joi, 29 decembrie 2022

Antologiile GALAXY - Ecou al vocilor ce se vor auzite!


 Privesc antologia literară GALAXY ca pe un ecou al vocilor care se vor auzite, ale sufletelor care vor să atingă alte suflete. Este de fapt, un cor de ecouri care nu se limitează doar la spațiul nostru geografic, nici la acela al locului de editare, pentru că se dorește a fi auzit de către românii de pretutindeni. Realizare a Editurii Globart Universum, din Montreal, Canada, unde este publicată în condiții grafice deosebite și „Poezii pentru sufletul meu”, coordonată de cei doi inimoși oameni de cultură, Johnny Ciatlos-Deak și poeta Mihaela C.D., antologia Galaxy deschide porțile autorilor români, spre a fi cunoscuți, pentru a ilustra relieful literar românesc actual. În primul rând îi informează pe cei care încă mai sunt însetați de lectură că existăm prin creațiile noastre, lăsându-le libertatea de a decide ce le place și ce nu, fără limitări sau constrângeri externe. Ca să o citez pe Mihaela C.D., „în fața reușitei să faci reverență”.

Sunt onorată să mă regăsesc în paginile antologiei Galaxy în mai multe volume ale acesteia!
Urez, acum când mai avem doar câteva zile până la trecerea pragului spre Noul An, din toată inima LA MULȚI ANI revistei, precum și Mihaelei C.D. și editorului Johnny Ciatlos-Deak.

Simona MIHUȚIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu