Nu îmi place să merg la înmormântări și, după cum am mai zis, nu m-aș duce nici la a mea! Mă mai duc la câte un priveghi, mai stau de vorbă cu oamenii, mai aud câte ceva despre ce a fost sau sperăm să (nu) fie. De la Vasile Lupuțiu (Țâca (după cum îl știam noi de când era mic), Blondu' (după cum e știut prin Șomcuta) am aflat multe lucruri sâmbătă seara. Printre altele, mi-a zis că a fost ghetou în Văleni, în zona unde a fost apoi sediul CAP-ului, unde au fost adunați evreii din sat, ce urmau să fie duși în lagărele de exterminare. I-au ținut trei zile acolo, fără apă și mâncare, păziți de jandarmi maghiari. Oamenilor din sat li s-a făcut milă de ei și au găsit o cale de a le duce apă și mâncare. Reghina Gavriș, care atunci avea cam 8 ani, a fost trimisă să le ducă evreilor un coș cu fân. Jandarmii au râs, spunând că asta li se dă voie să mănânce. Numai că sub fân erau cocuți, făcuți de vălenășițe.
După vreo 30 de ani, prin anii 70, unul dintre evrei s-a întors în sat, și-a adus aminte de episod și a căutat-o pe lelea Reghina. Soțul ei, om cu situație financiară bună, a negociat să cumpere mașina cu care venise evreul. Arăta altfel decât Daciile comuniste... Acesta i-a zis că i-o vinde, numai că ar avea de plătit vamă cam de trei ori prețul mașinii. Tranzacția a căzut.
Acum în sat nu mai este niciun evreu, a rămas doar un cimitir cu câteva pietre funerare. Cel puțin așa era cu zeci de ani în urmă, îl vedeam când mergeam prin Tămâieni, către Șomcuta. Mai este un evreu în Șomcuta Mare. Pe vremea când eram la ”Glasul Maramureșului”, am scris despre el. Am aflat că mai trăiește și tot singurul evreu din zonă a rămas...
Ioan BUDA TZETZU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu