Nu prea există coincidențe...

Evident că a fost o coincidență apariția docudramei Recorder despre justiție fix când Bolojan avea o uriașă nevoie de o victorie cu CSM-ul, ÎCCJ-ul și CCR-ul, pentru a deturna atenția oamenilor de la succesurile ”reformelor” lui.

Clar ca lumina zilei că e o coincidență că docudrama Recorder despre Poliție apare fix când Bolojan are nevoie de o victorie în interiorul propriului partid, împotriva, iar coincidență, șefului susnumitei Poliții.

Ambele cu același scenariu: multe și grave acuzații de la oameni din sistem, neprobate decât de ele însele și de convingerile preconcepute ale urmăritorilor.

Dacă ai 5 ani nu observi, sau, dacă observi că fix când Moș Crăciun intră pe ușă, cu barba lui de vată prost lipită, din cameră lipsește unchiul Vasile, crezi că e o coincidență.

Dacă n-ai 5 ani și ai mai trăit pe lumea asta în afara bulei propagandist-talibane și dacă ai avut acces jurnalistic la informații despre oameni și evenimente din media, politică și business, știi că nu prea există coincidențe!

În afara celor legate de Recorder, desigur!

Radu Herjeu, pe Facebook

Declarația zilei - RADU HERJEU

„ Deci, din cei peste 6500 de magistrați din România, au semnat maxim 1000 un protest, o plângere, o delațiune, nu mi-e foarte clar. Așa cum nu e clar cam câți din aceștia nu mai sunt în activitate. Dintre nemulțumiți, 20 (!!!) au acceptat să se vadă cu președintele ca să-i spună pe viu ce nașpa e sistemul de justiție. Mai ales cu ei. Dar au condiții, ca orice cruciați curajoși! Înțeleg că Nicușor va face un referendum în rândul judecătorilor și procurorilor (what, în ce calitate, conform căror legi sau regulamente?) ca să afle ce părere au despre CSM. Vă reamintesc, componența Consiliului e votată de magistrați, deci trebuie referendum ca să le aflăm părerea? După care ce se-ntâmplă? Dacă ei descoperă brusc că nu au încredere în acest for, îl dizolvă Nicușor și numește el alți membri? Sau redacția Recorder? Sau Funky citizens? Eventual pe cei 20 de mai sus, dar pe viață, ca să știm o treabă! Sau votează aceiași magistrați care au numit și actualul CSM? Și cum, vor vota pentru ca el să NU reprezinte interesele breslei? Păi e organizație de breaslă și cam cu asta se ocupă, conform statutului! Mai ușor cu Constituția pe scări! Încurcate sunt căile Domnului când vrei să mimezi democrația și separația puterilor în stat, dar există interese uriașe de a o subordona pe una dintre ele. ”

Radu Herjeu: ”Nici Băsescu n-a avut parte de o asemenea conferință de presă, cu inorogi, curcubee și fluturași!”

Ce-am înțeles din conferința lui Iohannis?! Ca un cetățean, am înțeles așa:

– a luptat zi și noapte împotriva PSD-ului, dar încă n-a învins.

– n-are 6 case, doar 5, că una i-au luat-o…

– nu a fost în vacanțe, ci, foarte rar, s-a dus în Tenerife sau pe munte să lupte cu PSD-ul

– în ultimii 2 ani a stat închis la Cotroceni, cu ochii în zare, vigilent, ca să vadă ce prostii face PSD-ul

– i-a adus pe toți liderii europeni în România și le-a arătat partea frumoasă

– el n-are nimic cu românii de stânga, n-au decât să voteze cu cine vor, dar, desigur, după ce dispare PSD-ul

– a lăudat mereu DNA-ul, dar nu e treaba lui să-l și critice

– singurele nerealizări ale mandatului său sunt legate de neoprirea PSD-ului

– răspunsul ”Ghinion” a fost prost interpretat, dovadă că acum e folosit cu amuzament

– i-ar fi convenit să încerce PSD-ul să-l suspende

– n-are cască în urechi, ci în cap

– e dezastru generalizat în țară, dar el și ai lui au soluții

– guvernul format de un partid care a intrat în Parlament cu 20% din voturi este al României, nu al lui

– ha ha ha

– PSD

– PSD

– PSD

– PSD

– PSD

*

Ca fost om de televiziune, am mai înțeles că nici băsescu n-a avut parte de o asemenea ”conferință de presă”, cu inorogi, curcubee și fluturași, nici când aproape toată presa era căzută în fund de admirație pentru geniul lui.

Autor: Radu Herjeu

Sursa: Radu Herjeu Facebook

Radu Herjeu, membru CNA: “Preşedintele ţării MINTE. Mă gândesc dacă n-ar trebui să răspund cu o plângere!”

Radu Herjeu, membru CNA, îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis de minciună, somându-l pe şeful statului să prezinte dovada existenţei ordinului lui Liviu Dragnea şi a ajungerii lui la membrii CNA şi anunţând că se gândeşte chiar să depună o plângere penală în acest sens.

“Preşedintele ţării minte şi asta nu are nicio scuză, chiar dacă, presupun, a fost minţit la rândul său de consilierii şi politrucii din jur. O să încep cu cea mai gravă acuzaţie, la care mă gândesc foarte serios dacă nu cumva ar trebui să răspund cu o plângere în justiţie.

Îl somez pe preşedintele ţării să prezinte dovada existenţei ordinului lui Dragnea şi a ajungerii lui la membrii CNA vizaţi de comentariile sale, implicit la mine. Eu înţeleg că preşedintele nu are habar de legea audiovizualului. Şi e normal. Domnia sa încă mai are probleme cu nuanţele Constituţiei. Dar consilierii se puteau documenta şi puteau afla că, în cazul unui referendum, CNA NU acordă timpi de antenă. Cu atât mai puţin pentru publicitate electorală. Timpii de antenă se acordă DOAR în cazul emisiunilor de promovare electorală, care NU se pot desfăşura pe tema referendumului, ci doar în cazul unor alegeri parlamentare, locale sau prezidenţiale”, a scris, pe Facebook, Radu Herjeu.

Membrul CNA precizează că toate televiziunile au avut deplina libertate de a organiza dezbateri electorale pe tema referendumului şi multe dintre ele au şi făcut-o.

“Aşa cum au avut deplina libertate de a difuza spoturi electorale de îndemnat lumea să voteze da/nu sau să boicoteze referendumul. A mai minţit domnul preşedinte şi când a spus că spotul făcut de Administraţie nu face decât să cheme lumea la vot. Oricine are curiozitatea să-l vadă va constata singur că e un îndemn de a ”spune DA pentru Europa etc etc etc”, ”spune DA pentru a nu mai fi hoţi în conducerea statului etc etc etc”. De aceea s-a apreciat în CNA că este un spot care promovează o poziţie partizană, ceea ce este perfect legal şi normal, dar acest lucru nu poate fi considerat de interes public, atât timp cât lipsesc şi celelalte poziţii partizane, favorabile boicotului sau votului negativ”, potrivit sursei citate.

Sursa: Mediafax

de ce nu cred in teoria fraudei

M-a întrebat cineva, citind ce-am scris aici,  ”bine, bine, tu crezi că tot scandalul cu frauda e doar o strategie de manipulare, dar de ce excluzi total posibilitatea să fi fost mânărite voturile?” Și, deși mi-am propus să nu mai scriu nimic despre aceste alegeri, conștient de faptul că niciodată logica nu va bate parti-pris-urile emoționale, încerc un răspuns. Pentru că, om rațional fiind și fără orbiri umorale, înainte de a intenta un proces cuiva, mă asigur că ”infracțiunea” putea fi, în mod real, comisă de cel acuzat, în condițiile existente la momentul faptei.

Deci, să plecăm de la o realitate pe care o ignoră partizanii teoriei. Spre deosebire de alegerile anterioare, acum s-au scanat buletinele, având în timp real o situație a numărului votanților. Prin urmare, n-au mai putut vota morți și nici nu s-au mai putut ”completa” tabelele cu oameni care nu au fost, în realitate, la urne. Așadar, orice fraudă trebuia să se producă ”în interiorul” numărului de buletine de vot ștampilate până la închiderea secției, număr deja cunoscut STS-ului, prin sistemul electronic de verificare a identității alegătorilor. Prin urmare, nu prea merge varianta A, pentru că nu se puteau adăuga, pur și simplu, alte buletine, ștampilate convenabil ”hoților”.

Nu merge nici varianta B, în care, pe măsură ce erau verificate buletinele de către comisie, erau înlocuite cele favorabile unui candidat cu cele ștampilate în căsuța altuia. Pentru că ce te faci cu buletinele ”în plus”, cele ale candidatului nedorit, care au fost înlocuite? Nu le poți arunca, pentru că nu mai ies la numărătoare atunci când le aduni pe cele valabil exprimate, anulate și nule. Nu le poți declara nule, punând încă o ștampilă, pentru că vor ieși, cu totul, mai multe buletine băgate în urne decât alegători verificați electronic.

Mai rămâne varianta C, în care un număr mare de buletine favorabile doamnei Clotilde (minim 1717) au fost anulate, prin ștampilarea multiplă după închiderea secției. Presupunem, prin absurd, că așa s-a-ntâmplat. Pentru o astfel de operațiune ar fi fost nevoie de o conspirație monstruoasă între PSD-PNL-ALDE-PMP-PRU și ce alte partide or mai fi avut reprezentanți în secțiile respective. Care să fie pusă la punct cu mult înainte de ziua alegerilor. Adică din perioada în care sondajul IRES îi atribuia Clotildei 12% din intențiile de vot! Și să fie la nivelul întregului sector 1, pentru că nu se putea ști dinainte din ce secții o vor șterge la concert oamenii USB-ului, ca să lase calea liberă ticăloșilor să pună ștampile într-o veselie pe buletinele candidatului indezirabil. Ceea ce induce ideea că și aceștia din urmă erau, de fapt, oameni ai complotului. Totul pentru a oferi primăria sectorului 1 candidatului PSD!

Deci, din două una: ori a existat o conjurație extinsă, perfect articulată, pe care n-a trădat-o nimeni, deși se știe că din doi români care știu un secret, unul îl va dezvălui la primul colț de stradă, ori n-a furat nimeni voturile. Pentru că eu n-am fost niciodată fanul poveștilor despre tunelurile giganților din Carpați, mă opresc la a doua variantă.

PS. Între timp, BEC a lămurit și gogorița cu cele 250.000 de buletine ”rătăcite” prin tabele. Dar, desigur, nu este exclus ca și BEC-ul să fie parte a conspirației!

                                                                                         RADU HERJEU

...la aşa profesori, aşa elevi!

Ca de obicei, după sezonul perlelor la bac urmează cel al surprizelor de la examenul de titularizare. Doar că, de această dată, nu e vorba de elevi care au ajuns miraculos în clasa a XII-a, ajutați de un sistem de învățământ defectuos și de indolența unor profesori. Ci de cei chemați să împiedice noile generații să se alăture celorlalte în scufundarea accelerată a României în marasmul intelectual al ultimilor 25 de ani. Da, da, știu, sunt răutăcisme, cei mai mulți profesori sunt, de fapt, bine pregătiți și dedicați, plini de interes pentru profesia și pentru elevii lor. Și, de fapt, catastrofa de la examenele de maturitate și bacalaureat e din vina extratereștrilor. Iată câteva mostre din gândirea celor care se prezintă la examenul de titularizare! Evident, nu toți dascălii sunt așa, dar asta nu înseamnă că trebuie să ascundem mizeria sub preș!

Mihai Eminescu fregventează Junimea condusă de Titu Maiorescu

Episodic, unele obiective de învățare se îndepartează de creerul elevilor precum o fata Morgana. Când te uiți în ochii lor și zici că au priceput, îți dai seama că citeau esemesuri sub bănci.

Hiperyon merge la Demiurg pentru a căpăta sau pentru a-şi pierde condiţia de nemuritor, dar acest lucru îi este refuzat

De multe ori când nu știu lecția copii spun că îi doare capul. Ca să facem așa o glumă, le spun la fetițe că sunt prea mici pentru scuze din astea.

La geneza poeziei ”Luceafărul” stă la bază basmul ”Fata din grădina de aur”

Câțiva nu scriu cuvinte întregi și un obiectiv e să scot din lucrări brb, lol, asl, imo. Parinții se implică decât că le iau alte telefoane.

Limbajul lui Eminescu este unul anticalofil – împotriva scrisului frumos

Subiectu constă în efermitatea poetului în contrast cu natura

Aici poetul se simte bine în acest codru, unde e o linişte deplină, iar codrul parcă răsună de cântatul păsărilor care se află în acest codru

Mihai Eminescu este cel care împarte literatura română în două, înainte de Eminescu şi după el

Poetul era foarte atras de natura înconjurătoare, încă din copilărie pleca de acasă fără să le spună părinţilor.

                                                                             radu herjeu

despre ”legalizarea șpăgii” și ipocrizia mioritică

M-a pus naiba să scriu pe facebook o frază despre preconizata legalizare a cadoului NESOLICITAT, făcut medicului DUPĂ intervenție, și cârduri de civilizați m-au pus la zid ca exponent al orientalismului balcanic medieval. Evident, ca de atâtea ori, comentariile lor nu aveau nicio legătură cu postarea mea. Cei mai mulți vorbeau despre medici care cer bani înainte de a se apuca de treabă, care nu devin interesați de pacienți decât după ce primesc plicul, despre asistente care au tarif de adus plosca sau ridicat perna. Personaje care, din păcate, există în spitalele românești. Și nu sunt puține. Și care ar trebui pedepsite legal pentru astfel de atitudini inacceptabile.

Dar nu despre asta vorbeam eu! Ci despre dezincriminarea acceptării unui semn de recunoștință de la un pacient căruia, eventual, i-a fost salvată viața. Și spuneam că mi se pare ciudat ca oameni care lasă zeci de lei bacșiș pe la terase sau restaurante sau hairstiliști să se ultragieze că va fi legal s-o faci și în cazul doctorilor. Pentru că, da, oricât de urât ar suna, atenția de după seamănă foarte tare a bacșiș. Asta, dacă vreți neapărat s-o definiți cumva. Dar în niciun caz nu e șpagă. Pentru că medicul nu e și n-ar trebui considerat funcționar public.

Tuturor civilizaților li se pare absolut firesc să lase ospătarilor sau coafezelor mulți bani pentru că n-au făcut decât ce le cerea fișa postului pentru care primesc salariu. Mai mult, bacșișul cât mai mare e un fel de indiciu al bunăstării personale și, evident, al generozității. Mulți dintre ei se strâng de câteva ori pe an pentru a se întrece în a contribui la megacadoul pentru educatoare și dirigintă. Ca să aibă grijă de odorul lor. Dar mai ales ca să știe ceilalți părinți cât de bine o duc ei. Multora le-ar fi jenă să ceară taximetristului tot restul, ca să nu fie considerați neamuri proaste. Dar, când vine vorba de medici, toți devin principiali și, folosindu-se de tarele sistemului și de existența unora care își bat joc de jurământul lui Hipocrat, tună și fulgeră la adresa ”legalizării șpăgii”.

Să repet pentru cei care citesc mai greu: condiționarea actului medical de primirea de beneficii materiale e o crimă și trebuie sancționată cu pușcăria! Dar acceptarea unui cadou de la un om care dorește să-și exprime astfel mulțumirea pentru ce ai făcut pentru el nu poate fi pedepsită. Pentru că, altfel, s-ar umple pușcăriile de chelneri, frizeri, maseoze, taximetriști, spălători de mașini, menajere de hotel, profesori etc.

Și asta v-o spune un om care n-a dat aproape niciodată bacșiș. Pentru că, spre deosebire de gargaragii ipocriți și cu unități diferite de măsură, eu chiar cred că e un obicei prost, indiferent de situație. Dar, sincer, dacă ar fi să ofer un semn al recunoștinței mele, aș face-o mult mai curând în cazul unui medic decât al unui ospătar al cărui unic merit e că nu și-a băgat deștele, probabil, în sucul comandat de mine!

                                                                                radu herjeu

...cum bagă președintele bățul între spițe

Situația stă cam așa: cel mai liberal guvern de stânga pe care l-a avut vreodată România decide, pentru prima dată în perioada postdecembristă, o relaxare fiscală consistentă. Care vine după alte măsuri foarte greu de definit a fi anti economie de piață: neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea CAS-ului, micșorarea TVA-ului la alimente. Toate, dublate în ultimii 3 ani de o creștere economică printre cele mai mari din Europa.

Eu, ca nespecialist, nu mă pricep. Ca cetățean, evident, nu văd decât partea plină a paharului. Nu pot identifica posibilele capcane ale noii strategii fiscale, care ar putea provoca, în viitorul apropiat sau îndepărtat, derapaje periculoase ale economiei naționale, așa cum sugerează poziția oficială a Palatului Cotroceni. De aceea, am considerat un semn bun cvasiunanimitatea cu care codul a fost votat de parlamentari, indiferent de tabere. Și semnalele extrem de încurajatoare transmise de mediul de afaceri. Chiar și lipsa de opoziție fermă a organismelor internaționale am luat-o ca pe un lucru bun. Dacă mai pui și susținerea de către Moise Guran, acest guru mediatic de foarte dreapta, aproape mi-au dispărut toate dubiile :)

Dar, ce să vezi? Cel mai de dreapta bugetar al țării, cel care a reușit, de unul singur, să înfrângă hidra comunistă care voia să monopolizeze toată puterea din România, se opune. Sigur, nu el, că nu cred că fizica pe care a predat-o cu succes la școală, dar mai ales în afara ei, are vreun capitol despre macroeconomie. Ci un consilier pe care l-am văzut la televizor imitând bățoșenia șefului său, asortând-o cu apocalipsa prognozată. Presupunând că omul se și pricepe și că nu e vorba de o toană de moment, vreo ceartă cu soția sau o măsea de minte dureroasă, nu pot să nu mă întreb de ce nu s-a obosit să spună ceva în toate aceste luni în care codul a fost în dezbatere publică și, ulterior, parlamentară. De ce nu a încercat să contribuie la perfecționarea lui, mulțumindu-se să-l respingă în mijlocul verii, când Legislativul e în vacanță. Pe de altă parte, nu pot să nu constat încrederea președintelui în specialistul său, în dauna celor din partidul domniei sale, pe care, totuși, nu obosește să și-i dorească preluând frâiele guvernării.

Eu nu pot să mă gândesc că e vorba de vreo comendă externă, pentru că asta ar însemna înaltă trădare. Eu cred că, pur și simplu, e un joc meschin, mioritic, politicianist. Un băț băgat fără jenă între spițele bicicletei guvernamentale, doar-doar cine e călare pe ea s-o da peste cap și și-l rupe, lăsând vacant mai devreme cu 5 minute sau cu un an atât de râvnitul fotoliu de la Palatul Victoria.

Adică exact ceea ce noul președinte promitea că nu va face. Și ceea ce alegătorii lui s-au lăsat convinși să creadă.

PS. Chiar presupunând că opoziția prezidențială la noul cod fiscal e justificată, cam câd de grețos e modul în care liberalii se sucesc și scuipă azi unde au pupat ieri, prin votul lor unanim din parlament?

                                                                             RADU HERJEU

…rupți în cur, dar cu etichetă de firmă !

Din câte mi-am dat eu seama în ultimii 25 de ani de tranziție economică de la comunism la capitalism, cu cât un produs e mai scump, cu atât crește interesul pentru el al parveniților și al săracilor care îi invidiază pe aceștia. În primul rând din cauza binecunoscutei apetențe a românilor pentru aparențe. Așa înțelegi de ce țara a devenit un rai al vânzătorilor de smartfoane, mașini de lux, țoale de firmă. Toate de etalat în cluburi în care o sticlă de apă costă cât alocația lunară a unui copil. Pentru că la noi, mult mai important decât să ai bani e să dai celorlalți senzația asta! Nu de alta, dar ce om ești tu dacă n-ai o capră pe care s-o invidieze ceilalți? Chiar dacă e de carton.

În al doilea rând, avem noi așa o dambla, băgată în cap de generații întregi de specialiști casnici în economie comunistă, că lucruile scumpe sunt obligatoriu mai bune. Vechea zicere ”suntem prea amărâți ca să ne luăm lucruri ieftine” a fost adaptată epocii pe care o traversăm: ”suntem prea snobi ca să înțelegem că diferența de preț nu e mai niciodată justificată de una de calitate”.

Ce-mi veni să scriu despre asta? Știți voi produsele acelea ”marcă proprie” pe care fiecare supermarket de la noi le vinde la prețuri mai mici decât pe cele identice, dar de firmă? Ei bine, potrivit datelor companiei de cercetări Nielsen, românii sunt pe locul trei în topul europenilor care NU cumpără așa ceva. Doar italienii și grecii sunt mai preocupați de brand decât noi. Și știți cine-s cei care nu dau prea mulți bani pe numele de pe etichetă? N-o să ghiciți nici în 100 de ani! Elvețienii. Știți care e salariul mediu în România? 423 de euro. Știți cât e cel al unui cetățean al țării cantoanelor? 2590 de euro. Aveți mai jos procentul de produse no name cumpărate de diferitele națiuni europene. Cel din partea de sus a fiecărui cerc. În cazul României, el s-a oprit la 30%. Iar elvețienii? Niște țărani!

La început, când au apărut și la noi, ca tot românul, eram sceptic. Până într-o zi când, din curiozitate, am citit cu atenție eticheta unei cutii de pate de pui, din aceea ”marcă proprie”. Pe ea scria și cine a făcut-o. Amuzat, am descoperit două rafturi mai sus, produsul ”original” al fabricii respective. Din ce în ce mai intrigat, am comparat ingredientele. Absolut identice, ca pondere și combinație. Cu toate astea, cutia ”branduită” era mai scumpă cu 30% decât cea no name. Nu m-am oprit acolo și le-am cumpărat pe amândouă. Inutil să vă spun că pateul avea același gust :)

Sigur e că, de atunci, nu numai că n-am mai avut asemenea prejudecăți, dar iau regulat multe produse cu sigla supermarketului la care îmi fac de obicei cumpărăturile. Un singur lucru n-am reușit să înțeleg. De ce naiba afaceriștii români își fac  singuri concurență. Dacă pot produce mai ieftin pentru marile lanțuri de magazine, de ce își vând marfa mai scump? Ah, da, cred că răspunsul e la începutul acestui articol :)

                                                                                          RADU HERJEU

N.N. Sursa poză și date statistice – Ziarul Financiar

...curat ”fapte, nu vorbe”!

12. 11. 2014 – Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat la cea de-a două confruntare electorală televizată, la B1 TV, că ”pentru România, ar fi periculos să dea toată puterea în mâna unui singur partid”

18.11.2014 – Președintele ales, Klaus Iohannis, a declarat într-o conferință de presă, avându-l la stânga lui pe Vasile Blaga: ”Noi dorim să preluăm puterea, noi PNL. Nu mai există două partide, unul singur – PNL nou – care doreşte să preia puterea”

25.11.2014 – Președintele ales și confirmat, Klaus Iohannis a afirmat într-un interviu acordat Agenției Reuters: ”Toată lumea vrea să fie tabăra învingătorilor. Deci, este posibil ca în viitoarele săptămâni sau luni să avem… în Parlament… o schimbare care va oferi Partidului Naţional Liberal o majoritate, pe care o va folosi atunci pentru schimbarea Guvernului”

Acum, eu știu că prima frază era doar un slogan de campanie, o lozincă propagandistică, menită să le ofere nehotărâților mai săraci cu duhul un pretext cu iz decent pentru a vota împotriva ”ciumei roșii”. Știu și că Blaga, Videanu, Falcă, Flutur, Anastase, Boc nu i-ar fi făcut campanie electorală lui Iohannis, dacă ar fi crezut chiar și o clipă că, după victorie, nu se va trece la cumpărarea la bucată sau engros a parlamentarilor, și ei vor trebui să aștepte alegerile din 2016 pentru a se întoarce la butoane. Mai știu că cei mai mulți nu l-au votat pentru ”altfel-ul” cu care a defilat în campanie, ci din resentimente față de contracandidat și partidul său, deci nu-i interesează dacă face invers decât a promis!

Mulți români au închis ochii când, în 2004, imundul abia ales președinte mergea cu căciula în mână la ”soluția imorală” pentru a-și asigura o majoritate în Parlament. Au făcut-o și 5 ani mai târziu, când același individ, reales, achiziționa cu cash, funcții sau șantaj deputații și senatorii necesari pentru continuarea regimului său. Unii dintre ei au înfierat, în 2012, ”schimbarea arhitecturii parlamentare”, după cum s-a exprimat atât de poetic Iohannis, în urma căreia guvernul MRU a picat și a lăsat locul unuia al USL-ului. Așa că mă aștept ca tot ei să găsească o scuză pentru suceala din discursul noului lor favorit, pe principiul: și ceilalți au făcut-o! Totul, desigur, motivat de generosul și profund maleabilul deziderat al interesului național!

Da, știu, mi s-a mai tot spus zilele acestea că sunt cârcotaș, că trebuie să am răbdare ca domnul președinte să arate ce poate, că important e că ne scapă de comuniști, nu contează cum, că să-l lăsăm în pace, că acuși se pune pe făcut minuni și n-are nevoie de critici! Din acest motiv, acest articol nu este îndreptat împotriva domniei sale, ci, dimpotrivă, e scris pentru a arăta că, de fapt, Klaus Iohannis se ține de cuvânt și pune în practică ce-a promis în campanie: fapte, nu vorbe! Ultimele au fost doar pentru cei care au crezut în ele!

                                                                             radu herjeu

Părerea unui om obişnuit

Cred că, în loc de gargara televizată a ”analiștilor”, interesantă, poate, pentru politicieni, ar fi mai utilă o cercetare și corelare profundă a motivelor care au concurat la rezultatul aparent straniu al alegerilor, făcută de sociologi, istorici și psihologi. Concluziile le-ar putea folosi românilor pentru a se descoperi și înțelege. Și pentru a evolua.

Să-ți dai toate economiile pe un Iphone pentru că ți s-a spus că ești deștept și „cool "dacă o faci, e o dovadă de infantilism. Ceea ce, desigur, nu e valabil dacă îți dai și votul din aceleași considerente…

Presupun că, acum, cei 400.000 de expatriați votanți își vor plăti taxele și impozitele în România, pentru a avea din ce bani să-și respecte promisiunile președintele pe care l-au ales (scăderea TVA sau 6% pentru Educație).

Iohannis nu este băsescu. Nu pare să aibă multe din defectele acestuia. Mai rămâne de văzut dacă are, totuși, câteva din calitățile lui.

Mă gândesc că unul dintre motivele înfrângerii lui Ponta e faptul că majoritatea n-a crezut că poate afla ceva nou de la acesta. Și ceea ce știa nu a fost suficient pentru a face față mirajului necunoscutului.

Nu reușesc să văd exact unde e ”schimbarea”. Dacă Ponta rămâne premier, totul e ca vineri. Dacă îi vor cumpăra aliații și-l vor da jos din funcție, totul va fi iar ca-n 2004 și-n 2009. Dacă schimbarea se referă la modul de a fi președinte, asta se întâmpla indiferent cine câștiga.

Eu, spre deosebire de simpatizanții celui ales, nu cred că cei care au votat altfel decât mine sunt proști! Așa cum nu cred că sunt proști nici copiii atrași de ambalaje intens colorate care scot sunete puternice.

Să alegi mobilizat de sloganul ”puie monta” spune mai multe despre tine decât despre cel împotriva căruia ai votat.

Mă întreb cât ar fi luat Iohannis dacă s-ar fi descurcat mai puțin rău în confruntările televizate.

Mai cred că televiziunile și moderatorii ”prieteni” ai lui Ponta i-au luat din procente mai mult decât adversarii săi din media.

Televiziunea, ca mijloc de comunicare, a suferit o grea înfrângere tocmai pentru că a încercat să copieze internetul: prea multă și prea partizană gargară, prea mulți părerologi, prea grosieră manipularea și mult prea slab calitativ infotainment. Deosebirea e că, pe facebook, convingerile tale sunt imediat legitimate și întărite de like-urile prietenilor tăi. În fața televizorului ești cam singur.

Văd că în Republica Moldova, Ponta a primit mai puține voturi decât în primul tur. Ce să înțeleg, că în răstimp le-a luat înapoi microbuzele, manualele și gazoductul?

Continui să cred că aceia care au votat cu Ponta pentru că Iohannis nu e ortodox sau le-a fost teamă că acesta o să le taie pensiile sunt proști. Așa cum îi consider și pe cei care au votat împotriva lui Ponta pentru că aducea comunismul și vindea țara rușilor. Mica diferență dintre ei e că primii nu se consideră o ”elită”!

Din păcate, românii nu știu nici să piardă, nici să câștige! Mai ales în al doilea caz ar fi nevoie de mai multă eleganță!

Să votezi cu învinsul are și o latură pozitivă. Nu te poți face de rușine după 5 ani, spunând că te-a dezamăgit și că-l disprețuiești.

PS. Sper, de fapt îmi doresc mult, ca acum, mulți oameni să revină între granițele decenței și ale bunului simț, mult prea grav și des violate în timpul acestei campanii. Chiar dacă asta nu le va face uitate prea curând derapajele.

   

                                                                              radu herjeu

finis coronat opus!

10 ani oribili din istoria României, 10 ani de dezbinare, conflicte și circ, de amestecare a valorilor, de încurajare a imposturii și incompetenței, de ridicare a minciunii la rang de politică națională, de călcare în picioare a oricăror norme scrise și nescrise de funcționare a unei comunități, de dispreț la adresa bunului simț și decenței, de accelerare a transformării unui popor într-o populație, de hăhăieli groteștiîn fața tinerei și prea bolnavei noastre ”democrații” mioritic-bizantine, nu se puteau încheia altfel decât se vede zilele acestea, în preziua alegerii celui care, în sfârșit, va avea misiuunea de a exorciza Palatul Cotroceni.

Aceste ultime zile ale unui regim imund par a fi un compendiu al întregii perioade. În doar o lună am retrăit, condensat și intens, tot coșmarul acestor ani. Campania electorală a scos iar la suprafață, ca o ultimă zvâcnire (sper), ce e mai urât și mai detestabil în materie de confruntare interpersonală.

Și nu e deloc greu de identificat motivul. Uitați-vă care sunt politicienii cei mai activi la mitinguri și emisiuni. Care sunt jurnaliștii și liderii de opinie cei mai implicați. Urmăriți firul fiecărei dezinformări, manipulări și propagande de pe internet. Veți vedea că duce la aceleași și aceleași personaje care, timp de 10 ani, au susținut și justificat politica sistematică a celui de la Cotroceni de a distruge țesătura socială a țării. Aceiași oameni  care i-au făcut jocurile prin Parlament, ministere și alte instituții publice, sau care i le-au legitimat, folosindu-și pixul sau tastatura, aceiași care au abuzat de statutul de persoane publice pentru a spoi mereu în culori vesele mizeria revărsată peste întreaga societate. Aceleași legiuni care au făcut zid în jurul lui băsescu și-au găsit acum pe altcineva în slujba căruia să-și pună lipsa de scrupule, oportunismul, indecența și agresivitatea. Și, desigur, talentul de a minți și ațâța flăcările născute din falsificarea realității.

Citiți lista ”intelectualilor” care cheamă la luptă împotriva armagedonului! Sunt aceiași pentru care 7,4 milioane de români au fost complici la o lovitură de stat. Sunt aceiași care s-au simțit onorați de concubinajul indecent cu un personaj grobian și needucat, care-i disprețuiește, de fapt, pentru servilismul lor. Ei și epigonii lor sunt cei care, acum, îi consideră proști și needucați pe toți cei care refuză să accepte că vine ciuma roșie peste ei! Aceiași deontologi care ne explicau cum e cu pixelul albastru ne avertizează azi că o să fim vânduți rușilor, iar România va deveni gubernie! Cei care au aplaudat împărțirea mârșavă a românilor în bugetarii grași și privații săraci care-i duc în spate, glorifică acum clasificarea în ardeleni deștepți și moldoveni leneși, bucureșteni hoți și munteni proști. Sau în expați educați versus analfabeți fără dinți rămași în țară. Aceiași indivizi veroși, dispuși să facă orice, să spună orice pentru a-i convinge pe cei mai slabi de înger să voteze astfel încât să-și poată păstra pozițiile și favorurile obținute până mai ieri și să se bucure de unele noi, de la cei pe care s-au reorientat să-i sprijine cu toată mizeria din dotare.

Vedem apusul unui regim bazat pe ură, înverșunare, visceralitate, minciună, dispreț, stimularea fricii… Și disperarea unora de a-l ține în viață, chiar cu riscul ca rănile provocate societății să nu mai poată fi vindecate niciodată.

       

                                                                           radu herjeu

...cum își dă justiția cu (statul de) drept în stângul !

Au trecut doi ani și 3 luni de la referendumul (eșuat) de demitere a președintelui. Și, în sfârșit, după investigații amănunțite și extenuante, i-a venit rândul și lui Moș Vasile din Gorj, de 83 de ani, să fie luat la întrebări. Dar nu oricum. Ci suit la 4 dimineața în autocar și adus la București. Pentru că, brusc, vreun procuror mai isteț s-a uitat pe geam și a realizat că vine frigul și e cazul să se grăbească puțin, să nu intre în postul Crăciunului cu oamenii neaudiați.

De ce nu s-au deplasat magistrații, mai tineri și mai bine hrăniți, în zonele respective, nu știm. Pentru ce nu au fost aduși ”suspecții” în capitală astă vară, sau acum un an, iar nu știm. De ce n-au știut din iunie că urmează să vină iarna și ar fi cazul să accelereze instrumentarea dosarelor, e un mister. De ce pun pe drumuri de 4-5-6 ore oameni bolnavi și bătrâni doar ca să afle din gura lor ceea ce declaraseră deja procurorilor și polițiștilor, cum că n-au votat, e o altă întrebare la care nu va găsi nimeni un răspuns.

În schimb, am aflat cu toții că zelul cu care magistrații fac concurență confruntărilor electorale și scandalurilor cu agenți acoperiți n-are nicio legătură cu campania. E doar o coincidență fericită, pentru că, altfel, s-ar plictisi dragii de  telespectatori. Am mai înțeles că Instanța Supremă n-are timp să judece o cauză mai puțin stringentă, precum cea care-l privește pe unul dintre candidații cu șanse la președinție, pentru că e musai să dea un semnal clar alegătorilor că, și dacă nu merg la vot, se pot trezi citați și târâți prin tribunale. Și-am mai descoperit că mai e mult până departe, adică până vor reuși procurorii să atingă norma trasată de mămica și tăticul lor, găsirea celor 3 milioane de voturi fraudate. Și că s-ar putea să vină, totuși, iarna până atunci.

Din păcate, oricât s-ar victimiza și s-ar plânge de declarațiile politicienilor sau ale jurnaliștilor, oricât ar încerca să le transforme în ”atentate la independența sa”, adevărul e că justiția e singura care-și face rău, dându-și cu dreptul în stângul, în direct la televizor. Implicarea fățișă în luptele electorale face ca discrepanța dintre realitate și cuvintele mari cu care se bat în piept apostolii statului de drept și țuțării care le-au rămas fideli, să devină atât de flagrantă, încât va dăuna grav încrederii pe care românii o mai aveau în justiție. Și o vor coborî până la pragul la care va deveni cu adevărat periculoasă pentru democrație.

                                                                   radu herjeu

Editorial

...ce se va alege de cele trei tipuri de băsiști?!

Se apropie de sfârșit una dintre cele mai negre perioade din istoria României din ultimii 150 de ani. Din păcate, dezastrul provocat la nivelul mentalității, al relațiilor sociale, al perceperii normalității, al scărilor de valori, va rămâne mult timp o deschisă și purulentă rană. Dar cel care l-a declanșat nu va mai fi în poziția de a-l mai alimenta și cataliza. Cel puțin teoretic. Ceea ce a declanșat în el o disperare paranoico-mesianică, vizibilă în ieșirile necontrolate și halucinante din ultimele zile.

Dar, chiar dacă el n-ar mai fi scos nasul din Cotroceni până pe 21 decembrie, tot s-ar fi simțit că e pe cale să se încheie domnia sa. Pentru că, așa cum se întâmplă întotdeauna, au început agitația și replierile în rândul celor care l-au susținut și fără de care n-ar fi fost posibilă nici prelungirea nefirească a unui regim imund, nici infiltrarea jegului în cele mai ferite colțuri ale societății.

Sunt trei feluri de băsiști. În primul rând, cei care l-au servit din interes pe atotputernicul de la Cotroceni. Au scris, au comentat, au țipat în favoarea tuturor mizeriilor făcute de acesta. Au făcut zid în jurul lui, oricât de aberant i-ar fi fost comportamentul. Au obținut, în schimb, funcții și sinecuri, locuri călduțe de muncă, plătite din surse obscure. Ei au fost primii care i-au întors spatele. ”Oripilați” de halul în care a ajuns fostul lor comandant, părăsesc pe rând corabia, nu înainte de a înfiera public întinarea sfintelor idealuri ale băsismului de către chiar promotorul deificat al acestuia. Și, desigur, își oferă promiscuele servicii potențialilor noi stăpâni.

A doua categorie e formată din cei care au crezut o vreme, poate chiar sincer, în promisiunile lui T.B. S-au lăsat păcăliți de teatrul lui ieftin și de manipulările grosolane cu eradicarea corupției, independența justiției și condamnarea comunismului. Sunt cei care n-au probleme cu viciile lui, atât timp cât el dă senzația că se luptă să nu ne cucerească rușii, prin intermediari. I-au tolerat orice derapaje, pentru că s-au convins că sunt pentru ”a greater good”. În ”naivitatea” lor, au refuzat până în ultima clipă să accepte că cel pe care l-au crezut Salvatorul României nu e decât un Bufon instabil plin de umori și lipsit de scrupule. Iar acum, când realitatea e greu de negat, orgoliul îi obligă să-i ia apărarea în continuare. Pentru că a recunoaște, chiar și în oglindă, că s-au înșelat i-ar diminua în ochii celorlalți. Și ar dăuna, desigur, self-esteem-ului.

Pentru a explica, totuși, degradarea accelerată și imposibil de camuflat din vorbe a comportamentului lui TB, toți cei pomeniți înainte dau vina pe sentimentele pe care i le poartă Duduii lui. Sunt urmașii vrednici ai celor care, pe vremea lui ceaușescu, se convingeau că nu acesta e rău, ci sinstra lui soție. Culmea e că, găsindu-l vinovat de asta, ei nu fac decât să-i nege singura circumstanță atenuantă umană pe care o are pentru apucăturile lui incompatibile cu funcția de președinte.

În sfârșit, al treilea grup e format din proști, pur și simplu. Cei pentru care lumea e complet neinteligibilă și au nevoie de cineva care să le spună unde să se uite după pixelul albastru. Ei nu vor dispărea odată cu TB, dar vor fi preluați de urmașii acestuia. Ei sunt cei mai benigni, pentru că vor fi mereu ușor de identificat și evitat. Ceilalți, însă…

                                                           radu herjeu

...de ce contează dacă băsescu e bolnav

O televiziune a arătat aseară imagini cu o persoană căreia îi tremurau mâinile, în momente și circumstanțe diferite. Dar nu așa, de emoție sau nervi, cum li se poate întâmpla tuturor. Ci amplu, sacadat și nestăpânit. Am urmărit înregistrările fără sonor, pentru că nu sunt pasionat de genul de dezbateri între analiști de ocazie rătăciți prin studio. Din câte am mai văzut eu prin viață și din câte am mai citit, astfel de tremurat convulsiv și incontrolabil e un simptom al unor probleme la sistemul nervos central. Adică la centrul de comandă al organismului.

În mod firesc, o astfel de afecțiune a unui om n-ar trebui să fie pentru ceilalți decât un motiv de a empatiza cu suferindul și de a se face, cu eleganță, că nu observă. În niciun caz de a face o șezătoare televizată pe această temă. Însă, printr-un accident al istoriei, cel despre care vorbim este președintele României. Adică aflat de un deceniu într-o poziție de maximă responsabilitate nu doar pentru viața sa și a familiei sale, ci și a milioane de oameni. Cum și-a îndeplinit această responsabilitate știm prea bine. Iată, însă, că există suspiciunea că acest ”cum” a fost condiționat (și) de factori biologici.

Chiar dacă e tardiv, eu, cetățean, vreau să știu dacă cel care a întors pe dos societatea românească suferă de o boală degenerativă a creierului. Și dacă da, de când. Și dacă se cunoștea acest lucru și cine l-a ascuns celor îndreptățiți să-l știe. Și dacă o astfel de afecțiune poate impieta asupra capacității de evaluare corectă a unei situații și de luare a deciziilor potrivite. Și, dacă da, cum se poate preveni ca pe viitor să mai ajungă la Cotroceni sau la Victoria un om cu asemenea vulnerabilități.

Ei bine, pentru că e vorba despre idolul lor, băsiștii nu consideră necesar nimic din toate astea. Dimpotrivă, se arată oripilați că presa intră în viața privată a cuiva. Și perorează despre lipsa de relevanță a aflării adevărului în acest caz. Alții, ca de obicei, caută cu degetul pe ecran pixelul albastru. Sau ne explică docți cum tremuratul mâinii prezidențiale este doar un pretext pentru ”ceilalți” de a ascunde matrapazlâcurile proprii. Culmea penibilului o atinge un personaj catalogat de însuși soarele lui drept o lichea, care îl compară pe acesta (și starea lui de sănătate) cu Papa Ioan Paul al II-lea și cu F. D. Roosevelt, președintele paralizat al Americii din timpul celui de-al doilea război mondial.

Mi se pare hilar că talibanii lui se chinuie să-i distrugă acestui individ singura circumstanță atenuantă pentru comportamentul, atitudinea și deciziile lui. Istoria și oamenii vor fi mult mai îngăduitori cu el și și-l vor șterge mult mai repede din lista de detestabili dacă se va dovedi că există o explicație/justificare medicală obiectivă  pentru halul în care și-a exercitat prerogativele.

PS. M-am liniștit. Cu o lăudabilă promptitudine, azi au apărut și rezultatele ultimelor investigații medicale la care a fost supus TB. Conform lor, acesta nu are nicio problemă. Ceea ce, pe lângă ușurarea că președintele e pe deplin responsabil pentru faptele sale, mi-a provocat și o îngrijorare. Dacă el e sănătos, înseamnă că eu s-ar putea să fiu bolnav, pentru că mie nu-mi tremură mâinile în halul acela.

                                                                                     radu herjeu

impostori sub acoperire

Ca să nu ne plictisim doar privind în chiloții unei gonflabile, în platoul cu cârnați al vreunui bulibașă, în cărțile de tarot ale vrăjitoarelor, în copârșeul vreunei persoane publice sau în orice altceva aducător de audiență televiziunilor și orgasm intelectual boborului, a venit iar circul în oraș, cu turcescu pe post  de saltimbanc. Sfâșierea hainelor și expunerea stigmatului lăsat de presupusa înrolare în armata diavolului, urmate de binecuvântata și plină de cenușă exaltare mistic0-schizoidă, au trezit nația la viață! Ce mai freamăt, ce mai vuiet… Brusc, toată țara, de la coada la pâine la studiourile tv, de la bloguri la universul democratic al feisbucului, s-a umplut de somități în materie de servicii secrete. Și, desigur, în scenarii și teorii ale conspirației, atât de dragi nouă.

Ca de obicei, românilor le scapă esențialul, ca oricărei mulțimi care, fascinată de clopoțeii de pe tichia nebunului, nu vede că acesta e în curul gol. Problema nu e a ofițerilor, agenților, spionilor acoperiți care ar împânzi societatea mioritică, declanșatori de delirum tremens securisticus redivivus într-o populație din care 50% îl regretă pe ceaușescu și 50% votează ca să nu se-ntoarcă, vezi doamne, comuniștii! Nu, problema e a impostorilor camuflați în toate breslele, în toate turnurile și în toate piețele cetății.

Și, numărul lor crește pe măsură ce trecem de la domeniile în care trebuie să mai și faci, ca să rămâi, la cele în care cel mai important e să pari, ca să contezi. Zone în care aparențele țin loc de calități, iar manipularea, de perdea de fum care să mascheze golurile personale, fie că sunt intelectuale, caracteriale sau profesionale. Sunt mulți șarlatani și printre instalatori, zugravi și mecanici auto. Dar ”supraviețuirea” lor e un efect secundar al mentalității noastre strămoșești ”merge și așa”.  Și un rezultat al combinației dintre fascinația românilor față de ”specialiști” și obsesia pentru diplome. În schimb, incidența lor crește exploziv în politică, mass-media, consultanță, adică acolo unde unitățile de măsurat performanța sunt superficiale, profund subiective și tributare propriilor tare.

Se spune că fiecare vede ceea ce vrea să vadă. Asta e mai greu când te uiți la o țeavă spartă, la un ecran albastru de computer, la o jachetă cu mâneci inegale. Dar e foarte simplu atunci când privești la spectacolul oferit de oameni politici, de lideri de opinie, de vedete, de analiști, de ”specialiștii-în-orice” care campează în studiourile de televiziune. Acolo nu contează mai deloc argumentele, logica, rațiunea. Ci cât de mult din ceea ce spun ei seamănă cu ceea ce vrem noi să credem. Și, mai ales, cât de potrivit e modul în care o fac pentru a ne întări senzațiile și a le transforma în convingeri. Locul substanței e luat de dexteritatea combinării strategiilor de manipulare. Pe care cei mai de succes le folosesc intuitiv și nu pe baza studierii vreunui manual.

Turcescu este un impostor. A irupt pe ecranele televizoarelor, pozând în moderatorul intransigent, dur și neiertător cu cei care conduc destinele nației. Se spune că tonul face muzica. În comunicare, tonul înlocuiește, de multe ori, muzica! Atitudinea inchizitorială și aparența că n-ar avea nici mamă, nici tată, l-au ajutat să camufleze mult timp atât fragilitatea profesională, cât și dependențele politico-financiare. Nu trebuia să fii un specialist în comunicare ca, urmărindu-l cu atenție, să surprinzi rapid falsitatea rolului jucat. Cele mai ”dure” înterogatorii aveau menirea de a legitima răspunsurile. Cu cât un interlocutor ”se descurca” mai bine în fața acestui Torquemada improvizat din mucava, cu atât mesajele lui căpătau greutate. Ceea ce părea a fi încercarea realizatorului de a-și pune în încurcătură partenerul de ”dialog”, era, deseori, de fapt, o ”ridicare la fileu”. Modul de construire a interviului, formularea și succesiunea întrebărilor, exploatarea răspunsurilor date erau indicii clare (nu pentru cei mulți, din păcate) ale discrepanței dintre realitate și imagine, dintre intenție și aparență. Folosind tehnici relativ străvezii de manipulare, și-a construit un statut artificial și neîntemeiat, dar solid, pe care l-a folosit ulterior pentru a asigura succesul propagandei făcute în numele altora, pe foarte mulți bani.

Să ne înțelegem, Turcescu nu e singurul din specia lui. Dimpotrivă. Și, așa cum se întâmplă în regnul animal, cei asemănători se simt și încearcă să se sfâșie între ei, pentru supremație. Trist e că cei mai mulți spectatori, în loc să arunce cu telecomanda în ei, devin suporteri fanatici și se împart în galerii agresive. Legitimând impostura celor din arenă, care o va legitima, la rândul ei, pe cea a cocoțaților în fruntea țării. Ceea ce va legitima cercul acesta vicios. Și va consfinți impostura ca bază a succesului în România.

PS. Deși am scris o carte despre manipulare, m-am concentrat mai mult pe tehnici și mai puțin pe motivele pentru care acestea prind. Pentru asta ar fi trebuit să fiu un specialist în psihologia mulțimilor. De fapt, doar să mă cred unul. Și, deși am o intuiție mare legată de reacțiile oamenilor la stimuli externi, nu am cunoștințele necesare de sociologie, istorie, etnografie, pentru a-mi putea argumenta concluziile astfel încât să le servesc celorlalți pe post de sentințe și nu doar de păreri (de unde și numele blogului, pentru cei care nu s-au prins deja).

                                                                                  radu herjeu