Singurele soluții la iarna demografică din România și UE sunt:
1.
Creșterea natalității și
2.
Primirea de imigranți.
Creșterea natalității însă este posibilă doar ca
enunț teoretic.
În practică este imposibilă pentru că societățile
bunăstării sunt societăți în care nu se mai nasc copii.
Iar motivul este simplu: bunăstarea inhibă
instinctul de a procrea.
Natural oamenii se înmulțesc din instinctul de a
asigura continuitatea, dintr un instinct de supraviețuire.
De aceea, doar aparent paradoxal, în societățile
sărace, afectate de crize grave, natalitatea este ridicată.
În India se nasc copii, în ciuda sărăciei. Ba chiar,
am putea spune, datorită sărăciei.
În România străbunicilor noștri, a avea 5 copii
chiar dacă nu ai de o mămăligă era cumva natural.
Și la fel era și în Franța, și în Germania, și în
toate țările de dinainte de venirea prosperității.
Acum pur și simplu nu mai gândim așa.
Nu facem 10 copii ci ajungem să facem 1, cel mult 2
(deși pentru creștere demografică e nevoie de minim 3) pentru că ne gândim
înainte de orice la condițiile de creștere a acelor copii.
Și, desigur, ne gândim la libertatea și
prosperitatea noastră.
Pur și simplu prosperitatea schimbă perspectiva.
Inclusiv schimba maternitatea și paternitatea.
O mamă din epoca de dinainte de prosperitate făcea
10 copii, pierdea vreo 3 încă din copilăria lor și avea cu ei o relație
maternă, dar …abruptă.
Nu avea vreo milă să își bată copiii, să îi trimită
de mici la muncă și loc de lugu- lugu emoțional era foarte limitat.
Acum maternitatea a scăzut în cantitate dar crescut
în calitate.
Mamă a unui singur pui, sau a doi pui, gândește cu
totul altfel relația cu ei.
E cumva amuzant să te gândești că dacă ai lua toate
standardele și drepturile copilului din contemporaneitate și le am aplica unei
familii din secolul XIX, am vedea ca mai toți părinții de atunci erau abuzivi
și toți copiii ar fi trebuit să iasă niște terminați psihic. Și probabil au și
ieșit.
Ieri m-am amuzat teribil când o doamnă, o prietenă
altfel dragă, și vecină, îmi explica că ar trebui încurajată maternitatea cu
politici sociale, care să includă deconturi pentru afterschool.
Și ea, suntem cam din aceeași generație, a trăit
probabil ca și mine, fără after și fără să ne ia părinții de la școală.
Eu de la 15 septembrie 1987, când am intrat la
școală, am trecut de la grija bunicilor la …cheie la gât, mers singur la
școală, întors singur la școală, administrat singur prânzul și făcutul temelor.
Căci părinții mei plecau înaintea mea la școală și
se întorceau pe la 4 și jumătate acasă.
Deci ce afterschool? Pur si simplu era o lecție de
maturitate și responsabilizare.
Acum pare de neconceput.
Și nu e nicio teorie a conspirației. Pur și simplu
învățăm să ne gândim viețile orientați spre noi, nu spre viitorul umanității
sau al țării.
Gândim la calitate, nu la cantitate.
Și chestia asta este prezisă și …evanghelic.
Când Iisus spune că in împărăția lui Dumnezeu
oamenii nu se vor însura, o spunea în acest sens.
Bunăstarea lasă în urmă inevitabil instituții ce
devin inutile.
De asta căsniciile contemporane nu mai țin în
societățile bunăstării de logica familiei tradiționale, ci se bazează pe
iubire, pe prietenie, pe alte tipuri de emoții.
Și, implicit, se destramă și mai ușor.
Bogdan
Alexandru Duca


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu