Distinsi prieteni! Continuam cu proiectul "Taina scrisului" volumul IV (50 de autori)
George Roca
LISTA CU AUTORI - 14 MAR. 2023 (151-200)
151.TAINA SCRISULUI - COMSA Pompiliu - SOLDAT AL PRESEI INCOMODE
152.TAINA SCRISULUI - ACHARD Amalia - TAINA SCRISULUI - O PASIUNE EXIGENTA
153.TAINA SCRISULUI - SANDU Dan - A FOST ODATA...
154.TAINA SCRISULUI - PEPTANARU Ivonne Gigica - O LACRIMA PENTRU 150 DE ANI DE MAIORESCU
155.TAINA SCRISULUI - DUMBRAVA Lucian - PASI...
156.TAINA SCRISULUI - LATCU Flavia - ESEU PENTRU SUFLET
157.TAINA SCRISULUI - IACOB-GAIDOS Anca Ioana - DRUMUL CARTII MELE
158.TAINA SCRISULUI - BABUSANU Mihaela - SUNT DIN COPILARIA MEA CA DINTR-O TARA
159.TAINA SCRISULUI - ALMAJAN Silvia-Gabriela - MA SIMT MEREU IN FATA UNUI NOU INCEPUT
160.TAINA SCRISULUI - CIRA Anisoara-Violeta - FRUMUSEȚEA DRAGOSTEI SI A ROSTIRII
161.TAINA SCRISULUI - BICA-POPI Roxana - SCRIU CU BUCATI DE SUFLET
162.TAINA SCRISULUI - PASLEA Mariana - TAINA N-A RAMAS TAINA
163.TAINA SCRISULUI - GHINESCU Marius - CUVANTUL ARE LIMITELE SALE
164.TAINA SCRISULUI - NISTOREANU Nicoleta - AUTOPORTRET ÎN SEPIA
165.TAINA SCRISULUI - CIOBANU Marian-Catalin - DE LA FILOLOGIA CLASICĂ LA CREATIVITATEA MODERNA
166.TAINA SCRISULUI - ACHIM-HARABAGIU Daniela - DA, SCRISUL E O TAINA
167.TAINA SCRISULUI - LEONTESCU Ticu - FARMECUL DULCE-AMAR AL AMINTIRII
168.TAINA SCRISULUI - NASTASA Costache - AM FOST COLEG CU LABIS
169.TAINA SCRISULUI - GROZA Horia-Ion - BUCURIA DE A SCRIE
170.TAINA SCRISULUI - FARAON Eugenia - INVELISURI ALE ADANCIMII
171.TAINA SCRISULUI - IONESCU Stejarel - CU BUNE ȘI CU RELE...
172.TAINA SCRISULUI - LEONTIUC Iuliana - FILONUL DE AUR
173.TAINA SCRISULUI - GHIAUR Ana - CUVANTUL MESAGER PESTE TIMP
174.TAINA SCRISULUI - COSTAN Zamfira - DRUM PRIN POEZIA AMINTIRILOR
175.TAINA SCRISULUI - ROCA Iosif - VIAȚA CA UN DAR
176.TAINA SCRISULUI - MARTIAN Felix Simion - POEZIA CA UN DESTIN
177.TAINA SCRISULUI - BURLACU Daniel - CURRICULUM SPIRITUAL
178.TAINA SCRISULUI - CANDEA R Florica - DE CE SCRIU FEMEILE
179.TAINA SCRISULUI - IENASEL A Carina - EXTRAS DIN FISA MEA PERSONALA
180.TAINA SCRISULUI - LAPADUS-MATEI Adina - CALATORIND PRIN SUFLET
181.TAINA SCRISULUI - KAFKA Smaranda - PIUREUL DE CASTANE
182.TAINA SCRISULUI - ONISCU Eugen - EXPERIENTA MEA CA SCRIITOR
183.TAINA SCRISULUI - OPREA Cristina - PENDULAND INTRE PICTURA SI CUVANT
184.TAINA SCRISULUI - CUC Melania - SCRISUL - DUREREA SI FERICIREA MEA
185.TAINA SCRISULUI - MOSINCAT Constantin - CAVALER AL CETATII
186.TAINA SCRISULUI - DUR Ion - UN DISCURS APROAPE INDRAGOSTIT DE OGLINDA RETROVIZOARE
187.TAINA SCRISULUI - BISTRICEANU Gheorghe - A FOST ODATA - PENTRU MINE CA NICIODATA
188.TAINA SCRISULUI - MOROSANU MAGDIN Ana - PRIMUL MEU MENTOR CATRE CALEA SCRISULUI
189.TAINA SCRISULUI - IONESCU VRANESTEANU Dumitru - DE CE SCRIU
190.TAINA SCRISULUI - IONESCU-BUCOVU Ion - DESENAM CERUL ÎN CUVINTE, ȘI LUMEA, ȘI TOT MISTERUL VIEȚII
191.TAINA SCRISULUI - ARDELEAN Camelia - PUTEREA EXEMPLULUI
192.TAINA SCRISULUI - DRAGOMIR Laura Catalina -STRIGATUL SI FERICIREA
193.TAINA SCRISULUI - DRAGOS Gelu - INCA MAI CAUT TAINA SCRISULUI.
Încă
mai caut taina scrisului...
Scrisul pentru mine este o evadare într-o lume în
care totul este pe dos. Mi-am cultivat acest obicei de a scrie zilnic pe blogul
pe care-l administrez MOARA LUI GELU (http://moaraluigelu.blogspot.com/)
pentru a-mi crea propria-mi oază de liniște.
Și apoi mai scriu pentru că nu sunt leneș, pentru că doresc să informez
publicul meu și locuitorii comunei Mireșu Mare, Țara Chioarului din Maramureș
cu știri proaspete din administrație, cultură, educație, sport.
Primii pași în ale scrisului au fost cu mari emoții,
desigur am început să scriu în clasa I sub îndrumarea învățătorului meu Bonte
Ioan, dar cu adevărat am scris prin clasa a VII-a niște încercări poetice,
chiar aveam un caiet în acest sens, pe care-l vedea dirigintele meu de atunci
profesorul de limba franceză Ion Georgescu Nelian, astăzi un remarcabil poet și
pictor care trăiește în Canada, lângă Baden. Poeziile erau exclusiv de
dragoste, fiind îndrăgostit de o colegă de clasă până peste urechi. Un rol
important l-a avut și fratele meu, care mi-a fost un model de-a lungul
timpului, nimeni altul decât poetul Ioan Dragoș, membru al Uniunii Scriitorilor
din România, cel care a înființat Cenaclul sătesc ”Petre Dulfu” la Satulung.
Desigur că adolescența mi-am petrecut-o în lumea
cărților având grijă de cele patru vite pe care le pășteam după ce veneam de la
școală, îmi aduc aminte că era în vogă ”Cireșarii”de Constantin Chiriță,
romanele lui Karl May printre care ”Testamentul incașului” și ”Urmașii lui
Winnetou” dar nu lăsam din mână nici romanele polițiste ale Rodicăi Ojog
Brașoveanu. Minunate erau și versurile poețiilor Mihai Eminescu, George Coșbuc,
Vasile Alecsandri, schițele lui Ioan Luca Caragiale sau amintirile lui Ion
Creangă. Îmi amintesc și acum cu plăcere că la bufetul satului era un colț unde
se vindeau cărți și vă rog să mă credeți că nu erau scumpe, ba dimpotrivă,
reușeam să-mi cumpăr săptămânal câte o carte.
Scrisorile mele din armată le-a pus mama cu grijă în
cutia cu documente și chiar mă bate gândul să le public deoarece reprezintă o
frescă a vieții pe care am trăit-o în regimul ceaușist (cu bune și rele), adică
perioada anilor 1985 – 1987.
Prima mea carte tipărită a fost ”Revistele școlare”,
Editura ”Maria Montessori” a Casei Corpului Didactic Maramureș, în anul 2008,
în fapt lucrarea mea de licență sub îndrumarea prof. univ. dr. Nicolae Iuga, la
insistențele scriitorului dr. Nicoară Mihali.
Fiind dascăl, am pus umărul la apariția revistei
școlii Mireșu mare numită ”Raze” dar și la revista clasei ”Dintre sute de
catarge”, revistă pe care o realizez la terminarea unui ciclu cu elevii mei.
Să scriu la ziar, să mă implic în viața culturală a
Maramureșului, cum au făcut-o mai mulți și aș fi nedrept să nu-i amintesc mai
ales că unii au plecat dintre noi. Primul a fost regretatul poet Ion Burnar,
apoi regretatul prozator Valeriu Sabău, jurnalistul și scriitorul Gheorghe
Peter, regretatul poet și etnolog Ioan Bogdan (alias Dumitru Iuga) dar și
poetul Vasile Morar, poetul Nicolae Scheianu sau dr. Teodor Ardelean.
La interval de patru ani, după ce am condus
departamentul de cultură al cotidianului tipărit ”Informația zilei” ( azi este
doar electronic) eseista Virginia Paraschiv și editorul Mihai Ganea mi-au
propus să tipăresc ce am scris de-a lungul vremii sub titlul ”Instantanee
maramureșene”, Editura ”Transilvania” Tecuci, carte lansată la Biblioteca
Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, între prieteni dar totuși cu fast și
eleganță.
Când ”microbul” scrisului intră în tine nu te mai
poți opri și a urmat o carte de specialitate scrisă împreună cu soția mea Ana
care este profesor pentru învățământ primar în satul natal Lucăcești, carte pe
teme ecologice numită ”Valențe pedagogice în activități ecologice”, Editura
”Amanda Edit” București și tot în acel an am tipărit la prietenul Ștefan Doru
Dăncuș cartea de comentarii politice, în fapt editorialele mele din ”Informația
zilei” ”Opinii”, Editura ”Singur” Târgoviște.
Au urmat trei volume de poezii sub genericul
„Anotimpul iubirii” apărute la poetul prieten Baki Imeri, unde am fost coautor
alături de poetele Genţiana Muhaxhiri, Miradije Ramiqi şi Laura Rushani (2015,
2020, 2021), o experienţă inedită şi o introducere a mea în marea literatură
albaneză.
Poate cel mai emoţionant moment al carierei mele de
scriitor a fost vara anului 2019 când în Centrul multifuncţional Lucăceşti am
lansat cartea „File de istorie a satului Lucăceşti”, Editura „Gutinul” Baia
Mare, în fapt Monografia satului natal.
A urmat cartea de critică „Moara lui Gelu”, editura
„eCcreator” Baia Mare, 2021, unde printre alţii sunt luaţi în vizor următorii:
Constanţa Abălaşei Donosă, Valeria Bilţ, Elena Borcuti, Vasile Bele, Sergiu
Botezatu, Alexandra Cheroiu, Ionescu Cioată,
Nelu Danci, Grigoraş Ciocan, Ovidiu Cristian Dinică, Gabriel Dinu, Mihai
Epli, Raul Alexandru Mitruţi, Daniel Luca, Garofiţa Jianu, Adrian George
Itoafă, Dumitru Fânăţeanu, Mariana Moga, Romulus Moldovan, Vasile Morar,
Cristian Gabriel Moraru, Costel Neacşu, Doina Pană Chira, George Petrovai, Luminiţa
Postolache, Camelia Florescu, Toma Gross Rocneanu, Cristina Serghiescu, Ovidiu
Vasile, Robert Mihail Zaharia ş.a.
Cea mai recentă realizare este volumul de poezii
„Singurătatea poetului” , Editura „Grinta”, Cluj Napoca, volum tipărit în 400
de exemplare şi lansat la Mireşu Mare în prezenţa unui public cunoscător,
elevat, distins.
Proiecte de viitor? Ar fi multe, numai că factorul
financiar îşi spune cuvântul. Dovadă că am tras obloanele la activitatea
Cenaclului literar din Satulung. Când ai între 40-50 invitaţi de seamă şi tot
tu trebuie să aduci bani pentru momentul de socializare iar autorităţile locale
se fac că plouă, parcă nu-ţi vine să continui.
Şi totuşi, scrisul pentru mine este o terapie cu
gândul că el, scrisul, poate deveni o altfel de aducere-aminte pentru atunci
când nu voi mai fi, poate fi un document al trecerii mele pe acest pământ, al
neuitării, fiindcă, nu-i aşa, „verba volant, scripta manent”.
Gelu Dragoş – UZPR
P.S.
Despre omul, dascălul, poetul Gelu Dragoș au scris de-a lungul timpului:
Florica Bud, Nicolae Goja, Nicolae Iuga, Gheorghe Pârja, Virginia Paraschiv, Valeriu Sabău,
Ion Burnar, Ion Bogdan, Dragomir Ignat, Nicoară Mihali, Ioan Romeo Roșiianu,
Ștefan Popa, Vasile Bele, Aurelia Rînjea, Marian Ilea, Zenovia Zamfir, Mioara Baciu, Nicolae Bălțescu, Eugenia Gavrilescu, Vasile Dragomir, Mihaela
Johnny Deak, Gabriel Cojocaru, Carmena Felicia Băințan, Nicolae Scheianu,
Dumitru Fânățeanu, Delia Muntean, Grigore Ciascai, Angela Monica Jucan, Augustin
Cozmuța, Monica Cândea, Baki Ymeri, Mariana Moga, Radu Botiș, Anca Goja,
Dumitru Rusu, Valentin Lupea, Ion Vasilescu, ș.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu