Ucraina începe, oficial, să exporte arme! Industria de armament are cam 10% din PIB-ul României!
Primele birouri de vânzări urmează să fie inaugurate la Berlin și Copenhaga, două dintre cele mai solide piețe europene pentru cooperare în domeniul apărării, conform Mediafax.
Măsura a fost discutată într-o întâlnire informală cu jurnaliștii la Consiliul Național de Securitate și Apărare (NSDC), unde oficiali de rang înalt și lideri ai industriei de apărare au prezentat detalii privind strategia extinsă de export, scrie Kyiv Post.
Deși Ucraina depinde încă masiv de ajutorul militar occidental, anumite segmente ale industriei sale de apărare au ajuns la un nivel de producție care permite atât aprovizionarea frontului, cât și exportul. Dronele reprezintă principalul punct forte. Producătorii afirmă că pot livra volume suficiente pentru nevoile militare interne, dar și pentru partenerii externi.
Bloomberg estimează că Ucraina poate construi deja până la 4 milioane de drone anual, în timp ce baza industrială de apărare are o capacitate potențială de 35 de miliarde de dolari, din care doar jumătate este utilizată. Adică, în cifre, cam 10% din PIB-ul României, cum ar veni.
Cererea internațională este în creștere, iar companiile ucrainene beneficiază de avantajul unic al testării în condiții reale de război.
Birourile din Danemarca și Germania vor funcționa ca platforme de prezentare, negociere și colaborare. Acestea vor cuprinde zone de demonstrații, spații pentru planificatori militari și birouri de consultanță contractuală. Totuși, producătorii independenți se tem ca aceste centre să nu devină filtre birocratice sau potențiale surse de corupție.
Oficialii de la Kiev subliniază că supravegherea este necesară pentru a evita infiltrarea cumpărătorilor ruși sub acoperire. NSDC va menține o listă de destinații permise, iar contractele directe vor fi totuși posibile pe termen mediu.
Temerea că exporturile ar putea afecta aprovizionarea armatei ucrainene este contrazisă de oficiali. Contractele internaționale pot fi suspendate în situații critice, iar modelele de export sunt diferite de cele utilizate pe linia frontului. În plus, veniturile din export ar putea accelera extinderea capacităților de producție.
Cică „cooperarea internațională va funcționa sub sloganul „Construiește în Ucraina, construiește cu Ucraina”, urmând modelul danez de investiții bilaterale.
Să reamintim că la începutul lunii noiembrie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că țara sa este pregătită să exporte sisteme de armament către România și să dezvolte proiecte comune în cadrul programului european SAFE... SLAVA Ucraina!
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu