vineri, 29 august 2025

Doruri adunate...

 

L-am cunoscut în anul 1992. După ani ne-am regăsit prin intermediul rețelelor sociale și am rămas plăcut surprins să descopăr poeziile lui. L-am încurajat să continue și să le publice într-un volum. Mi-a promis că o va face și sunt bucuros că am participat la lansarea acestuia.
Din start am fost intrigat de titlu: ,,Doruri adunate"... M-am întrebat de ce acest titlu? Cuvântul dor a fost creat de români, este folosit la unison și este pronunțabil la fel în toate regiunile țării exprimând pe scurt lipsa cuiva sau a ceva. Deși aceste sentimente sunt universale pentru natura umană doar românii și portughezii au cuvântul specific pentru a denumi acest amalgam de trăiri.
Știam că este împreună cu familia, că mama Domniei sale e bine -aici acasă-, că are venituri care să-i permită un trai decent iar cuvântul DOR, pe cât de scurt este pe atât de profund poate fi.
Cunoscându-l îndrăznesc să afirm că poezia sa este produsul construcției caracterului său, care a declanșat dorul de țară. Și când spun țară nu mă refer exclusiv la un sentiment patriotic ci la lipsa casei părintești, a prietenilor și persoanelor de aici, a momentelor frumoase petrecute.
Acutizarea acestor lipsuri putea duce la transformarea ,,dorului de acel ceva" în suferință dar înzestrat fiind cu o cultură emoțională a găsit soluția salvatoare: poezia și de ce nu, pictura.
Felicitări, prieten drag pentru că ți-ai ocupat mintea cu poezia și pictura pentru ca dorul să nu pună stăpânire totală pe ea!

Simion Luțu CHIȘIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu