Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-așa vrea Dumnezeu.
Și numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge-atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Și tace-apoi și-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta, însă, vin îngerii din cer.
Și zboară-ncet de-a lungul pădurilor de brad,
Și cântă-ncet și mere și flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri până jos
Și-i cântec și lumină și-așa e de frumos!
Iar brazii se deșteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură și cântă ca îngerii și ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Așa cum au găsit-o, cu flori și jucării.
Departe într-un staul e-n fașă-acum Iisus,
Și îngerii, o, câte și câte i-au adus!
Dar el e bun și-mparte la toți câți îl iubesc,
Tu, vino, și te-nchină, zi:
”Doamne-ți mulțumesc!”
George COȘBUC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu