joi, 12 decembrie 2024

După umilințe, bătaie de joc și economia subminată România e băgată în Shengen foarte târziu. Românii nu mai simt bucuria?


Românii nu se mai bucură. România intră în Spațiul Schengen. Este decizia luată astăzi în ședința Consiliului JAI.

După 15 ani de umilințe, batjocură, extorcare economică România e băgată în Schengen pe ușa din dos. Miniștrii Justiției și de Interne din Uniunea Europeană au aprobat astăzi, 12 decembrie 2024, aderarea deplină (și cu frontierele terestre) a României și Bulgariei la spațiul Schengen de liberă circulație începând cu 1 ianuarie 2025. Austria și Olanda și-au exprimat acordul.

De la aderarea lor la UE, Bulgaria şi Romania au aplicat părţi din cadrul juridic Schengen (acquis-ul Schengen), inclusiv cele referitoare la controalele la frontierele externe, cooperare poliţienească şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen. La 30 decembrie 2023, Consiliul a adoptat decizia de a aplica, de la 31 martie 2024, părţile rămase al acquis-ului Schengen şi să ridice controalele asupra persoanelor la frontierele interne aeriene şi maritime.

IDEAL! Interior ministers have just adopted a decision to lift internal land border controls with and between Bulgaria and Romania from 1 January 2025. A great victory for Bulgaria, Romania, and all of Europe!#HU24EU

???????????????? pic.twitter.com/b2rVO45vZV

— Hungarian Presidency of the Council of the EU 2024 (@HU24EU) December 12, 2024

După aderarea deplină la spațiul Schengen, românii vor călători între țările membre fără a fi supuși controalelor la frontieră.

Statele membre ale Spatiului Schengen sunt: Austria, Belgia, Cehia, Croația, Danemarca, Elvetia, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.

Ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, înaintea deciziei privind aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, că România este complet pregătită pentru acest pas important. Predoiu a spus că este „o bătălie importantă” şi că speră ca aceasta „să fie ultima pentru Schengen”. „Eu sper ca să revin după şedinţă cu un rezultat pozitiv”, a spus Predoiu.

„Este şedinţa în care se poate lua decizia pentru intrarea României în spaţiul Schengen. Pentru aceasta ne-am pregătit, pentru asta am muncit luni de zile şi în teren la frontieră, şi în cancelariile diplomatice. E o şedinţă pentru care ne-am pregătit sub toate aspectele. Anticipez că vor fi discuţii legate de ultima evoluţie din Orientul Mijlociu, care va avea impact pe zona de migraţie. Dar ne-am pregătit şi pentru acest lucru. Am avut şi în prealabil discuţii, până şi aseară am purtat convorbiri ca să fie totul în regulă. Dar, aşa cum am spus, nu este nimic încheiat până când nu se va lua decizia. Eu sper ca să revin după şedinţă cu un rezultat pozitiv”, a spus Predoiu.

România trebuia să fie în Schengen din 2007.

Sursa: NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu