miercuri, 24 aprilie 2013

PODOABE ŞI OBICEIURI POPULARE ROMÂNEŞTI


  Maramureşul acest „ colţ de Rai pe Pământ, în inima Munţilor Rodnei” reprezintă un nesecat izvor de artă populară, iar podoabele şi obiceiurile au însoţit viaţa omului maramureşean aproape de la începuturile  existenţei sale după cum spunea şi Georgeta Stoica „ podoabele şi bijuteriile, ca ornamente ale trupului au apărut şi au fost purtate înaintea veşmintelor”.
            „Dictionarul de Artă Populară Românească” consideră podoabele populare „ piese care au ocupat totdeuna un loc aparte printre obiectele vieţii cotidiene, făcând parte din ansamblul vestimentar”, iar Janeta Ciocan susţine că „ pentru ţăranul român podoaba nu a fost un accesoriu adăugat portului , ci ea era parte componentă a ansamblului vestimentar”. Pornind de la această afirmaţie, Janeta Ciocan propune o clasificare a podoabelor împărţindu-le astfel :
1.         „ Podoabe ale capului „ – care aveau multiple semnificaţii în cadrul comunităţii săteşti. Fetele î-şi împleteau părul în două codiţe prinzându-şi în păr panglici şi flori naturale,
femeile purtau năframă, bărbaţii iarna purtau „ căciula rotilată „ , în celelalte anotimpuri clop.
2.         „ Podoabele folosite în ceremoniile nunţilor „.
Însoţitoarele miresei aveau părul pieptănat în cozi lăsate pe spate în care îşi prindeau
panglici colorate şi flori ( Ţara Lăpuşului ), fetele chemătoare din Ţara Chioarului îşi pieptănau părul în cozi „ bobârnoc „ sau „ salsău „. Miresele purtau peste tot „ cununa „ care simbolizează puritatea. Mirele purta clop, în Ţara Chioarului clopului i se punea o pană de păun şi „ bobârnoc „.       Mirele din Ţara Codrului îşi punea la pălărie zgărzi din mărgele.
3.         „ Podoabele folosite în cadrul obiceiurilor populare şi pentru cadouri.
Accesoriul principal de nuntă a fost steagul care simboliza un „ apel către cer, el creează 
legătura  între sus şi jos, între cer şi pământesc „ .
            Obiectele populare care se făceau cadou au fost : furca de tors, maiul, durgalăul, batiste.
4.         „ Podoabe pentru gât şi piept „ .
Una dintre cele mai importante podoabe pentru gât a fost zgarda confecţionată din mărgele
colorate realizată cu motive geometrice pe fond negru.
5.         „ Podoabe pentru brâu”
Brâurile numite „ bete” sau „ frâmbghii „ au fost purtate atât de bărbaţi, cât şi de femei. Acestea sunt ţesături înguste foarte lungi realizate din lână şi se înfăşurau în jurul taliei. În Ţara Chioarului „frâmghiile „ sunt detaşate de şorţ şi se termină cu ciucuri. În Ţara
Maramureşului şi Ţara Lăpuşului se purta betele în zile de sărbătoare.
            „ Chimirul „ – reprezintă una dintre cele mai importante podoasbe folosite de bărbaţi şi este confecţionat  din piele.
6.         „ Piese de port anexe cu rol de podoabă „
Traista – confecţionată din lână cu ornamente ca ale covorului purtată de bărbaţi în Ţara
 Maramureşului.
            Mânecările realizate din lână sau pânză brodată cu cruciuliţe folosite de bărbaţi.
            Dată fiind frumuseţea , originalitatea şi bogăţia podoabelor şi obiceiurilor populare maramureşene mi-am propus , începând cu acest an şcolar, în cadrul activităţilor opţionale, studierea folclorului maramureşean deoarece numai cunoscând portul , podoabele , datinile şi obiceiurile copiii pot învăţa să preţuiască folclorul maramureşean şi astfel „ trecutul „ poate „ prinde viaţă „



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu