vineri, 30 decembrie 2022

România încheie un an bun!


 În pofida dificultăților de tot felul resimțite la nivel individual, a clasicelor noastre poticneli interne, neputințe, bârfe și mâncătorii, a regresului vizibil a calității oamenilor politici și a scăderii încrederii în autorități, România încheie încă un an din cea mai bună perioadă a istoriei sale. Libertatea, securitatea, stabilitatea, bunăstarea sunt lucruri (valori) la care te gândești mai puțin sau deloc atunci când te-ai trezit în mijlocul lor, neinteresându-te sau uitând cum au fost obținute și cum pot fi menținute. Orice român eliberat de îngustimea intereselor mărunte și foarte personale, de nostalgii ieftine și dispus la efortul înțelegerii rezonabile a lumii în care trăiește realizează că singura șansă a evoluției noastre rămâne relația cu Europa civilizată, spațiul politic în care avem după sute de ani voce si unde ceea ce nu funcționează se discută și se poate corecta. Și dacă în 15 ani Europa unită nu ne-a dizolvat nici religia, nici tradițiile și nu ne-a lăsat fără vița de vie și găinile din curte, haideți să îndrăznim să credem că lucrul ăsta nu se va întâmpla nici în anii ce vor veni. Pentru România europeană au militat elitele culturale și politice autentice ale românității, începând cu Școala Ardeleană care vedea în Europa "singura noastră scăpare". A nu prețui apartenența la acest spațiu înseamnă a alimenta direct sau indirect discursuri opozite sau alternative care duc la statul pe loc și, mai grav, la subminarea unei construcții (UE) care a adus și încearcă să mențină pacea și bunăstarea în zona asta de lume. Anul 2023 vine cu multe incertitudini pentru toată lumea, iar în perioadele de incertitudine și posibile crize cea mai mare prostie este să dai cu piciorul în puținele lucruri care sunt sigure și îți folosesc. A fi cu mintea limpede într-un timp al comunicării globale în care discursurile manipulatoare au un impact fără precedent și în care orice netot poate deveni vector de mesaj public este cu adevărat o provocare. Poate cea mai mare adusă vremurilor noastre de tehnologiile digitale, prin care raportul omului cu informația s-a schimbat (nu o mai cauți, te caută ea pe tine și în mod insistent). Și când ceva te vânează trebuie să ai grijă cum te aperi. În anul care se încheie am văzut cum niște ticăloși pot suci mințile oamenilor făcându-i să creadă că cei care au adus războiul în vecinătatea noastră sunt de partea bună a istoriei și că cei care au construit pacea pe continent sunt de partea rea. În tot amalgamul intereselor, al părerilor și al felurilor de a le argumenta, dacă pierdem din vedere că cei care seamănă moartea și o îmbracă cinic în stindarde precum apărare, dreptate, credință, adevăr sunt de fapt cei cărora nu le pasă de nimic din toate acestea, ci doar de putere, dominație și control, atunci degeaba am umblat la școală, degeaba citim cărți și degeaba ne credem buni creștini. Cele mai multe din provocările anului ce stă să vină și a anilor următori sunt neclare sau necunoscute pentru că lumea propune lucruri noi cu o viteză amețitoare Să ne ajute Dumnezeu să rezistăm celor pe care le cunoaștem și să le înțelegem la timp pe cele care vor veni. La mulți și buni ani!


Autor: Ioan GHERGHEL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu