Aproape lacrimă,
aproape orb
Îți spun, prietene, că plânsul e o stare
ce-și ondulează aripile-n jos,
își pune-o haină prea subțire
prin care bate vântul nemilos.
Tot el amestecă în creuzet: lacrimi fierbinți
și lacrimi reci,
doar una rătăcește printre sfinți
și-ți face din oglindă lungi poteci.
Acum îți spun: nici râsul nu e fără de grimase,
alunecă pe-o umbră-ndepărtată,
își flutură turbanul de mătase,
iar uneori, fără să știi, te poartă
cu ironie, sub o mască.
Aproape lacrimă, aproape orb, vezi râsu-n plâns
și plânsu-n râs.
Prietene, ce greu ai strâns
din cioburi, pietre și nimicuri,
iubiri înmugurite și un cald surâs...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu