România postdecembristă
între prosperitatea austeră și austeritatea prosperă
Ca
lucrurile să fie clare din capul locului, prin sintagma „prosperitate austeră”
nu trebuie să înțelegem o prosperitate generalizată și cumpătată, adică
strunită de rodul unei educații temeinice (realitatea de la noi este taman pe
dos la acest capitol vital pentru orice nație cu pretenții autonomiste și
moderniste), iar sintagma „austeritate prosperă” trebuie luată și înțeleasă ad litteram, respectiv ca o „firească”
urmare a statisticilor oficiale din urmă cu un an, când România era țara cu cea
mai mare creștere economică din Uniunea Europeană (UE), pentru ca astăzi,
aceeași oficiali de haram (în frunte cu plagiatorul Ciucă), să anunțe cu
grețoasă incompetență politrucianisto-coalizată că întreaga țară (evident, mai
puțin politrucii și ciracii lor – ciocoi, trepăduși, magistrați, securiști,
milițieni) va fi obligată să strângă serios cureaua pentru o perioadă
nedeterminată de timp, doar astfel izbutind cu chiu și vai să facă față dobânzilor
la uriașa datorie externe de circa 120 miliarde euro, la desele și sterilele
deplasări în străinătate ale lui Klaus Iohannis, la gaura în buget de vreo 20
miliarde lei, la exasperanta continuare a plății veniturilor nesimțite (chiar
după recentele recomandări făcute de potlogarii europeni), la dezastrul
înfăptuit de nostimul bufon politic Petre Daea în resturile agriculturii, în
sfârșit, dar nu în ultimul rând, la sistematica gâtuire a tuturor sferelor de
activitate (industrie, agricultură, transporturi, învățământ, sănătate,
cercetare, cultură, sport, turism) de pe aceste meleaguri.
Gâtuire,
dar nu oricum, ci în cel mai ticălos mod din partea tuturor cârmuitorilor
postdecembriști (necalificați, impostori, trădători de țară, hoți cu legea-n
mână, slugarnici cu globaliștii, mincinoși, ipocriți și fandosiți), astfel
încât România a fost împinsă de alde ăștia la coada țărilor din UE, chit că ea
(țara noastră) are redutabile avantaje absolute: așezare pe cursul inferior al
Dunării și cu ieșire la mare, climă blândă, munți prietenoși, rețea
hidrografică generoasă, sol „numai bun de uns pe pâine”, mari și valoroase
bogății ale subsolului – sare, petrol, gaze naturale, aur, argint, semimetale
rare etc.. Iar gașca iliesciano-brucaniană, în proporție covârșitoare formată
din bolșevici alogeni și kaghebiști (desigur, ei cu toții fiind moscoviți și
anticeaușiști), au umplut în mare grabă „vidul de putere” într-o țară nu doar
cu o industrie acceptabilă (de pildă, la capacitatea transportului maritim și
fluvial se situa pe locul patru în lume!) și cu un învățământ lăudabil, ci și
cu o formidabilă situație financiară: fără un cent datorie externă (e drept,
după ce ani la rând grosul populației s-a confruntat cu sinistra triadă
foame-frică-frig), ba chiar cu creanțe de ordinul mai multor miliarde de
dolari, bani datorați României de diverse țări din lumea a treia și de care
nimeni de la noi n-a dat niciodată socoteală, căci din ei s-au înfruptat pe
rupte mulți dintre „descurcăreții” postdecembriști.
N.B.:
Ca în fiecare an, de sărbătorile pascale am sunat la o familie apropiată în
plan moral-spiritual. De data asta mi-a răspuns doamna și, precum este obiceiul
la noi, pe nesimțite am ajuns la politica dâmbovițeană și actualii aflători în
treabă la butoanele puterii. N-am apucat să spun decât vreo două-trei
propoziții, că interlocutoarea m-a întrerupt cu brutalitate („Ne-am săturat de
vorbe și comentarii găunoase!”), întrebându-mă de ce stau pe tușă și nu mă
implic în politică: „Este nevoie de cât mai mulți oameni instruiți și curajoși
pentru ca lucrurile să se îndrepte în România...” Fiindcă vorbea fără
întrerupere, doar în scurtele pauze când și-a tras sufletul am izbutit să
rostesc următoarele trei argumente: (1) Că academicianul Dinu C. Giurescu a
intrat în politică, însă nereușind să facă ceva substanțial ca deputat, la
scurt timp și-a dat demisia, profund scârbit de detestabilele jocuri
parlamentaro-demonocratice; (2) Că rezultatele celor peste trei decenii de
postdecembrism se cheamă cel mai scăzut nivel de trai din UE pentru majoritatea
românilor, un gol populațional (creat prin expatriere) de peste cinci milioane
de suflete și o datorie externă de vreo 120 miliarde euro; (3) Că eu am dovedit
curaj atât în celălalt regim (una din scrisorile trimise de mine la „Europa
liberă” a fost înterceptată de securiști, așa că au urmat interogatoriile,
amenințările și atenta mea supraveghere până la căderea regimului), cât și în
cel postdecembrist, lucru din plin demonstrat prin publicarea sutelor de
articole cu tentă politico-socială, precum și prin faptul că, din pricina unor
atari luări de poziție, am fost la iuțeală disponibilizat în hâda „iepocă”
Băsescu-Boc. Aș fi vrut să-i mai spun doamnei că politica la vârf se face cu un
purcoi de bani (cel puțin o sută de mii de euro pentru un loc eligibil în
Parlament) și că eu sunt un intelectual onest și foarte sărac (trăiesc de unul
singur într-o bojdeucă de doar 40 metri pătrați), că adică nu m-am ocupat cu
adunatul averilor materiale (bani, aur, case, mașini), precum atâția alții,
inclusiv așa ca ea. Dar n-am apucat să-mi verbalizez/concretizez intențiile,
deoarece brusc a întrerupt convorbirea, eu rămânând nu numai cu gustul amar al
unui nedrept eșec (până la această pocită discuție, ea avusese o excelentă
părere despre mine!), ci și cu convingerea că argumentele mele le-a tratat cu
un suveran dispreț.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
21 aprilie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu