De câțiva ani asist la o depreciere a respectului nostru pentru ceea ce suntem noi ca popor, ca nație, ca țară. Și spun cu certitudine ca mă doare.
Deși avem o zi libera să ne bucurăm de Ziua națională, o sărbătorim fie în avans, fie după. În urma cu mai mulți ani s-a ajuns chiar la mine-n sat, unde și bolovanii vorbesc istoria, să se sărbătorească 1 Decembrie în data de 5 ( explicația era că numai atunci puteau veni oficialitățile!!!!!)
Văd și acum prin școli cadre didactice care se dau probabil exemple de bune practici sărbătorind în avans 1 Decembrie. Lamentabil pentru oameni care fac educație.
Treaba asta cu Ziua națională nu e ca vândutul laptelui pe vremea lui Ceaușescu PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT, nici ca ziua de naștere a unui copil picată peste săptămână când părinții lucrează. Nu. Nu e.
E ziua unei țări, ajunsă să nu mai fie demnă de faptele de eroism și vitejie ale înaintașilor. Istoria României s-a construit prin destine curmate, prin sânge de tați care nu si-au mai văzut în veci copiii și soțiile, pentru ca noi sa trăim în libertate . O libertate înțeleasă greșit de mulți.
Nu am aprobat în veci astfel de practici și spiritul lui Lucaciu se răscoala în mine de câte ori vad că anormalul tinde să capete statut de normal.
Și știți?
Nu trebuie să faci fapte mărețe de 1 Decembrie, nu trebuie musai să fie politicieni sau oameni de stat ca să aibă valoare sărbătoarea.
Trebuie doar să ai un moment în care să te rogi pentru țara ta, pentru independența ei, pentru înțelepciunea celor ce o conduc și să nu uiți de cei care au plătit cu viața momentul acesta în care tu te poți ruga în limba ta.
Natalia FORNDVAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu