Eminescu și mersul lumii

                                   de Gheorghe Pârja 

Joi, 15 ianuarie, s-au împlinit 176 de ani de la ivirea în lumea românească a lui Mihai Eminescu. Este o idee fericită că există o Zi a Culturii Naționale, legată de Eminescu. S-au făcut numeroase manifestări omagiale și în Maramureș, care s-au referit la marele scriitor și la opera lui. Din Baia Mare, la Târgu Lăpuș, din Sighetul Marmației, la Petrova sau Seini și în alte așezări din județ. La mormântul poetului din cimitirul Bellu s-a adunat lume multă. Aproape de el stau de veghe crucile din Maramureș ale poeților Nichita Stănescu, Laurențiu Ulici, Gheorghe Pituț și Grigore Hagiu. Așa mi-am adus aminte de dealul Comja de la Seini, unde numele lui Eminescu a fost scris cu brazi.
Eminescu a fost preocupat de mersul lumii. Pe lângă poezia lui genială a fost și un ilustru gazetar. A scris despre tot ce înseamnă istorie națională, cultură națională și limba română. A scris despre politică, viața socială, economie, legi, relații internaționale, partide, clase sociale. Articole despre învățământ, despre starea școlilor. A fost un jurnalist cu forța argumentului. A lustruit limba română, în sensul unei expresivități originale și o perfecțiune stilistică neegalate de mulți după el. Criticul Alex Ștefănescu scria că avem mari stiliști ai limbii române, dar Eminescu era profund, de o simplitate și o esențializare lingvistică care pun în valoare limba română într-un mod central și fundamental.
Fiind preocupat de mersul lumii, s-a dăruit cu tot geniul său pentru a demasca nedreptățile care au provocat suferință neamului românesc. De aceea scrierile sale trebuie cunoscute, luate în seamă pe măsura valorii lor istorice. Fiecare generație l-a receptat după cum a fost, și este, mersul lumii. Dar Eminescu a fost seismograful profund a tot ce s-a petrecut în epoca sa, sub guvernarea multor politicieni, dornici de putere, privind pe deasupra lumii, nepăsători la lumea celor mulți. Multe din ideile lui Eminescu sunt valabile și astăzi.
De aceea opera sa publicistică este extrem de actuală. Eminescu este al nostru, este limba română, dar mai ales este poetul care s-a regăsit în felul românilor de a fi. De la tradiții, la obiceiuri, de la doină, la baladă, trăind în spiritul înaintașilor. Este identitatea neamului românesc. Ne stau icoană versurile: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor?/Brațele nervoase, arma de tărie/ la trecutu-ți mare, mare viitor!” Destin unic, tensiune maximă, dar singulară, Eminescu a avut o influență covârșitoare asupra sensibilită­ții naționale. Fiecare poet român a simțit nevoia, datoria, de a se pune prin cuvânt în legătură cu spiritul lui. De la Vasile Alecsandri, la Nichita Stănescu, ori Ioan Alexandru.
Nichita credea că: „Eminescu este cel mai dificil poet român și cel mai de neînțeles. Dându-ne iluzia că el poate fi înțeles. Unul și același poem, Kamadeva, se destăinuie astfel fiecărei vârste. Adolescentul. Bărbatul, fiecare își ia din Eminescu partea lui.” Tendința spre sublim a gândirii, dar mai cu seamă a simțirii românești s-a întruchipat în opera poetică a lui Mihai Eminescu cum stejarul se oglindește în propria sămânță. Ioan Alexandru îmi spunea, într-o noapte la Ipotești: „Ceea ce rămâne și ne cucerește, cu fiecare generație, la Eminescu poate nu sunt mai întâi ideile sale, filosofia lui, articolele sale politice, ci marea taină a cântării, acel inefabil, acea cântare pură, înaripată, pe care n-a atins-o nimeni altul în graiul nostru, acel zbor nevăzut, de columbă imaculată, săgetând umbra izvorului.”
Acolo, lângă lacul codrilor, am simțit cum el ne spală munții cu raza luceafărului și am simțit dorința de a trăi în lume și după căderea nopții. Nu credeam să învăț a muri vreodată, este versul unui învingător, al unui om care a supraviețuit. Al poetului care a supraviețuit cel mai intens în literatura noastră. Nichita a scris pe coaja stejarului din Desești că nu numai opera, dar și persoana morală a celui mai important poet al nostru, este un prilej de înflăcărare morală pentru fiecare adolescent al țării, e un prilej de meditație pentru toți. În preajmă, erau mai mulți tineri, printre care și Sorin Tulbure, care își amintește de mâna scriitoare a poetului pusă pe creștet. Mai serile trecute, am urmărit o emisiune la o televiziune locală în care se vorbea despre Domnul Eminescu. Tânărul de la colegiul băimărean, care poartă numele Poetului, a răspuns adecvat și matur despre patriotismul poetului, dar și despre acest sentiment în general.
Da, patriotismul este întotdeauna discret, afirmat în fapte, nu în vorbe. Așa-i Angelo! Chiar în aceste zile de sărbătoare e bine să se știe că Eminescu are și contestatari. Unii critici pătimași și rău intenționați, care prevăd în mintea lor estomparea valorilor noastre naționale, pun în dreptul operei lui cuvinte de scădere. Cu atât mai mult ne îndeamnă să-i știm piscul din care ne veghează. Și ne face să-i prețuim marea avere, dăruită literaturii române, poporului pe care l-a nemurit în opera sa. Eminescu a fost al timpului său, dar este și al timpului nostru!