Ce mi-a venit, cu subiectul ăsta? Păi, nu vedeţi şi dumneavoastră cum persistă ceva "în aer"? Nu vă dau tîrcoale, presimţiri şi străluminări de conştiinţă? Nu simţiţi pulsul incert, ameţit, ostenit al unui soi de Fin du monde? Weltuntergang? Dacă nu, nu este cazul să vă îngrijoraţi! Sunteţi parte dintr-o solidă majoritate a locuitorilor plantei. Şi, desigur, dimpreună cu cei mai mulţi dintre bravii cetăţeni ai ţărişoarei noastre dragi, România. Tocmai de aceea scriu şi eu, ca să fiu de folos "maselor"! Marfă este pe alese!
De exemplu, pentru pasionaţii de cosmologie,
astrologie, astrofizică şi alte farafastîcuri cu iz mai mult sau mai puţin
ştiinţifico-esoteric, sfîrşitul lumii noastre planetare poate fi realizat, fără
mari dificultăţi, oricînd, de un banal impact meteoritic. Apophis, spre
exemplu, bolovanul ăla de vreun kilometru, doi lăţime, care ne tot vizitează şi
trece de fiecare dată la mustaţă pe lîngă, în cazul în care s-ar hotărî să
intersecteze orbita Pămîntului într-un punct oarecare ar elibera energia a nu
mai puţin de 900 de megatone exploziv clasic. Suficient nu pentru unul, ci
pentru 10-20 de sfîrşituri ale lumii noastre, suprapuse, concomitente,
sandvici. Mă rog, dacă vă convine şi vă aranjează mai mult, atunci puteţi alege
o furtună solară ceva mai năbădăioasă capabilă să lase planeta fără atmosferă.
O furtună liliputană, una aşa "de control", mult mai cuminte, prin
1989, a prăjit transformatoarele şi alte elemente ale reţelelor de transport
electricitate pe vreo jumătate de continent şi a lăsat 6 milioane de muritori
din America şi Canada fără curent electric aproape o săptămînă. Dacă nu vă daţi
în vînt după plajă şi radiaţii solare, puteţi alege nişte explozii gama tocmai
din centrul galaxiei ori de pe la te miri care gaură neagră, pulsar, supernovă
etc. capabile să stingă orice urmă de viaţă planetară, cît ai bate din palme.
Pasionaţii de literatură pot consulta cu folos captivanta povestire a lui Fritz
Leiber, "O grămăjoară de aer". Încă de prin 1951, autorul a imaginat
scenariul unui forţat "exil" planetar, în care Pămîntul a fost
aruncat la periferia periferiei sistemului solar. Click, cum stingeţi
dumneavoastră lumina în casă, cu o simplă mişcare de întrerupător.
Ei, dacă nu sunteţi un visător înrăit, cu ochii
mereu pe cer, şi vă consideraţi ceva mai cu picioarele pe pămînt, atunci puteţi
alege din raftul bogat al catastrofelor terestre. Erupţii vulcanice masive,
cutremure, potopuri, secete seculare, mini şi micro glaciaţiuni, inversarea
polilor magnetici, găuri de ozon şi multe alte mega modificări la nivel
planetar. Apropos, aţi văzut imaginile cu "gaura" care se cască în
Africa la interfaţa plăcilor somaleză şi africană? Vreo cinci centrimetri de
prăpastie în plus, în fiecare an! Spectaculos!
Să zicem că sunteţi pasionaţi de biologie. Păi, aici
e marfă cîtă vreţi, pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele.
Virusuri, bacterii, molime fără leac, degenerescenţă accelerată, autofagie
imunitară etc. Lista e pur şi simplu fără sfîrşit. Dacă iei în considerare
"experienţa României" şi precaritatea serviciilor sale medicale, mai
ales cele în regim de urgenţă, atunci chiar că nu e nevoie de prea mult ca să
ne trezim cu populaţia înjumătăţită doar într-un sezon - două de "gripă"
mai rebelă! Panica în care s-au prăbuşit autorităţile noastre confruntate cu
"balaurul" Covid şi măsurile alandala la care au recurs călcînd în
picioare legi, ştiinţă, constituţie, drepturi cetăţeneşti, orice, dau o imagine
cît se poate de convingătoare a tabloului unui sfîrşit de lume local, pe care
te poţi baza, oricînd! La urma, urmei, nici măcar nu este nevoie să se
îmbolnăvească oamenii. Este suficient să se prăpădească în masă cîteva zeci de
specii de albine, gîndaci, păsări, plancton sau crustacee, pentru ca lanţurile
trofice să se rupă definitiv şi hrana întregii omeniri să dispară. Nu
dintr-odată, dar suficient de repede pentru a percepe sfîrşitul inevitabil şi
crunt al unei mari majorităţi a populaţiei. S-au mai văzut cazuri şi oamenii nu
au ezitat prea mult să se mănînce între ei, la propriu. Vezi consemnările
scrierilor egiptene care marchează prăbuşirea dramatică a civilizaţiei Nilului
în urma unei catastrofe ecologice relativ banale. Revărsările majestuosului
fluviu au încetat circa un deceniu. La apogeul destrămării sociale, oamenii îşi
mîncau copiii!
În sfîrşit, să zicem să sunteţi un
"umanist". O persoană înclinată mai degrabă spre problemele,
situaţiile şi consecinţele activităţilor umane, la nivel macro social şi
planetar. Nu e nevoie decît să vă alegeţi catastrofa preferată. Poluarea
ireversibilă a apelor, solului şi aerului, respectiv epuizarea ecosistemelor
bazate pe fertilitatea solului şi sustenabilitatea acvatică sunt deja dezbătute
intens şi au devenit parte din agenda politică. Pe ici, pe colo, desigur! Noi
încă "construim" cu elan şi cu succes focare masive de poluare şi de
molime la marginea oraşelor, botezate ingenios "gropi ecologice".
Există însă şi alte modalităţi şi cauze capabile să producă prăbuşirea unei
civilizaţii globalizate. Puteţi afla corelaţiile sistemice şi interdependenţele
critice dintre dinamica demografică globală, consumul planetar de resurse
neregenerabile, factori de risc biologici cu efecte globale şi alte variabile
generate de activităţile umane, spre exemplu, din rapoartele Clubului de la
Roma. Dacă nu vă sună bine firma aceasta, atunci puteţi consulta cu mult folos
minunata lucrare a lui Eric H. Cline, "1177". Anul în care
civilizaţia globalizată a epocii bronzului, dezvoltată în arealul mediteranean,
s-a destrămat. Definitiv! Ireversibil! Corelaţiile sistemice nu iartă pe
nimeni, iar efectul de domino nu este rezervat doar fizicii solidelor.
În acest moment al desfăşurării naraţiunii, ştiu
bine că cititorul meu e deja sătul de oferta de catastrofe planetare trecute la
repezeală în revistă, dar tot nelămurit a rămas. De ce s-ar ocupa cineva tocmai
acum de un asemenea subiect?
Un răspuns valabil, cel puţin pentru lumea creştină
şi ariile învecinate ale religiilor abrahamice, ar fi acela că, în aceste zile,
stăm cu faţa către un "sfărşit de lume". Sfîrşitul lumii în care
Christos a umblat printre oameni. Un sfîrşit dramatic, marcat de sacrificiul
"Fiului" pe altarul ridicat "Tatălui". Suntem îndemnaţi nu
doar să îl contemplăm, ci să îl reconstituim, să îl reactualizăm, să îl retrăim
în tot dramatismul său uman şi spiritual. Şi, dacă altceva nu mai este în stare
să ne rupă de zgomotul asurzitor al reclamelor lumii mercantile sub care stăm
deja îngropaţi, atunci poate că gîndul la "sfîrşitul lumii" ar putea
totuşi să ne ajute.
Sursa:
Bursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu