Motto: „Aici e satul meu/ Acolo locuiesc și eu/ Someșul curge lin/ Cu valu-i cristalin.”-popular
Semnalăm apariția cărții de poezii cu
titlul „Martie curge, aprilie visează, acuarele la Editura Neuma în anul 2025,
volum de poezii bilingv română engleză scris de scriitoarea și editoarea Andrea
Hedeș.
Chiar de la-nceput m-am întrebat care este
semnificația alegerii unui titlu care aduce-n prim plan aceste două luni de
primăvară. Am găsit un răspuns plauzibil: primăvara este un anotimp al
schimbării, al trecerii de la o stare la alta, de la „a curge”cu sensul de „a
trece ” la luna aprilie în care se poate „visa” -poeta Andrea Hedeș prevede
viitorul care va fi tot atât de luminos.
Poeziile
volumului pornesc una după alta precum valurile unui fluviu, în vers alb, cu un
puternic ritm interior care ne poartă imaginativ din martie care „curge” precum
apa Someșului spre aprilie care „visează” și observă prezentul imediat.
Luând ca
etalon sau testament poetic pentru acest volum
poezia Fluiditate putem observa un cumul de cuvinte meșteșugit
aranjate care seamănă cu celelalte poezii
deși această poezie încheie șirul de nostalgii existențiale.
Timpul e cel
prezent, observat de poetă prin „ albul lunii, / prin șofranul
brândușelor/ împrăștiat pe zăpadă/ și o lumină/ care vine de dincolo/ auzi ușa
închizându-se/ timpul tău/ încă n-a venit”...
Culoarea
albă te duce cu gândul la ceva imaculat, pur, strălucitor, e o sinteză a
simțurilor, a stărilor sufletești de liniște, de dragoste, lumină, bine și pace. Astfel: „de cerul alb/ atârnă
stele albe/ printre ele/ albă/ luna cea grea/ râul alb curge/ cu valuri de
lapte pe maluri/ albele sălcii plecate”.... până și „zgomotul e alb/ pe sub
podul de piatră albă... cer alb/ râu cu valuri albe/ oglindind Calea Lactee.” (Scoica) E
ca un vis în culoare albă de primăvară timpurie stârnind dorința de reînnoire
spirituală.
Poezia este
o capsulă a timpului în care se adună
amintiri, aspirații, trecut și prezent, real și fantezie etc. E interesant cum
poeta Andrea Hedeș trece cu ușurință de la descrieri din imediata apropiere la
reflecții și la final /concluzii neașteptate.
Andrea Hedeș
scrie o poezie în care realitatea se vrea a fi reconstruită ca-ntr-un joc de domino existențial format
din imagini succesive care uneori se
repetă dând o imagine de ansamblu personalizată. Astfel apar atributele /
coordonatele poeziilor ca fiind: Someșul, cormoranii, culoarea alb/ negru,
rața, salcia, mugurii, valurile, magnolia, bucuria existenței, ploaia etc.
Imaginația
te poartă chiar lângă cormorani pe care-i poți vedea cu ochii mințiiși prin
cuvintele poeziei: „o vrajă/ cormoranii/ în zborul lor/ când văzut/ când
nevăzut/ o coardă pișcată/ sunet și tăcere/ sunet/ cer de mercur/ Someșul
greoi/ șoaptele negre/ un se duc/ când se duc?”
(Cormoranii)
Toate
poeziile au un strop de filozofie, un îndemn spre o întrebare care-l duce pe
cititor spre răspunsuri la aceste
întrebări deschise spre interpretare.
Autoarea
este o mare observatoare a tot ceea ce o înconjoară, are un loc anume – viața
ei, are un râu anume – Someșul...
Legătura cu
natura înconjurătoare și cu trecerea
timpului nemilos sunt doar două din temele poetice abordate: „precum foștii prieteni/ picăturile ploii
reci/ neașteptat/ primul tunet/ de primăvară/ smulge pecețile/ un fulger verde/
îndepărtat/ Someșul cu ape mici/ se tânguie/ legănându-se/ dintr-un mal într-
altul/ cum copiii abandonați/ în căminele lui Ceaușescu/ sălciile în șir/ atât
de singure/ e luna lui Marte/ promisiunea primăverii/ picăturile ploii reci/ la
ce bun?” ( Ploaia)
Contrastul real/imaginar sau alb/negru
întregește sfera comunicării prin desenele alăturate/ asociate poeziilor, dar
și prin cuvintele lor: „pășești prin zăpada lui april/ albul april/ pașii tăi
curg/ Someșul curge alături/ liniște/ prin valea albă/ lași urme negre/ nu prea
adânci/ în apele reci... zăpada moale/ tot înainte/ frigul îți înroșește
mâinile/ nu-i nimic/ nu mai e mult/ ești de mult/ pe drumul acesta/ zăpada
nouă/ e încă albă/ poporul de sus/ poporul nevăzut/ ca pe o poveste/ drumul
tău/ îl va putea citi”. (Povestea)
Se zice că pietrele înmaganizează
energia și uneori o pot transmite. În această ordine de idei poezia Pietrele
e un univers personalizat în care
Speranța o transmit din depărtări
albastre chiar și pietrele de pe malul
Someșului: „apele/ s-au retras mult/ malurile/ sunt pline de pietre/ poți
ridica/ un pod/ podul de piatră/ și se va dărâma/ va veni apa/ și-l va lua/ așa
spune cântecul/ poți face altul/ pe râu în jos/ nu-i nimic/ e doar un joc/
altul mai trainic/ nu plânge/ e un pod/ de piatră/ nu un vas/ de porțelan...
malurile/ sunt pline de pietre/ uneori/ în nopțile foarte albe/ pietrele
cântă.”
Vremea urâtă de afară poate fi salvată de gândiri și cuvinte frumoase spuse sau scrise alături de un prieten și în fața a două „cești de porțelan alb/ cu flori în gingaș albastru/... se aude vocea/ de sub pod/ te așezi/ pe trunchiul/ copacului căzut/ în lumina/ crudului april/ vântul începe să sufle/ purtând cu el/ ca pe niște bârfe/ frunzele răsucite/ și negre/ apele sunt pustii/ și curg încet cu frică/ spre orizontul posomorât/ poate melancolic/ oare cum ar fi să auzi/ acorduri de pian/ pe malul acesta/ și brusc/ să-ți amintești/ cine aști?”
( Melancolia)
Eugen Ionescu scria undeva că „poeții
sunt inima umanității” iar aceste poezii scrise de Andrea Hedeș îmbină
tradiționalul cu modernul, realitatea cu misterul, prezentul cu amintirea,
bucuria momentului cu visele copilăriei etc.
Aștept alte
versuri pentru lunile următoare ale anului care să aducă pace și liniște în
suflet pe calea regală a Poeziei.
„Ai trecut
toate testele/ primești cununa de lauri/ și imperial/ vara/ se apropie/ mantia
de lumină/ să ți-o dăruie.”
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu