miercuri, 28 decembrie 2022

Analiza anului 2022 al Consiliului Local Baia Mare cu Bogdan Gavra

 

Consiliul Local Baia Mare este extrem de pozitiv considerând faptul că există o transparență forțată de a transmite live tot ceea ce înseamnă ședințe, astfel băimărenii își pot face o imagine ce fac cei pe care i-au trimis în forul deliberativ local și își fac o imagine, dacă votul lor a fost încununat de succes sau votul lor a deraiat oarecum.

Din punct de vedere ale aspectelor negative pot fi enumerate o serie de lucruri care în primul rând pornesc de la buget. Baia Mare în momentul de față are un buget de peste 1 miliard și 20 de milioane lei, însă execuția este undeva la 55%, în opinia consilierului local Bogdan Gavra, trebuie să fie un buget realist.

Lipsa totală a investițiilor este un aspect negativ, investițiile se rezumă la nivel de fonduri europene, anvelopările de blocuri și acele cu probleme sau reabilitarea unor unități de învățământ. Proiectele europene de reabilitare a unităților de învățământ sunt mai mult pentru exterior, lucrările pe interior trebuie susținute din bugetul local ceea ce îngreunează mult finalizarea totală a lucrărilor.

Unele lucruri sau îmbunătățit datorită prezenței pe teren și implicarea directă.

O mare problemă a municipiului o reprezintă parcările supraterane.

Ultimele guverne, indiferent de culoarea politică, au cam ocolit Baia Mare spre sfârșit de an, să mai aloce sume, fie din rezerva guvernului, fie din alte fonduri.

Baia Mare financiar, din punctul de vedere al lui Bogdan Gavra, arată extrem de rău, periculos de rău, pentru că are datorii de peste 48 milioane lei și arierate peste 20 milioane lei, adică facturi pentru servicii, care au fost recepționate și are o vechime de peste 120 de zile de când sunt la plată.

Consilierul local a felicitat Consiliul Județean Maramureș, s-a început cu primul drum spre parcul industrial din Baia Sprie, iar Baia Mare de 33 de ani nu are un parc industrial.

”Ajungem, ca Baia Sprie să înflorească mult mai tare ca Baia Mare”, a remarcat Bogdan Gavra.

Cetățenii orașului se confruntă cu diverse probleme cum ar fi lipsa podului de la Limpedea, unde nu poate intra nici ambulanța. Părculețele, locurile de joacă pentru copii sunt degradate. Câinii fără stăpân s-au înmulțit în Baia Mare.

Taxele și impozitele locale nu vor crește în 2023.

Anul 2022 se încheie destul de ciudat, la Clubul Sportiv Minaur Baia Mare sunt restanțe la salariile sportivilor, la unii ultimul salariu plătit este la nivelul lunii august, la alții septembrie.

Bursele elevilor au fost plătite doar partea virată de către guvern, partea din bugetul local se tot amână.

Bogdan Gavra își dorește un an în care în primul rând să predomine o corectitudine administrativ-politic, își dorește ca Consiliul Local să funcționeze după interesele cetățenilor, nu după interesele unor grupuri, își dorește să fie un an în care se merge cu un buget real., își dorește obiective în lista de investiții, clare, palpabile și care să fie realizate.

Bogdan Gavra transmite și un mesaj băimărenilor de anul nou: ”Le doresc tuturor băimărenilor și tuturor românilor ca 2023 să-i găsească sănătoși, tot anul să aibă parte de sănătate, să aibă parte de liniște, tot anul să fie alături de noi pentru că vom găsi soluțiile și administrative, și deliberative pentru care și eu mă voi bate să fie cele care să vină în folosul cetățenilor.

Sursa: MaraMedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu