Dacă e să numărăm victimele după 3 ani catastrofali pentru umanitate, doi dilatați de pandemie și unul focalizat pe război, credibilitatea mass-media ar figura în capul tuturor listelor posibile.
Răspândirea terorii sanitare inițial pentru rating
și apoi pentru subvențiile guvernamentale în scopul „informării publicului”,
înăbușirea vocilor critice și apoi campania de decredibilizare a tuturor celor
care nu cântau în corul oficial, au fost inițial justificate de sumele masive
pompate de guverne.
Pandemia a adus niște subvenții guvernamentale
pentru industriile cele mai lovite, precum Horeca de pildă, dar și ajutoare de
stat pentru presă deși ratingul era în creștere (calamitățile fac rating) iar
companiile care se axau pe vânzările online vărsau bani în publicitatea din
pandemie mai vârtos ca înainte.
Am avut deci ajutoare de stat pentru media dar și
campanii finanțate de stat pentru „informare”, într-unul din astfel de spoturi
defilând muribunzii care nu pot respira și imploră ajutorul.
De aici și până la emisiunile „libere de
nevaccinați” nu a fost decât un pas, unul făcut pe repede înainte de posturile
de știri. Bonus campania de decredibilizare și compromitere a celor care nu
îmbrățișau narativul oficial, cu moderatorul și 2-3 invitați făcând praf
argumentele vreunui Gică-Contra rătăcit prin platou sau suspendarea pur și
simplu a vocilor critice de pe platformele sociale pe care activau.
Pe finalul pandemiei, pentru recuperarea ratingului
migrat spre canalele You Tube, media a început să dea cuvântul și contestarilor
versiunii oficiale privind Covid și vaccinurile, ba am văzut chiar și emisiuni
despre morțile subite printre vaccinați, lucru de neconceput înainte.
Și nici nu a evoluat bine pandemia spre versiunile
mai blânde ale virusului că am avut războiul din Ucraina și presa a dezbrăcat
halatul alb pentru a îmbrăca uniformă de camuflaj.
Selecția surselor se face acum doar printre cele
care pot difuza puncte de vedere pro-Ucraina, poveștile de succes de pe front
sunt doar dintr-o parte iar din cealaltă vin doar istorii ridicole sau
grotești. Sursele ucrainene sunt preluate de cele occidentale mari și apoi
redistribuite în toate colțurile lumii occidentale în vreme ce sursele ruse
sunt cenzurate sau ignorate. Să fie doar comoditate a jurnalistului simplu,
care poate traduce cuminte din engleză ce scriu ziarele oocidentale mari sau o
selecție deliberată care a dus în multe redacții la desemnarea unor persoane
anume care să trateze tema războiului în cheie ucrainean-triumfalistă și
catastrofal-rusească.
Și așa am ajuns la jocul video prezentat ca scenă
reale de luptă în aer, la bătrânele care doborau dronele cu borcanul de
murături sau fantomele din Kiev. Narațiuni care s-ar potrivi mai bine în
benzile desenate și nu în jurnalele de știri ale unor televiziuni mari.
Așa că în acest moment, după 3 ani de promovat
versiuni guvernamentale ale realității, selectare părtinitoare a surselor și
filtrat opinii incomode, presa occidentală se confruntă cu o decredibilizare
accelerată și va sfârși probabil în urma platformelor care asigură conținut
independent destul de curând.
Ce mecanisme au făcut jurnaliștii să-și pună în
paranteză spiritul critic în perioada 2020-2022? Definiția jurnalistului
veritabil era chiar legată de acest concept-cineva care își folosește spiritul
critic în folosul publicului. Or spiritul critic din media a fost folosit
exclusiv pentru vânzarea versiunii guvernamentale a evenimentelor și
compromiterii contestatarilor acesteia. Cum de a fost posibil așa ceva?
Din păcate, celebra strategie bățul și morcovul a
fost implementată cu succes și aici.
Uitați-vă la jurnaliștii care pun întrebări la
conferințele Președintelui unde se ridică pe bandă rulantă doar mingi la fileu.
Când ați auzit ultima întrebare incomodă? De ce se comportă așa cei care vin
colo?
Este vorba de un mecanism de filtrare și de
stimulare a conformării. Cu ani în urmă am fost desemnat de o redacție să fac
partea dintr-o delegație de jurnaliști care urma să poarte niște discuții
neoficiale cu reprezentanți ai instituțiilor financiare de la Frankfurt. BCE,
ESMA, etc. Diurnă de 500 de euro pentru 4 zile, casă și masă, discuții
neoficiale deci zero articole. Ce huzur, ce odihnă. Unii nu mai pot fi critici
confruntați cu atâta generozitate iar cei care nu sunt afectați pozitiv nu mai
sunt selectați a doua oară.
Iar redactorii-șefi au la dispoziție o paleta vastă
de cenzurare a opiniilor neconforme cu linia impusă în redacție, de la „acum nu
e momentul”, la „să mai așteptăm reacții” și la demontarea cu argumente logice
dar lipsite de onestitate a demersurilor incomode iar șeful, se știe, are
ultimul cuvânt.
Cum stimulentele au venit pentru toți cei care au
fost dispuși să distribuie și să justifice narațiunile oficiale legate de pandemie
și război, dorința publicațiilor de a concura între ele a fost anulată iar cei
care doreau să conteste liniile impuse prin redacții au fost marginalizați sau
eliminați. Când statul și partidele (cazul din România) plătesc, de ce s-ar
împiedica media de opinia publicului? Oricum presa nu mai trăiește din vânzări
de ziare și abonamente la site-uri…
Așa că dragi cititori, sunteți mari, sunteți și
vaccinați, va puteți face singuri selecția de știri relevante trăgând concluzii
pe cont propriu. Nu va trebuie decât ceva timp pentru documentare, ceva timp
pentru interpretare și puterea de a va plasa în minoritate când e cazul. E
simplu.
Autor:
Cristian Dogaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu