Patriarhul Daniel al
Bisericii Ortodoxe Române a explicat, în Pastorala la Învierea Domnului, de ce
toate veşmintele purtate în biserică în Noaptea de înviere sunt luminoase şi a
transmis un mesaj special pentru sărbătorile pascale din acest an.
"Sărbătoarea
Sfintelor Paști este o pregustare sau o arvună a bucuriei veșnice și a luminii
neînserate din Împărăția cerurilor, din Ierusalimul ceresc. De aceea, în
biserică toate veșmintele de Paști sunt luminoase, iar întunericul din noaptea
de Înviere este biruit de mulțimea luminilor sau lumânărilor aprinse. În toată
această perioadă pascală, până la Înălțarea Domnului, bucuria biruinței vieții
asupra morții se exprimă prin cântarea des repetată a troparului Învierii Domnului
și prin mărturisirea de credință frecvent folosită: 'Hristos a înviat!';
'Adevărat a înviat!'. În felul acesta, devenim și noi ucenici și apostoli ai
lui Hristos Cel Înviat", a explicat PF Daniel.
Potrivit Întâistătătorului BOR, în lumea actuală, "Sfintele
Paști ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să fim vestitori ai iubirii milostive a
lui Hristos, ai păcii și bucuriei, într-o lume tot mai confuză și tristă,
confruntată adesea cu dezbinarea și violența, cu sărăcia și suferința, cu boala
și cu multe forme ale morții fizice și spirituale".
"Sărbătoarea Sfintelor Paști ne cheamă să aducem prin
rugăciune, prin cuvânt și faptă bună, lumina Învierii lui Hristos în sufletele
copiilor orfani, ale bătrânilor singuri, ale bolnavilor neajutorați, ale
familiilor îndoliate și întristate. Să nu uităm în rugăciunea și în iubirea
noastră nici pe românii care se află printre străini, dar trăiesc cu dorul de
țară, de cei dragi rămași acasă. Îi așteptăm cu bucurie să revină și să rămână
definitiv în țară, deoarece fără ei multe localități din România sunt triste și
neajutorate", afirmă Patriarhul.
Înaltul ierarh îndeamnă la păstrarea credinței și viețuire
creștină. "Să ne rugăm Domnului Hristos Cel Înviat să ne ajute să păstrăm
dreapta credință și viețuirea creștină în fața multor rătăciri și ispite care
se înmulțesc astăzi, să iubim și să ajutăm Biserica poporului român în lucrarea
ei pastorală, misionară și socială de îndrumare și ajutorare a familiilor
sărace care au mulți copii, să sprijinim educația și formarea spirituală a
copiilor și a tinerilor, pentru ca aceștia să simtă iubirea familiei, a
Bisericii și a școlii pentru ei, mai ales că anul acesta, 2016, a fost declarat de
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al educației religioase
a tineretului creștin ortodox", subliniază Părintele Patriarh.
Totodată, acesta le mulțumește tuturor celor care au
sprijinit și care vor sprijini construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
"În mod deosebit, mulțumim tuturor celor care au
sprijinit până acum și celor care vor sprijini, prin cuvânt și faptă, moral și
financiar, construirea Catedralei Mântuirii Neamului (ajunsă la 70% din volumul
cantităților de lucrări), pentru ca aceasta să poată fi sfințită la 1 decembrie
2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire a românilor într-un stat independent.
Această Catedrală este în același timp o necesitate practică și un simbol al
credinței, libertății și demnității poporului român", susține Patriarhul
BOR.
În final, mult PF Daniel urează tuturor ca sărbătoarea Sfintelor
Paști să le aducă, "în suflet și în familie, pace și bucurie, lumină și
mult ajutor în toată fapta cea bună". Sursa Realitatea.Net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu