joi, 27 aprilie 2023

Balada acefalilor

 



 

Voi, ce din coate dați de zor

și trăncăniți fără-ncetare,

doar ca să vă-nfruptați mereu

din a poporului sudoare

 

(cu vile, târfe și mașini

ca-n țările superbogate,

iar celor mulți le azvârliți

firimiturile votate),

 

aflați că știm ce hram purtați

în țara asta răstignită

de clica voastră ordinară

și tâlhărește-ncumetrită:

 

sunteți cu toții politruci

și trădători coalizați

(dreptiști, stângiști, centriști incerți

sau de-ăia policolorați),

 

dovadă că-n decenii trei,

din nedatori și cu creanțe

azi am ajuns datori vânduți

și cu economia zdrențe,

 

în plus cu multe milioane

de cetățeni înstrăinați,

iar pentru cei rămași acasă

un trai de subcolonizați;

 

sunteți o gașcă imbecilă

de detestabili paraziți,

căci pentru voi există bani

ca leafa să v-o tot măriți

 

(spunând că politrucii vestici

au lefuri mult mai consistente),

dar n-aveți bani de investiții

și pentru masele inerte,

 

deși susțineți la tot pasul

că sclavi ați fi ăstui popor

prin străduința ce-o depuneți

pentru...al vost jegos sobor;

 

sunteți cu toții acefali

așa ca formele primare,

ce-n loc de cap și-au dezvoltat

instinctele de conservare

 

și de perpetuare-n lume

prin brațe, senzori și ventuze,

chiar dacă logica umană

pe-acerebrali vrea să-i recuze...

 

Pe scurt, sunteți niște moluște

ce-aveți caracatița mumă,

dar de la care n-ați păstrat

a istețimii sale spumă,

 

ci doar faimosul ei octet

(tentacular-ucigător) –

cu-n creieraș pentru tot brațul

și-un trai de sine stătător,

 

astfel că de-i pierdut vreunul,

„sistemul” merge mai departe

și membru-ndată-i refăcut

printr-un proces total aparte.

 

La fel e și-n politichia

postdecembristo-profitoare:

se pierd pe drum unele părți

ca-ntregul să fie mai tare!

 

Dar, acefali ăștia fiind,

procesul nu e similar

cu cel din basm, unde se luptă

balaurul și-un făt hoinar,

 

iar el retează spurcăciunii

o căpățână din dotare,

ca-n locul ei altele trei

să crească întru-nfricoșare,

 

ci-i un coșmar cu Briarei,

ce-s fără cap și-n mii de mâini

strâng țara asta necurmat

până-i sugrumă pe români.

 

Cum altfel să-nțelegem noua

prosperitate austeră,

cu statu-quo al nesimțirii  

și-o furăciune grosieră?!

 

            Sighetu Marmației,                                                        George  PETROVAI

            26-27 aprilie 2023

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu