Moda doctoratelor în ştiinţă vine de la Elena Ceauşescu, cea care a fost şi academiciană. Era foarte greu să devii doctor, carierele universitate fiind blocate din motive financiare. După Revoluţie, uşa spre elita intelectualilor s-a deschis şi în cele din urmă doctoratul a devenit ceva obişnuit – nu este instituţie de stat fără de doctori şi cu toţii primesc 15% în plus la salariu, ca „spor tranzitoriu”, cum precizează recenta OUG nr. 20/2016. În mediul privat, de regulă patronii nu ţin seama de titluri, ci doar de ce poate face concret salariatul pentru bunul mers al întreprinderii. Cam la fel ar trebui să fie şi la stat!
Instituţia doctoratului nu trebuie să dispară. Scopul oficial este să crească performanţele intelectualităţii româneşti. Inflaţia de doctorate clasificate „foarte bine” lasă de înţeles că e vorba nu de teze şi cercetări originale, ci de lucrări ştiinţifice de compilaţie, ba chiar copiate din alte cercetări, fără glilimele şi precizarea sursei, ceea ce subminează ideea de inovaţie a unei teze ştiinţifice de nivel doctoral. Noutate ar putea fi chiar şi referinţa la lucrări de specialitate (încă) netraduse în limba română, însă rar găseşti asemenea doctoranzi poligloţi – la examen nu li se pune condiţia să cunoască cel puţin o limbă străină la nivel de traducător. Doctoratul a devenit o condiţie pentru a putea preda la gradul universitar, de care se folosesc unii profesori harnici, dar fără vocaţie ştiinţifică.
Dar să nu neglijăm faptul că doctoratul este girat de o comisie de profesori universitari ce confirmă calitatea lucrării prin referate şi semnătură proprie. Conducătorul de doctorat participă filă cu filă la elaborarea lucrării şi ştie prea bine ce hram poartă doctorandul, are deci o responsabilitate mărită. Dacă nu-şi onorează contractul cu Universitatea, corupţia sa morală îi descalifică.
Numărul studenţilor a crescut foarte mult, la fel şi numărul masteranzilor şi doctoranzilor. Conducătorii de doctorat s-au înmulţit şi ei, locurile alocate acestor studii s-au dublat. Şi înainte de 1989 era dificil să faci o lucrare de doctorat, pe atunci bibliografia obligatorie era sovietică, mai ales în domeniul tehnic. Dar astăzi, cînd pentru doctorii falşi sursele de bază sînt internetul global şi Wikipedia atoateştiutoare, este cu adevărat greu să ţii pasul cu exigenţa de-a fi original şi credibil. Doctoratul este un simplu punct de trecere spre obţinerea de posturi universitare, de funcţii relevante pentru carieră şi de avantaje salariale. Accentul nu se mai pune pe calitatea lucrării, ci doar pe diplomă. Nimeni nu mai obţine calificativul Magna cum laude, precum Vasile Lucaciu la Roma, în filosofie şi teologie. Ci cu toţii vor „bine” şi să primească actul pe care să-l pună la dosarul de ascensiune, fie şi în politică. Vina le aparţine nu doar veleitarilor ştiinţifici, ci şi instituţiilor academice care simulează exigenţa, de dragul de-a avea studenţi şi de a-şi păstra catedrele. Plagiatul exclude căutarea, cercetarea, pasiunea, meditaţia îndelungă, de ani şi ani, pe un subiect. Exclude şi speranţa că un doctor ar putea descoperi ceva important. De vreme ce cu toţii se mulţumesc cu puţin, scopul şcolilor doctorale nu este atins.
Societatea critică doctoratele făcute pe şest. Lucrările trebuie să aibă un grad mare de originalitate, nu pot fi simple texte de constatare şi reformulare a unor realităţi, de învăţare (sintetizare) a unor cunoştinţe descoperite de alţii, într-un număr clar de pagini, legate şi numerotate în bilanţier… Atunci apar plagiatele, inclusiv ale politicienilor.
Statul are datoria să stimuleze performanţa, nu fraudulosul. Dacă teza nu conţine idei proprii şi originale, nu trebuie acceptată. Ca primă măsură, este de folos instaurarea unor controale vigilente, pentru a nu mai copia pasaje din alte cărţi. Dar aceste precauţii nu garantează că de acum înainte vom avea doctorate valoroase. Susţinem separarea cercetării ştiinţifice de presiunile de toate felurile (utopia are şi ea rolul ei în administraţie). Lucrările de diplomă, de masterat şi de doctorat să fie publicate integral, pentru a putea fi citite şi controlate de cei curioşi. Scopul cercetării pasionate nu stă în 15%!
Preluare http://www.graiul.ro/2016/08/27/doctorate-compilate/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu