Acolo unde șampania pușcă silențios,
Ești acuma risipit până la os.
Dar aici unde ea pușcă zgomotos,
Ți se aduce un omagiu pios.
Poetule drag, e ziua ta frumoasă,
Ți se sărbătorește nașterea miraculoasă,
Ești invocat și recitat și reînjurat,
Ți se sună la ușă, ca să cobori din pat.
Să ieși la poartă și să zici ceva,
De-acolo din posteritatea ta.
Că reflectoarele nu au răbdare,
Că microfoane sar din școli prea ușoare.
Nu ca genial poet, te vor în lesă,
Ci ca un suculent subiect de presă.
Căci din punctul lor de vedere precar,
Mâine nu vei mai fi actual.
Ei în niciun fel nu te-au citit,
Doar bârfa despre tine-au răsfoit,
Fiindcă scandalul este partea primă,
De-a înnegri tot ce este lumină.
Așadar, Adrian Păunescu, poet național,
De la moartea ta, te iubim și-n aval,
Cum în amonte te-am iubit prima oară,
Când ai făcut repetabilă iubirea de țară,
Pe care-ai dus-o-n spate ca pe-o călimară,
Făcându-ne părtași la dulcea povară.
Îți vom iubi și contumacia dată-n floare,
Chiar și din contumacia noastră viitoare.
Răzvan Ducan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu