duminică, 28 iulie 2013

Tradiţie de nuntă chioreană din trecut

 
 Unul dintre obiceiurile care nu se mai păstrează la mine în sat este cel de a transporta  mobila şi zestrea cu mare alai de la casa miresei la casa mirelui. Ultima ceremonie de acest fel pe care mi-o amintesc şi am participat, la mine în Lucăceşti pe Someş, comuna Mireşu Mare, a fost la Eugenia Chira, care s-a măritat cu fratele meu.
          Feciorii şi fetele satului îmbrăcate frumos se adună la casa fetei care se mărită, iar mobila este încărcată în ştrafurile trase de câte doi cai împodobiţi cu panglici de hârtie creponată sau „ciucălăi”. Totul este însoţit de cântece populare şi voie bună. Tot atunci, fraţii miresei, în glumă, încearcă să nu lase să se ducă câte „un dricar” sau o „perină”. Cu nostalgie îmi amintesc feciorii satului Lucăceşti din 1981: Ionelu lui Petric, Ionucu Ruzalii Trejii, Jenu Manului, Jenu Dăniştenii, Valeru Măriii lui Lodin, Nelu Cioară, Dorelu lui Ionelu Văsălichii lui Iacob, Sandri lui Ionu Gahii, Valentinu lui Văsălica lui Şandor, Sandri Pop din capăt, Aurelu Moldovanului, Dorelu Maricichii, Nistoru Moşii, Ionel Rus, Viorelu lui Ionu Grădinii, Nelu lui Ionu Anichii, Vasile Coza, Micu li Lorinţ, Ionelu Căoaciului. Dintre fete îmi amintesc de Livia şi Mărioara mătuşii Măriii, Jenica Căoaciului, Lucica lui Viorelu lui Victor, Liuţa Zinii Coratorului, Lucica lui Ionu lui Inat, Leonica şi Mioara lui Ionelu Văsălichii lui Iacob, Măriuţa Murii, Rujica lui Mitru, Rodica lui Poap.
          Pe tot parcursul drumului de la fată la casa mirelui, tinerii cântau şi erau întrerupţi de strigături şi chiuituri, care de care mai haioase şi cu un sâmbure de adevăr în ele:
               „Ţucu-vă, perini, cu ruj,
                 Nu-s făcute de mătuşi,
                 Că le-o făcut mireasa,
                 Mireasa şi mamă-sa.
                 Iu, iu, iu iu, iu iu, iu!”
       De obicei acest ritual se desfăşura într-o zi de sărbătoare sau sâmbătă seara, ca lumea să nu fie aşa de ocupată şi să poată ieşi la porţi şi să vadă ce-a lucrat fata în feciorie pentru a-şi face o zestre pe măsură. Mobila era apoi descărcată de pe căruţe şi aşezată în casa mirelui, care pregătea două camere de obicei pentru a primi zestrea promisă. Fetele aranjau pernele, ştergarele pe pereţi şi îl mai tachinau pe mire spunându-i că „ i s-a terminat cu binele”.
        La terminarea aranjării camerelor, care nu dura mai bine de două ore, fiindcă erau tineri şi dornici de joc, se încingea o petrecere cu pancove şi pălincă de prune, fiind un preambul la nunta ce urma să vină cam peste o săptămână. Pot afirma că este unicul ceremonial la care participă mai mult de 90% din comunitatea satului respectiv.
        Pentru nuntă erau tocmiţi „chemători”, prietenii apropiaţi ai mirilor, care umblau pe sectoare, adică în satele vecine, chemând la nuntă după următorul text:
„Am venit pe jos,
Să v-aducem o bună veste,
Că duminică la noi în sat,
Se va face voie bună.
Un crăişor împărat,
Cu numele Ion,
După multă osteneală,
Şi-a aflat o crăiasă,
Cu numele Jenica.
Vă cheamă şi pe dumneavoastră
La un pahar de băutură,
La mai multă voie bună,
De-or fi unu, de-or fi două,
Toate-or trece.
De nu vă-ncredeţi în noi
Uitaţi-vă la struţul de busuioc,
Că l-a purtat mirele-n clop
Sau la zadia de mătasă
Care-o purta cinstita mireasă.
Aşa că faceţi bine şi veniţi
Osteneala ne-o plătiţi,
C-aveţi fete şi feciori,
Şi vom fi şi noi trebuitori,
C-aveţi fete feciorele
Şi-om veni şi noi la ele,
Şi c-on struţ de busuioc,
Să aivă tinerii noroc!”
        La aceste versuri, gazda răspundea „Noroc să deie Dumnezeu!”, după care îi servesc pe chemători cu un pahar de ţuică.
         Nunta în Lucăceştiul meu drag a fost şi este un spectacol de proporţii datorită îndelungii pregătiri şi nerăbdării mirilor de a-şi întemeia o familie. Este cea mai exuberantă dintre manifestările populare, care mai păstrează şi azi unele secvenţe din nunţile de odinioară. Unchiul meu, Alexandru Dragoş, spunea că la o nuntă sunt importante trei lucruri: muzica, socăciţa şi starostele. La nunta fratelui şi cumnatei mele ele au exista în persoana Lucreţiei Buciuman din Satulung ca socăciţă (bucătăreasă), Emil Tinc în calitate de staroste, iar muzica a fost încântătoare, pe placul nuntaşilor numindu-i aici doar pe trei din cei 11 instrumentişti tocmiţi: regretaţii violonişti Victor Negrea şi Victor Lingurar şi fratele primului, Ghiţă Negrea.
        În concluzie a fost o nuntă autentică, reuşită, ca pe la Chioar şi multă lume îşi aminteşte şi astăzi cu drag de acel august înstelat din 1981.


                                                                      Gelu Dragoş

           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu