Cu toate că elementele pe care le vedem în teren ne conduc spre absurd, pare că realitatea e cu totul alta. Mi-am pus cap la cap toate sursele pe care le am pentru a înţelege cum asistăm la o reaşezare masivă a întregului sistem mondial. Ceea ce acum părea negru mâine va deveni alb şi invers. O să fac azi o scurtă recapitulare a situaţiei actuale pentru a vedea cum sunt aşezate piesele.
Deşi aparent situaţia din Ucraina s-a calmat,
lucrurile sunt la fel de încrâncenate acolo. Într-adevăr, ruşii au pierdut o
groază de zone, Hersonul fiind, de departe, cea mai importantă pierdere. Însă
asta nu înseamnă că Ucraina stă bine. Din contră! Toate cuceririle au venit la
pachet cu masacre imense, cu oameni trimişi iraţional la sacrificiu, cu orori
de neimaginat. Asta, în timp ce infrastructura energetică mare a Ucrainei este
distrusă. Practic, aproximativ 50% din infrastructura energetică – adică toţi
marii producători importanţi – au fost bombardaţi, fără nicio şansă de repunere
în funcţiune prea curând.
Occidentul a replicat cu trimiterea în Ucraina a
unor sisteme antiaeriene de ultimă generaţie. Capacităţile acestor sisteme sunt
amplificate de monitorizarea prin satelit în timp real oferită de SUA. Cu toate
acestea, rezultatele sunt dezamăgitoare. O rachetă AMRAAM a sistemului NASAMS
livrat de Norvegia a scăpat de sub control lovind un complex rezidenţial din
Kiev. Asta, corelată cu realitatea că sistemele trimise efectiv nu reuşesc să
prindă mai mult de 3% dintre rachetele ruseşti, le califică, alături de tunurile
autopropulsate nemţeşti, la capitolul eşecuri militare majore. Ceea ce mai ştiu
din zonele discrete este că Polonia a vrut să doneze sistemul Patriot, doar că
americanii au refuzat categoric motivând că asta i-ar implica direct în război,
ceea ce e penibil, în condiţiile în care Washingtonul donează armatei Ucrainei
sisteme ofensive. De fapt, ca şi în cazul tancurilor Abrams, motivul pentru
care americanii blochează Patriot ţine de teama de a nu se face de râs. Falsa
eficienţă a Patriot e deja secretul lui Polichinelle în domeniul militar. Însă,
industria SUA încă forţează fraieri precum România să se îndoape din armele lor
expirate, trăgând de orice profit chiar şi pe ultima sută de metri.
Ceea ce voi mai remarca în ceea ce priveşte Ucraina
este că ruşii repornesc ofensiva în Donbas. Informaţiile din teren vorbesc
despre o capturare de către ruşi a oraşului Marinka, o zonă strategică, ultra
fortificată şi unde se duc lupte din 2014. Capturarea este confirmată şi de
sursele ucrainene, astfel încât informaţia este, cu siguranţă, reală. Prin
mişcările pe care le văd, pare că ruşii au rennţat la strategia tradiţională
„deep penetration” cu care şi-au început ofensiva. Ce-i drept, numărul de
soldaţi şi violenţa forţelor care luptă sub steag ucrainean nu le mai permit
utilizarea strategiei tradiţionale.
O amplificare a conflictului vedem şi în Kosovo unde
armata sârbă e cât pe ce să treacă la atac. Acolo se află o bază militară
americană. Cu toate acestea, sârbii par hotărâţi ca niciodată să lupte până la
cap. Ceea ce remarcăm este „activarea” forţelor navale americane în Mediterana.
Pentru prima dată în ultimul deceniu, NATO mută în Mediterana cinci portavioane
cu peste 300 de luptători susţinuţi de avioane şi elicoptere. SUA a venit cu
portavioanele George HW Bush şi Gerald Ford, Anglia cu Queen Elisabeth, Franţa
cu Charles De Gaulle şi Italia cu ITS Cavour. E o cheltuială enormă pentru o
simplă acţiune de intimidare. În plus, mişcarea a atras atenţia ruşilor care au
cel puţin două submarine în Mediterana. De asemenea, la baza Khmeimin au
pregătite exclusiv pentru contracararea provocării NATO mai multe avioane
MIG-31 dotate cu Kh-47M2 Kinzahl şi bombardiere supersonice Tu-22. Toate sunt
puse în alertă.
Şi, pentru că am depăşit Mediterana, este interesant
atacul turcilor asupra zonelor kurde din Irak şi Siria după atentatul terorist
de la Istanbul. Probabil vă reaminiţi că Ministrul de Interne al Turciei a
refuzat condoleanţele americane, arătând practic cu degetul spre adevăraţii
vinovaţi. Care-i problema de fapt?
Kurzii sunt un popor eminamente amărât, trădat din
toate părţile. Cu toate că ocupă o suprafaţă imensă, cuprinzând zone largi din
Iran, Irak, Siria şi Turcia, kurzii nu au o ţară a lor, fiind oprimaţi de toate
ţările în care au fost integraţi fără voia lor. În Irak Saddam a dat cu bombe
chimice pe ei, iar în Turcia agresiunea statului împotriva lor este istorică şi
comparabilă cu cea asupra armenilor pe care, de altfel, în mare i-au cam
lichidat.
Din cauza situaţiei în care se află, kurzii au fost
păcăliţi de americani că-şi vor face propriul lor stat în Siria şi Irak (cu
posibilitatea anexării zonei din Turcia) dacă se va tranşa debarcarea lui al
Assad. Evident că sunt simple promisiuni făcute de unii care au nevoie strict
de carne de tun şi de agitarea spiritelor pentru a-şi atinge ţintele
strategice. Dar, din păcate, kurzii au picat în capcană şi acum execută ceea ce
le spun americanii. O strategie care se va dovedi, din nou, absolut înşelătoare
pentru ei.
De exemplu, acum avem în desfăşurare operaţiunea
„1989 românesc” în Iran. Prin intermediul minorităţii kurde, americanii au
desfăşurat o operaţiune amplă de agitare a societăţii iraniene. Ca idee, kurzii
sunt cea mai mare minuritate etnică din Iran, numărând peste 10 milioane de
oameni dintre cei 83 milioane de iranieni. În plus, pentru ca lucrurile să
arate prost, mai sunt şi suniţi.
Scenariul pus la cale în Iran este absolut similar
celui din România, unde un etnic maghiar a fost folosit pentru detonarea lui
Ceauşescu. De data aceasta, americanii au falsificat naraţiunea morţii Mashei
pentru a agita întreaga societate iraniană, pe model Tokes. Spre deosebire însă
de ceea ce s-a întâmplat la noi, americanii au înarmat kurzii, rezultând
adevărate războaie urbane în oraşele kurde(de ex. Marivan, Bukan, Saghez,
Diwandarleh, etc.), dar şi atentate în alte oraşe iraniene. Mai mult,
investiţia americană în declanşarea unei revoluţii acolo este enormă deoarece
efectiv s-au detonat public multe din cozile lor de topor de acolo. De exemplu
acriţa Hengameh Ghaziani a postat un videoclip provocator în sprijinul mişcării
de protest, motiv pentru care a fost arestată. Yaha Golmohammadi, antrenor al
echipei de fotbal Persepolis, a început să facă valuri cu declaraţii belicose
la adresa autorităţilor şi în sprijin i-au venit instantaneu foştii
parlamentari reformişti Mahmoud Sadegi şi Parvaneh Salasouri. Acestora li s-a
alăturat Hossein Souri, directorul Federaţiei Iraniene de Box, care a declarat
că nu se va întoarce în ţară(acum e în Spania). La fel, fundaşul naţionalei,
Ehsan Haishafi a spus într-o conferinţă de presă în Qatar că „naţionala
Iranului doreşte să fie vocea poporului”. Este o defilare a acoperiţilor cărora
nu le mai pasă de nimic. Probabil li s-a promis o „schimbare iminentă de
regim”, ceea ce pe moment e greu de crezut. Mai ales în condiţiile în care
regimul de la Teheran a primit de la ruşi „reţeta decolorării revoluţiei”. Şi,
pe lângă asta, ca o bomboană pe colivă, au mai anunţat şi că deţin tehnologia
hipersonică. O coincidenţă ciudată, nu-i aşa?
În partea cealaltă, spre Taiwan, treburile au intrat
într-o pauză tehnică după discuţia Biden-Xi. Ciudat e că, în continuare,
chinezii continuă politica falimentară „COVID ZERO”. Întrebarea care se pune
este: „Pentru cine oare e falimentară politica aceasta?”. Teoretic, în mijlocul
conflagraţiei sunt întreprinderile chineze care nu mai produc şi nu mai
încasează. Dar, ceea ce nu se vede este că, prin incapacitatea de a-şi respecta
contractele, întreprinderile chineze provoacă adevărate dărâmări ale lanţurilor
logistice mondiale. Asta se întâmplă în paralel cu extinderea politicii de
independenţă tehnologică şi mărirea partenerilor de tranzacţii monetare
bilaterale. În plus China şi-a accelerat importurile de materii prime ceea ce
semnalizează că se pregăteşte pentru vremuri grele. Dacă vreţi, ceea ce vedeţi
acum în China este echivalentul „defecţiunilor inexplicabile” ale
echipamentelor ruseşti din industria gazelor din anul 2021. La fel cum ruşii
s-au asigurat că Europa rămâne treptat fără gaz, la fel chinezii provoacă
dezastre logistice pentru momentul cheie în care vor aprea sancţiunile
împotriva lor.
Nu în ultimul rând, constatăm inflamarea Coreei de
Nord. Recent, Rusia a reluat comunicaţia feroviară şi schimburile comerciale cu
Coreea de Nord, ignorând sancţiunile internaţionale. La fel cum, de altfel, a
făcut cu Iranul. Fără doar şi poate, inflamarea Coreei de Nord are legătură
atât cu Rusia cât şi cu China şi n-ar fi de mirare să vedem cum această ţară va
fi prima care va ataca.
Cam aşa arată, în mare, piesele pe tabla de şah
mondială. Ce se vede de la o poştă este că acum se delimitează frontierele.
Ucraina este doar începutul. O serie mare de conflicte regionale vor stabili
viitoarele graniţe. E doar o chestiune de timp. Timp în care unii vor sucomba,
iar alţii se vor ridica. V-am spus doar strategia: cine se sufocă primul pierde
tot. Iar dacă nu se sufocă nimeni, va fi dur de tot.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/2022/11/asezarea-pieselor.html#more
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu