Cutezanță la Chișinău

                                   de Gheorghe Pârja

Am avut șansa, dar și voința, ca, imediat după 1990, să trec Prutul pentru a-i cunoaște pe românii din Basarabia. Știam de ei încă din pruncie, din poveștile unui consătean care a făcut armata la Soroca. Așa am ajuns să-i cunosc acasă, să le cunosc obiceiurile și destinul istoric. Mi-am făcut prieteni în lumea literară: Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru și mulți, foarte mulți alții. Am cunoscut și lideri ai tânărului stat, de la Mircea Druc, premier, ori Alexandru Moșanu, președintele Parlamentului. Cu fiecare am abordat subiectul răsărit pe cerul nostru: reunirea Basarabiei cu România! Atâta am vorbit cu ei până m-am apucat de scris și s-a format cartea „Ochii Basarabiei,” apărută prin grija prietenului dr. Teodor Ardelean.

Mi-am format o părere despre reunirea noastră. De la podurile de flori, la afirmații unioniste ale oamenilor politici, dar și ale celor din mediul academic. În noul context al lumii, mesajul de a fi laolaltă, de a uni cele două maluri ale Prutului, s-a rarefiat. Am fost martori la confiscarea sentimentului nobil de către politicieni, pentru a dobândi puterea. S-a format un curent prin care Republica Moldova este privită de la distanță, iar actuala președintă a Republicii, Maia Sandu, are parte de numeroase critici. Inclusiv că s-a îndepărtat de problema unionistă. Nici din partea României nu am constatat prea multă energie în acest sens. Deci, gheață la mal! Nu uit că țara noastră ajută constant Republica Moldova, gest comentat în multe forme de unele cercuri politice românești.

Războiul din Ucraina nu a făcut decât să expună România într-o atitudine placidă, care arăta mereu că nu ar vrea să supere Moscova. Să nu uităm nici de Transnistria, care este laboratorul de propagandă și contrabandă al Rusiei. S-a acreditat ideea că reîntregirea poate fi făcută atunci când armata rusă va părăsi Republica Moldova. Și gheața s-a rupt mai zilele trecute. Maia Sandu a punctat decisiv, într-un gest de cutezanță politică, cu o mare încărcătură emoțională. Președinta de la Chișinău a acordat un interviu amplu unor jurnaliști britanici, unde și-a spus deschis și curajos părerea: „La sfârșitul anilor 80 (sub sovietici) au existat mișcări de renaștere națională și discuții despre reunirea cu România. Dacă am avea acum un referendum, aș vota pentru reunirea cu România. Pentru o țară mică, precum Republica Moldova, este greu să supraviețuiască, în special sub presiunea Rusiei, ca țară democratică și suverană.”

Este prima dată când un șef de stat din Republica Moldova vorbește atât de clar despre această opțiune în contextul în care a discutat despre presiunile Rusiei și dificultățile tot mai mari pentru menținerea democrației în regiune. Dacă Maia Sandu a făcut această mărturisire, înseamnă că se întrevăd soluții. Cea mai discutată în presă este aderarea la Uniunea Europeană. Drumul spre Europa Unită trece, uniți toți, numai prin București. Da, Chișinău-București, două inimi românești! Fără să fie un comentariu la declarația Maiei Sandu, președintele României a spus cu o vreme în urmă, la o întâlnire cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România că „integrarea europeană a Republicii Moldova este una dintre căile principale prin care cele două state pot fi mai aproape.”

Presa din România a fost destul de indiferentă la cutezanța de la Chișinău. În schimb, presa maghiară a reacționat prompt România ar anexa o țară cu 2,4 milioane de locuitori! Ce reunire? Ci anexare! Apoi articolele maghiare subliniază că este aproape imposibil ca Rusia să renunțe la Transnistria. Regiunea separatistă și-a declarat independența, în 1990, cu sprijinul Rusiei. Apoi doar o treime din basarabeni susțin reunirea, mai spune presa din vecini. Fostul președinte moldovean, Igor Dodon, liderul socialiștilor, acuză că Maia Sandu visează să devină ultimul președinte din istoria Republicii Moldova.

După cum se vede, lidera de la Chișinău a început să fie atacată de opoziția basarabeană, în timp ce la noi oficialii nu au reacționat la afirmația curajoasă a Maiei Sandu, cum constată și jurnalistul Ciprian Rus. Printre puținii care au comentat acest eveniment. Curaj la Chișinău, frică la București. Cu un prezent atât de tulbure, măcar istoria ne consolează, că tot se apropie Ziua Unirii Principatelor, când o mână de oameni luminați, pe cele două maluri ale Milcovului, pentru ca România să prindă contur și să se afirme în lume. Deo­camdată, o avem pe Maia Sandu. Să vedem cine are curajul să preia, la București, cutezanța de la Chișinău? Dar Chișinăul nu are nicio garanție că drumul spre Uniunea Europeană va fi ușor. Rusia își continuă agresiunea, iar veto-ul Ungariei continuă să blocheze drumul spre aderare.

Mai avem factorul autonomiei găgăuze, unde este un puternic sentiment antiromânesc. Maia Sandu dă dovadă de luciditate când spune: „În calitate de președintă înțeleg, ținând cont de sondaje, că astăzi mai bine de jumătatea oamenilor nu susțin unirea Moldovei cu România”. Această declarație a fost făcută într-un climat politic favorabil, în urma unor alegeri câștigate cu succes de Maia Sandu. Costul politic este minor. Retorica unionistă poate potența perspectiva europeană, cea mai la îndemână acum. Procesul de europenizare a Moldovei a prins contur prin intermediul limbii române. Ceas bun, Basarabia!