Născut pentru a fi trădat

 

                                                                                              de Marin   Neacsu 

 Unii oameni se nasc pentru a fi  trădători. Trădează din fragedă pruncie, apoi fac in  trădare un mod de viaţă, o meserie şi îşi construiesc  averi de pe urma trădării. Ba mai mult, capătă şi stele  de pe urma trădării. Apoi ajung vicepremieri după ce  trădează iarăşi. După fiecare trădare a căpătat câte ceva şi dacă îl întrebi cum şi-a câştigat  stelele dă din umerii înstelaţi şi te pune să îl  întrebi pe cel care l-a avansat. Nu mai spun cine e  persoana, abia am mâncat şi nu vreau să schimb  tastatura.

 Alţii aflaţi exact la capătul  celălalt al standardelor, născuţi să se acopere de  glorie, să îşi asume riscuri, să îşi rişte viaţa şi  să se sacrifice în numele onoarei şi a demnităţii, au  avut toată cariera parte numai de trădări ale altora la  adresa lor. Dacă îi urmărim cariera şi soarta nu se  poate să nu sesizăm că omul care nu a ştiut ce e aia  trădare, a pierdut totul din cauza ei. Şi pentru ca nici  odihna să nu îi fie liniştită, este trădat şi după  moarte.

 Mareşalul.

 Oricine a trăit şi a citit cât de cât istoria ştie că  România a avut 5 mareşali onorifici şi unul singur activ, inconfundabil , care îşi merită cu prisosinţă acest  nume. I se poate spune UNICUL, pentru că rar se poate găsi atâta onoare, simt al datoriei, corectitudine, patriotism, putere de muncă, loialitate, dragoste faţă de ţară,  devotament şi spirit de sacrificiu ca în cazul veşnic  trădatului ION ANTONESCU.

 1.Când în vara lui 1919 după campania de eliberare a Transilvaniei l-a decorat cu „Crucea Mihai Viteazu” nu orice Cruce ci chiar cea pe  care o avea pe pieptul său, Regele Ferdinand spunea: „Antonescu, nimeni altul nu poate şti mai bine decât regele tău  marile servicii pe care le-ai adus ţării în acest  război. Ai fost nedreptăţit până acuma  nerecunoscându-ţi-se aceste merite în mod public. Pentru  a repara această nedreptate, uite, îţi confer ordinul  Mihai Viteazu clasa a III-a dându-ţi chiar decorația  mea!” Când vorbea de nedreptate, Ferdinand se referea la cele 6 luni cât  Antonescu fusese mazilit de la direcţia Operaţii a  Marelui Cartier General , la cererea germanilor pe care îi  învinsese în operaţiile din Moldova . Asta  fusese prima trădare pe care o suferea Antonescu din partea celor care ar fi trebuit să îi facă  statuie cât se afla încă în viaţă. Şi era abia Locotenent colonel.

 2.În  4 Septembrie 1940, Regele Carol al II-lea după ce şefii  partidelor istorice Brătianu şi Maniu refuzaseră să  conducă ţara speriaţi de situaţia gravă în care  ajunsese, îl cheamă pe Antonescu din exilul unde fusese  trimis la Bistriţa pentru sfidare la adresa Elenei Lupescu  şi îi spune:  ” Antonescu, îţi dau  conducerea ţării pe mână. În nimeni altul nu am  încredere decât în tine. Nu poţi refuza deoarece tu  eşti un patriot.” Interesante  cuvinte adresate de Rege celui pe care şi el îl trădase luându-i comanda Armatei după ce   fusese comandant al Şcolii Superioare de Război actuală, Universitatea de  apărare Naţională. A doua trădare.

 3.Când a luat conducerea ţării Antonescu şi-a fixat nişte obiective pentru scoaterea  ţării din criză. Pe măsură ce le îndeplinea îi  contactă pe cei doi mari oameni politici care refuzaseră  preluarea ţării, oferindu-le conducerea ţării. Aşa s-a  întâmplat şi după înfrângerea Rebeliunii Legionare  când le-a oferit celor doi puterea. I s-a părut un moment  potrivit, considerând că misiunea lui s-a terminat. De  fiecare dată a fost refuzat. Apoi deja din 1941, după  Bătălia Stalingradului Antonescu spunând suitei  sale: „Germania a pierdut  războiul, trebuie să ne îngrijim să nu îl pierdem pe al   nostru” a început să caute soluţii pentru  scoaterea ţării din coaliţia cu Germania . Mai târziu  deja a făcut paşi în acest sens. Asta însă nu trebuie  considerată o trădare din partea sa. Încă din primele  discuţii cu Hitler, Mareşalul îi spusese: „merg alături de  forţele Axei deoarece interesele vitale ale neamului  românesc mi-o cer şi atâta vreme cât interesele vor  coincide, rezervându-mi dreptul ca atunci când nu vor mai coincide, să-mi urmez propriul  interes…”Interesul lui a fost reîntregirea neamului. A DUS TRATATIVE ATÂT CU Ruşii cât  şi cu aliaţii pentru scoaterea României din război dând  totodată liber opoziţiei să facă acelaşi lucru, acceptând în înţelepciunea şi patriotismul său ideea  că poate opoziţia are mai multe şanse. Când siguranţa  îi raportează că în casele lui Brătianu şi Maniu se  află   staţii de radio, Antonescu spune/pune  rezoluţia:„să fie lăsaţi în pace. Politica unei ţări nu trebuie pusă pe o singură mână, deoarece aceasta poate greşi. O altă mână va  trebui să fie gata de a prelua şi a aduce la bun  sfârşit!” Se mai îndoieşte cineva de nobleţea gândurilor sale şi clarviziunea actului politic, patriotismul şi spiritul de sacrificiu? Din aceste cuvinte au de învăţat şi actualii conducători aşezaţi  la conducerea ţării, cei care vor fiecare să conducă autocrat fără a avea însă nici priceperea, nici bunul simţ, nici gândurile Mareşalului, ba sunt exact opusul  lui. Când este interpelat de Hitler cu privire la  activităţile diplomaţiei româneşti din 1943 de  apropiere de forţele Antantei, Antonescu nici nu se  ascunde, nici nu minte, nici nu dă vina pe altcineva, ci  răspunde direct:” Cunosc mein Führer  activitatea întreprinsă de ministerul meu de externe şi o  aprob, deoarece găsesc că nu este inutil ca, în timp ce  luptele se desfăşoară pe frontul militar, să fie  întinse punţi de înţelegere către adversar în cazul  în care situaţia generală ar  cere-o.”  Ei bine, onoarea şi  principiile au făcut din el un abonat la trădare.  Opoziţia nu a jucat fair play, l-a sabotat în permanenţă şi în toate discuţiile purtate cu aliaţii l-au prezentat  drept omul lui Hitler, marioneta lui, omul de paie, satrapul, omul cu care nu te poţi înţelege, tocmai pentru  a-i micşora sau anula şansele de a ajunge la înţelegere  cu aliaţii, oferindu-l pe el drept trofeu. Au pus mai sus  propriile interese, invidia şi  orgoliul personal decât adevărul şi interesul naţional. A  treia trădare.

 4.În  încercările sale de a scoate ţara din coaliţia cu  Germania , Antonescu a încercat toate uşile. Fidel educaţiei sale dar şi convingerilor progresiste, a încercat iniţial cu Apusul fără a neglija însă realitatea puterii şi intereselor ruseşti mult mai aproape  de România. A informat pe toţi şi a cerut acordul unui  armistiţiu separat cu Rusia pentru a putea apoi lupta  împotriva nemţilor şi a înainta spre apus cot la cot.

 Dintre toţi cei cu care a dus tratative, cel mai înverşunat acestui plan a fost Roosvelt care nu voia ca ruşii să ajungă înaintea lor la Berlin din motive atât de orgoliu cât şi de a pune mâna pe secretele, armele,  tehnologia şi oamenii de ştiinţă germani. Aşa că au tergiversat cât au putut aceste discuţii, nu au dat undă verde încheierii unui armistiţiu cu ruşii care ar fi scurtat războiul cu mai mult de un an şi ar fi dus şi la  evitarea pierderilor a sute de mii de victime că să nu mai spun de evitarea distrugerii Hiroshimei. Numai că SUA avea alte interese, puţin diferite de ale lui Antonescu, aşa  că au împiedicat cât au putut înţelegerea dintre Antonescu şi ruşi, iar Antonescu fidel convingerilor sale, fair play-ului şi încrederii în valorile occidentale, nu a forţat nota. A patra trădare.

 5.De fapt până şi ruşii, adversarii cei mai mari ai lui Antonescu, îi recunoşteau valoarea. Când în 1943 s-au declanşat negocierile de la Stockholm dintre mareşal şi  ruşi, opoziţia încerca si ea să se ajungă la o înţelegere. Ruşii le-au răspuns: „Moscova preferă să trateze încheierea armistiţiului cu guvernul Mareşalului Antonescu, singura forţă politică care poate garanta  bună desfăşurare a tratativelor” Şi asta o spuneau ruşii în condiţiile în care cererile lui Antonescu erau mult mai pretenţioase şi mai dezavantajoase pentru Ruşi, dar pe ei nu îi interesa ce  promiteau sau cereau unii sau alţii ci cât de credibili erau. De aceea au preferat un duşman corect, unui prieten  mincinos. De fapt Ruşii l-ar fi preferat pe Antonescu chiar  şi înaintea prietenilor comunişti ai lui Bodnăraş.

 Când Pătrăşcanu s-a dus să semneze armistiţiul pe 12 Septembrie 1944, întrebând de ce condiţiile impuse lor erau mai grele decât cele convenite iniţial cu Antonescu Molotov răspunde direct: ”Antonescu reprezenta  România, iar voi nu reprezentaţi pe  nimeni”. Acest răspuns l-au primit fraţii comunişti trimişi de REGELE MIHAI. Orice alt  comentariu este de prisos. Numai că din nou Antonescu a  fost trădat pentru a nu putea fi el cel care să semneze armistiţiul. Dacă în politicieni nu avea încredere prea  mare dar îi acceptă ca pe o prezenţa necesară şi firească, Mareşalului avea încredere aproape oarbă în  militari. Nu putea  concepe că un militar să trădeze sau să  îl trădeze pe el, cel care nu cunoştea trădarea decât  când o simţea pe propria piele, dar nici atunci nu voia să o vadă. De fapt încrederea oarbă pe care o avea în  armată şi corpul de cadre, a exprimat-o clar într-o  discuţie avută cu Guderian după atentatul din vara lui 1944 împotriva lui Hitler : “la noi în armată ar fi de neconceput o asemenea acţiune infamă. Eu pot dormi liniştit cu capul pe genunchii generalilor  mei”.Iluzie deşartă. O parte din  generalii lui i-au pierdut capul asa cum şi al lui Mihai  Viteazu căzuse tot pe genunchii unor generali. La începutul verii 1944 serviciul secret îi raportase unele activităţi suspecte şi fluctuaţii de persoane la palat, atât ziua cât şi noaptea. Mareşalul a dat ordin să se urmărească şi  să fie informat. După ceva timp, este informat de şeful serviciului că la palat se pune la cale o acţiune  secretă  “bine, dar în capul lor cine este – întreabă Antonescu

 Domnul general Sănătescu – i se răspunde.

 Dacă este el, în capul lor, nu poate fi nimic serios. În orice caz, urmăriţi şi ţineţi-mă la curent.

 Serviciile secrete au urmărit, dar nu au mai raportat. Întraseră şi ele în joc. A cincea trădare.

 6.Frontul din Moldova era un front bine apărat şi Ruşilor le-ar fi trebuit încă mult timp  pentru a-l trece. Antonescu, care luptase şi în primul război pe frontul moldovean apărând aceleaşi obiective şi puncte strategice, era conştient de puterea liniei de  apărare. Ştia că ruşii nu pot trece pe acolo atâta vreme cât armata va lupta, deci nu îşi făcea probleme că ar intra ruşii în ţară şi l-ar lua prin surprindere. Ceea ce nu ştia el era că se vor găsi trădători în cadrul armatei care vor face alte jocuri şi  vor ceda frontul. Nu s-a prea vorbit pe nicăieri despre marea trădare de la Iaşi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a  4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviţa, săvârşită în strânsa legătură cu Casa Regală şi cu Partidul Comunist. Actualul preşedinte când a vorbit despre trădarea lui Mihai, la asta s-a referit, numai că nu a  explicat în ce constă trădarea. Responsabili de acest act  sunt Casa Regală, Generalul Sănătescu, Generalul Aldea, comuniştii lui Bodnăraş şi Pătrăşcanu şi cei menţionaţi mai sus. Ei au cedat frontul şi au dat posibilitatea armatelor ruseşti să intre în Moldova şi apoi în ţară . Asta în condiţiile în care pe de o parte discuţiile lui Antonescu pentru încheierea unui armistiţiu cu ruşii erau nu numai avansate ci aproape de finalizare, pentru că în numai trei zile soseşte acordul  ruşilor, pe de altă parte, trupele ruseşti au intrat în  ţară ca inamici, nu că aliaţi cum ar fi intrat dacă se  semna armistiţiul şi astfel s-ar fi evitat prizonieratul a sute de mii de ostaşi români. A şasea trădare.

 7.După cum se ştie, la 23 August 1944 Antonescu a fost chemat la Palat de rege. Ceea ce nu se ştie este că el aştepta să meargă la palat dar nu înainte de a primi răspunsul de la Stockholm unde se negocia armistiţiul cu ruşii. Ceea ce iarăşi nu se ştie este că răspunsul venise, era favorabil, numai că nu ii mai fusese înmânat lui, ci regelui iar acesta nu I l-a arătat şi nici nu a pomenit de el în întâlnirea pe care  au avut-o, deşi practic rezolva problema ieşirii din război în condiţii mult mai avantajoase pentru România.

 Numai că regele nu voia că meritul să îi revină lui Antonescu, voia să fie el cel care “a salvat ţara ”.

 S-a  văzut cum a salvat-o. De fapt intenţiile şi gândurile sale au fost clar exprimate de însuşi Mihai, într-o discuţie cu G. Brătianu: Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc” A şaptea trădare. Şi la această trădare s-a referit Băsescu, nu îl simpatizez dar dacă are dreptate, are dreptate.

 8.Dar Mareşalul nu a fost trădat numai în ţară ci şi în afară, de proprii săi miniştri. Trimis la Stockholm pentru negocierile cu ruşii, Gheorghe Duca se lăuda la bătrâneţe cu misiunea pe care i-a dat-o regele de a sabota negocierile lui Antonescu. A opta  trădare.

 9.Chemat la palat, Mareşalul este convins că acolo va discuta ieşirea din războiul  împotriva Antantei şi era bucuros şi convins că vor ajunge la aceeaşi concluzie pentru că normal ar fi trebuit să aibă aceleaşi interese. Pe când se urca în maşina ce urma să îl ducă la palat, colonelul Davidescu vine la el şi ăi spune suficient de tare, să audă şi alţii de lângă ei: “Domnule Mareşal, nu găsiţi că garda care vă însoţeşte (doi ofiţeri de  jandarmi şi 6 subofiţeri în două turisme) este insuficientă? Vă rog să ordonaţi să trimit întăriri.” – “Nu e nevoie, Davidescule-  răspunde Mareşalul plin de încredere – E de ajuns şi aşa, doar merg la Casa Regală.” Asta arată atât credinţa lui că Regele urmăreşte binele ţării şi deci nu are de ce se teme atâta vreme cât sunt de aceeaşi parte a baricadei, cât şi respectul pentru Casa Regală pe care nu o vedea capabilă de trădare ca instituţie. Din păcate s-a înşelat. A noua trădare.

 10.Despre momentul arestării sale se mai ştie câte ceva. Fie din manualele de istorie fabricate de comuniştii care se lăudau că au scăpat ţara de dictatura lui Antonescu, fie din filmul recent decedatului Sergiu Nicolaescu. Ceea ce nu se ştie este că totuşi I se  promisese că nu va fi predat ruşilor dar a fost trimis la “reciclare un an şi jumătate”. A 10-a trădare.

Pentru cei care îl învinuiesc că a pus ţara la cheremul lui Hitler, amintesc două lucruri: primul este declaraţia făcută de Antonescu chiar înainte de a prelua funcţia de şef al statului, când era în discuţie doar  idea colaborării cu nemţii “Generalul Antonescu nu  poate semna nici o politică în alb privind bogăţiile ţării. Totul se va fixa pe baza unui schimb reciproc de valori egale”.Al doilea lucru este chiar dovada faptului că s-a ţinut de cuvânt: Germania are o datorie istorică faţă de România, datorie neonorată  exact de pe acea vreme ca urmare a contractelor semnate de Antonescu cu Hitler. Ei bine, paradoxul este că Antonescu a putut semna aceste hârtii de pe picior de egalitate cu Dictatorul Lumii, dar actualul guvern sau preşedinte nu poate nici măcar să pună în discuţie recuperarea datoriei, cu un cancelar care se declară prieten şi  democrat. Cine este trădătorul în acest caz, cine este dictatorul?

 11.La întoarcerea în ţară este judecat condamnat la moarte şi executat. Ruşii nu au făcut-o deşi le provocase pierderi imense. Au făcut-o conaţionalii săi. A 11-a trădare.

 12.Ai spune că odată cu moartea sa s-a închis ciclul trădărilor, dar nu e aşa. Neamul românesc continuă seria trădărilor. După moartea sa, o perioadă era interzis să pronunţi chiar şi numele său. Apoi încet încet se mai fac concesii, se mai dă liber la documente, profesorii prin liceele şi şcolile militare fie întrebaţi de elevi fie din conştiinţă şi respect faţă de el şi de istorie mai aţâţă jarul încă nestins al conştiinţei de neam. Ceea ce nu au făcut însă comuniştii oricât de barbari au fost, au făcut cei  care au venit după ei. Comuniştii l-au scos din cărţile de istorie, dar nu şi din conştiinţa neamului. I-au şters  poza, dar nu au murdărit-o, l-au demitizat dar nu l-au  satanizat. Ceea ce au făcut însă cei care au venit după  ei la îndemnul “prietenilor” cu bani depăşeşte toate trădările de până acuma. Pentru că anti românii cu mască de Hallowen şi sticle de Coca Cola la îndemnul unor Ştruli au considerat că românii nu trebuie să  aibă eroi şi noţiunea onoarei şi demnităţii trebuie să dispară din conştiinţa lor. Antonescu a fost declarat criminal de război şi condamnat pentru crime  împotriva umanităţii. Iar prin ordonanţa de urgenţă nr 31 din 2002, se interzice expunerea tablourilor sau statuilor lui Antonescu, în numele“interzicerii promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii,” A 12-a  trădare.Curios este că în vreme ce Antonescu  este învinuit de moartea câtorva mii de evrei, în America , la mare fast şi cu mari onoruri este păstrat eroul naţional al Americii, marele general Custer, cel care a exterminat sute de mii de indieni ducând la dispariţia, DECIMAREA , EXTERMINAREA multor triburi de indieni, mulţi cu o cultură şi morală mult superioară şi Americii de azi. Cine nu cunoaşte să citească “Călătorie în Virginia a lui Yves Berger să se convingă. Cum este  posibil ca un criminal, un exterminator crud şi sadic să fie declarat erou al unui stat care ne obligă pe noi să ne  acoperim de noroi eroii şi să ne slăvim trădătorii care  au dezertat şi trădat în favoarea lor? Ce va scrie istoria acestui neam – dacă vom mai rămâne în istoria  omenirii ca neam, despre noi? Noi nu avem dreptul să ne cinstim eroii? La Universitatea Naţională de Apărare, pe holul comandanţilor sunt tablouri cu toţii comandanţii Academiei de-a lungul vremurilor. Al  lui Antonescu, a fost scos de pe perete, dar durerea este că a fost scos în urma unei vizite de peste ocean. Iată  ce ordin a dat “criminalul Antonescu” soldaţilor săi după trecerea Prutului: “Vreau ordine! Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată care aduce cu ea ordinea şi siguranţa şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.”Faţă de el,” eroul Custer” a rămas faimos prin aplicarea principiului  “un Indian bun este un Indian mort!” Astea sunt valorile care ni se bagă  pe gât în numele democraţie. Ca să nu mai amintesc că nu Antonescu a aruncat bombele atomice la Hiroshima şi Nagasaki .

 13.Că ai noştri cârmuitori se dau după cum bate vântul şi fac legi dictate de alţii, nu e de mirare, ei îşi apără scaunele, averile, încearcă să scape de puşcărie, vând  tot, trădează pentru că marile democraţii ale lumii urăsc trădarea dar sprijină trădătorii altora.

 Trădarea supremă, trădarea cea mare faţă de mareşal, faţă de ţară, o comitem noi, cei care ne facem că nu vedem, care ştim dar nu spunem nimic de frică, din  comoditate, scârbă, servilism, laşitate, parvenitism. Noi cei care acceptăm toate aceste trădări şi le ascundem undeva în colţurile conştiinţei noastre numai pentru a  nu ne strica “liniştea  sufletească” sau a casei, a ne păstra serviciul, salariile, pensiile, sporurile, privilegiile. Marea trădare o comitem noi toţi cei care ne considerăm români, dar nu suntem în stare nu numai să apărăm ceea ce ne-au lăsat  înaintaşii, dar nici măcar să respectăm şi să cinstim memoria lor, pentru că “aşa se spune “. Noi nu avem cap, nu avem judecată proprie, nu avem conştiinţă, nu  avem morală, nu avem principii, le primim pe ale altora, fie de împrumut, fie impuse, e mai lejer, nu ne obosim şi avem şi pe cine arunca vina dacă lucrurile merg  prost. A 13-a trădare, cea mai  dureroasă.