Nimic despre autorii loviturii de stat? Biserica Ortodoxă a reacționat după ce un partid a chemat oamenii să iasă în stradă, duminică, 8 decembrie, de la ora 13. BOR spune că promovează pacea și unitatea, nu ura și dezbinarea.
Pe grupurile reprezentanţilor unor partide politice
s-a stabilit ca aceștia să meargă duminică, 8 decembrie 2024, în parohii, pentru
mobilizarea credincioșilor, în vederea organizării unor proteste și mișcări de
stradă împotriva Curții Constituționale a României și a altor instituții ale
Statului Român.
În acest context, adresăm un îndemn către parohiile
şi mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum şi către parohiile şi
mănăstirile din celelalte eparhii, ca preoții, monahii și credincioșii să nu se
implice şi să nu participe la astfel de acțiuni contrare atât legii, cât și
păcii sociale.
Astfel de instigări pot avea consecințe negative,
atât asupra clericilor, cât și asupra credincioșilor.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu