vineri, 13 decembrie 2024

Poesis - Puiu RĂDUCAN


Pleoapa nopții

Vine-agale noaptea și mă înapoiez în taina ei. Pe pervazul gândului

zvâcnesc lăcrimări într-un concert al destinului și singurătății.

Pânza lacrimilor cerului curăță oglinda lumii crudă.

Sub pălăria nopții dau liber gândurilor. Liber să se-ntâlnească cu ale tale.

Îmi doresc să le putem domina și dimineața cu rouă pe dinți să ni le-aducă tefere acasă.

Tăcerea nopții mă-nfioară. Departele-şi târăşte aproapele până la urechea obosită.

Nevoile m-au aruncat departe de casă și uitarea nu plânge.

Noaptea mă mângâie la tâmplele vechi. Privirea adâncă a nopții când stau în poarta ei cu pleoapele închise mă amenință cu noi zori.

Un sân obraznic mă zguduie de mână.

Să vină zorile!

 

12122024-B. Olănești 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu