sâmbătă, 30 august 2025

Academia Română și Academia de Științe a Moldovei sărbătoresc împreună Ziua limbii române. Acad. I.A. Pop merge la Chișinău. Unire lingvistică


Academia Română și Academia de Științe a Moldovei vor sărbători împreună duminică Ziua limbii române, printr-o ședință festivă organizată la Chișinău și deschisă de acad. Ioan-Aurel Pop și acad. Ion Tighineanu, președinții celor două înalte foruri de cultură.

De asemenea, institutele de lingvistică ale Academiei Române organizează evenimente complexe la Iași și Cluj-Napoca.

La Chișinău

Programul va include trei comunicări științifice: Theodor Codreanu, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, va susține comunicarea Mihai Eminescu. Limba română ca expresie a ființei; acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, va vorbi despre Limba română ca factor identitar național și cultural; iar acad. Gheorghe Chivu, membru al Secției de filologie și literatură a Academiei Române, va susține comunicarea Academia și limba română.

Vor participa membri ai celor două academii, directori de institute și agenții, rectori ai universităților, cercetători științifici, oameni de cultură. Participarea va fi în format fizic și online, datele de acces online fiind disponibile aici.

Ședința festivă se va desfășura în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei și va fi transmisă în direct de Institutul pentru Dezvoltarea Societății Informaționale și de platforma privesc.eu.

Sesiunea dedicată Zilei limbii române va fi urmată de deschiderea Congresului Mondial al Eminescologilor, ediția a XIV-a, care va avea loc la Chișinău în perioada 31 august – 1 septembrie 2025.

Ziua limbii române va fi marcată de Academia Română și la filialele din Iași și Cluj-Napoca, unde cele două institute de lingvistică ale Academiei Române au alcătuit un program complex, desfășurat pe parcursul mai multor zile.

La Iași

Ziua limbii române va începe la Iași cu o ceremonie organizată de Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române – Filiala Iași la intrarea în Serele noi ale Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din oraș. Vor lua cuvântul reprezentanți ai instituțiilor organizatoare din țară și din Republica Moldova.

Bogat și divers, programul manifestării ieșene cuprinde concerte și recitaluri, expoziții, lansări de carte, ateliere formative dedicate tuturor pasionaților, de orice vârstă.

În ajun, pe 30 august 2025, de la ora 18, publicul este invitat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, pentru a urmări spectacolul de teatru „Hardughia” de Mircea Radu Iacoban.

Programul integral este disponibil aici.

La Cluj-Napoca

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca propune o săptămână de manifestări dedicate Zilei limbii române. Proiectul se va desfășura în perioada 29 august – 5 septembrie 2025.

Vineri, 29 august 2025, ora 12, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Palatul Reduta, va avea loc vernisarea expoziției „«Scoposul mieu iaste binele comun». Literatura practică a Școlii Ardelene”, realizată în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” și Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca.

Expoziția prezintă materiale documentare legate de preocupările cărturarilor transilvăneni din perioada 1743-1830 pentru problemele de mediu, pentru crizele economice ale timpului, pentru aspecte care țin de sănătatea publică sau de asigurarea coeziunii comunitare.

Marți, 2 septembrie 2025, cercetătorii Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” se vor întâlni cu publicul, în cadrul Zilei porților deschise. În intervalul orar 9-16 vor fi prezentate laboratoarele și proiectele de cercetare derulate în cadrul Institutului.

Săptămâna dedicată limbii române se va încheia cu lucrările Conferinței Internaționale „Zilele Sextil Pușcariu”, ediția a VII-a, care vor avea loc în zilele de 4 și 5 septembrie 2025. Conferința este onorată de prezența acad. Mircea Martin, membru al Secției de filologie și literatură a Academiei Române.

Programul este disponibil aici.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu