Săptămîna “Şcoala altfel” s-a încheiat şi semnele privind
calitatea acestui program obligatoriu nu sînt bune: doi din trei elevi au
absentat, profitînd de eroarea făcută de ministrul Educaţiei: a permis să nu
existe note şi catalog şi cadrele didactice înregistrează absenţele la rubrica
Purtare!
Educatorii fac bilanţul şi cruci că au scăpat de accidente -
securitatea copiilor este în pericol de fiecare dată cînd ies în afara clasei.
Părinţii calculează cheltuiala cu excursia în Polonia - nu vor avea miel pe
masa de Paşti. Iar elevii socotesc cîtă plictiseală au mai acumulat în aceste
cinci zile de dădăceală, căci cadrele didactice se comportă cu ei precum
cloştile cu puii.
Programul a început în 2012 şi aşteptările erau mari. Se
vorbea de participarea activă şi responsabilă a profesorilor, elevilor şi
părinţilor. Însă este imposibil de atins acest deziderat, din cauză că totul
costă bani. Orice ieşire în afara şcolii presupune cheltuieli, aşa că
directorii unităţilor de învăţămînt au înscris în calendarul săptămînii
activităţi 90% “la clasă” sau “în curtea şcolii”. Riscul de a drumeţi pe frig
prin împrejurimile localităţii sau de a ajuta la o fermă este prea mare.
Sloganul perioadei a fost: Să ştii mai multe, să fii mai
bun! Scopul real ar fi altul, să-i scoatem pe elevi din rutina zilnică de-a sta
cu mîinile la spate în bancă sau pe tastatura calculatorului de acasă şi să le
formăm abilităţi de lucru, de preferat în echipă. Programul pare benefic mai
ales pentru cei de la oraş (devin sedentari şi dependenţi de lumea virtuală),
însă eficienţa va fi minimă în condiţiile în care şcoala “interesantă” durează
o zi, două pe an.
Statul nu-şi poate singur îndeplini rolul să cultive stilul
de viaţă activ şi sănătos, cîtă vreme familia şi comunitatea nu se implică în
educaţie. Fără organizare raţională, precisă, cu programă, rezultatele nu pot
fi favorabile şi “Şcoala altfel” va rămîne un eşec. Ne trebuie criterii clare
de monitorizare şi evaluare a oportunităţii şi a calităţii acţiunilor educative
realizate de trinomul elevi, tutori şi profesori.
Părinţii au de învăţat să spună nu, deoarece stilul permisiv
de a-i lăsa pe copii să facă ce vor îi transformă în răsfăţaţi şi apoi în
dezamăgiţi de viaţă, ce aşteaptă să primească pe gratis, fără să participe
activ şi responsabil la ceva. A spune “pînă aici” nu înseamnă să-ţi baţi
copilul sau să-l agresezi verbal, ci să negociezi, dar nu de la egal la egal.
Noi îi propunem ministrului să extindă acest program extracurricular şi
extraşcolar pe durata întregului an, după modelul occidental de îmbinare
continuă a teoriei cu practica.
În Ordin scrie că activităţile vor fi premiate din “resurse
proprii”, dar unităţile şcolare n-au bani şi se ajunge la situaţia ca
majoritatea elevilor să stea şi în această săptămînă în clase - recuperează de
şest cursurile pierdute. Ideea novatoare se transformă în semi-eşec, căci în
loc de abilităţi şi experienţe de viaţă, copiii primesc cel mult o vizită la
muzeul satului, pe care l-au mai văzut şi acum doi ani. Sistemul de învăţămînt
rămîne la acelaşi nivel învechit, în care elevii sînt neglijaţi şi socotiţi
“material didactic”. Şcoala altfel devine şcoala invers, în care copiii nu-şi
formează abilităţi de lucru şi sînt lăsaţi să continue stilul de viaţă sedentar
fizic şi fals intelectual, ori nu asta ne dorim pentru noua generaţie!
Nicolae GOJA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu