Situația stă cam așa: cel mai liberal guvern de stânga pe
care l-a avut vreodată România decide, pentru prima dată în perioada
postdecembristă, o relaxare fiscală consistentă. Care vine după alte măsuri foarte greu de definit
a fi anti economie de piață: neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea
CAS-ului, micșorarea TVA-ului la alimente. Toate, dublate în ultimii 3 ani de o
creștere economică printre cele mai mari din Europa.
Eu, ca
nespecialist, nu mă pricep. Ca cetățean, evident, nu văd decât partea plină a
paharului. Nu pot identifica posibilele capcane ale noii strategii fiscale,
care ar putea provoca, în viitorul apropiat sau îndepărtat, derapaje
periculoase ale economiei naționale, așa cum sugerează poziția oficială a
Palatului Cotroceni. De
aceea, am considerat un semn bun cvasiunanimitatea cu care codul a fost votat
de parlamentari, indiferent de tabere. Și semnalele extrem de încurajatoare
transmise de mediul de afaceri. Chiar și lipsa de opoziție fermă a organismelor
internaționale am luat-o ca pe un lucru bun. Dacă mai pui și susținerea de
către Moise Guran, acest guru mediatic de foarte dreapta, aproape mi-au
dispărut toate dubiile :)
Dar, ce să vezi?
Cel mai de dreapta bugetar al țării, cel care a reușit, de unul singur, să
înfrângă hidra comunistă care voia să monopolizeze toată puterea din România,
se opune. Sigur, nu el, că nu cred că fizica pe care a predat-o cu succes la
școală, dar mai ales în afara ei, are vreun capitol despre macroeconomie. Ci un
consilier pe care l-am văzut la televizor imitând bățoșenia șefului său,
asortând-o cu apocalipsa prognozată. Presupunând că omul se și pricepe și că nu
e vorba de o toană de moment, vreo ceartă cu soția sau o măsea de minte
dureroasă, nu pot să nu mă întreb de ce nu s-a obosit să spună ceva în toate
aceste luni în care codul a fost în dezbatere publică și, ulterior,
parlamentară. De ce nu a încercat să contribuie la perfecționarea lui,
mulțumindu-se să-l respingă în mijlocul verii, când Legislativul e în vacanță.
Pe de altă parte, nu pot să nu constat încrederea președintelui în specialistul
său, în dauna celor din partidul domniei sale, pe care, totuși, nu obosește să
și-i dorească preluând frâiele guvernării.
Eu nu pot să mă
gândesc că e vorba de vreo comendă externă, pentru că asta ar însemna înaltă
trădare. Eu cred că, pur și
simplu, e un joc meschin, mioritic, politicianist. Un băț băgat fără jenă între
spițele bicicletei guvernamentale, doar-doar cine e călare pe ea s-o da peste
cap și și-l rupe, lăsând vacant mai devreme cu 5 minute sau cu un an atât de
râvnitul fotoliu de la
Palatul Victoria.
Adică exact ceea
ce noul președinte promitea că nu va face. Și ceea ce alegătorii lui s-au lăsat
convinși să creadă.
PS. Chiar
presupunând că opoziția prezidențială la noul cod fiscal e justificată, cam câd
de grețos e modul în care liberalii se sucesc și scuipă azi unde au pupat ieri,
prin votul lor unanim din parlament?
RADU HERJEU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu