Presa chineză (formula nu e chiar exagerată) amorsează o bombă de proporții, reflectată la noi în această dimineață, care poate duce la probleme majore pentru președintele României, ba chiar la îngroparea lui politică. E vorba de scandalul cărții sale, ”Pas cu pas”, tradusă în chineză în cadrul unei operațiuni care ar fi avut altă derulare decît cea prezentată oficial, o operațiune implicînd bani murdari pentru Iohannis. Iar dacă lucrurile se confirmă, va exploda un alt scandal încă și mai suculent, pornind de la ipoteza că șeful statului român ar fi, țineți-vă, bine, gay!
Să o luăm metodic.
Recent, publicul român a aflat că, la Tîrgul Internaţional de Carte de la Beijing, prin Institutul Cultural Român, România participă inclusiv prin traducerea în chineză a cărţii lui Klaus Iohannis, ”Pas cu pas”.
Să o luăm metodic.
Recent, publicul român a aflat că, la Tîrgul Internaţional de Carte de la Beijing, prin Institutul Cultural Român, România participă inclusiv prin traducerea în chineză a cărţii lui Klaus Iohannis, ”Pas cu pas”.
Un volum care deja a stîrnit controverse aprige după ce s-a vîndut într-un număr record de exemplare, exagerat de mare pentru o carte etichetată drept pur și simplu proastă de către mulți care i-au răsfoit paginile. O carte scrisă, pare-se, de iubita fostului consilier prezidențial Dan Mihalache, și care nu spune mai nimic despre omul Klaus Iohannis. De ce s-ar fi bătut peste o sută de mii de români să o cumpere rămîne, deocamdată, un mister.
Controversele de acum doi ani au reizbucnit după aflarea veștii: de ce ar trebui tradusă cartea proastă a președintelui în limba chineză, cînd alte lucrări de valoare nu sunt luate în seamă? Și pe banii cui?
La aceste întrebări firești, răspunsul oficial a fost că lucrarea a fost cerută de partea chineză, o editură de stat din China, care își asumă și costurile. Grigore Arsene, patronul editurii Curtea Veche, unde a apărut cartea lui Klaus Iohannis, a confirmat pentru ”Gândul” că negocierea traducerii în limba chineză s-a făcut direct între editurile din China şi România, la iniţiativa chinezilor.
Institutul Cultural Român a anunțat, și el, într-un comunicat de presă, că „ICR nu a avut nicio contribuţie financiară sau de alt tip la acest proiect; iniţiativa traducerii şi a lansării în cadrul târgului de carte aparţin editorului chinez”.
Jurnaliști de calibru, precum Ion Cristoiu, au scris ulterior că în spatele acestei povești ar putea sta o mare afacere de corupție, dat fiind că nu se știe cîți bani ar putea încasa Klaus Iohannis de pe urma drepturilor de autor într-o țară care, oricum, nu plătește, ca în Occident, funcție de numărul de exemplare vîndute, ci de cu totul alte criterii.
De aici pînă la suspiciunea că între traducerea cărții lui Iohannis și decizia luat în CSAT privind încredințarea către chinezi a lucrărilor de la centrala nucleară Cernavodă ar exista o legătură nu a fost decît un pas.
Unul firesc, am spune.
Azi, a picat, cum spuneam, o bombă de proporții: potrivit unui angajat al postului de radio China International, de la secția română, partea română a mințit cu nerușinare în legătură cu afacerea respectivă.
Dan Tomozei, care lucrează de ani de zile în presa chineză, a scris pe blogul propriu acum cîteva zile următoarele:
”Comunicatul emis de Institutul Cultural Român, în care se încearcă delimitarea instituţiei prin respingerea oricărei implicaţii în apariţia în China a volumului “Pas cu Pas”, semnat de preşedintele Iohannis, conţine o serie de inexactităţi, dacă nu chiar neadevăruri grosolane. Datele din teren arată că iniţiativa traducerii volumului a aparţinut ICR Beijing, prin intermediul directorului C. Lupeanu, cel care a sugerat şi ulterior intermediat cu partenerii chinezi apariţia acestei lucrări.
Concret, în luna ianuarie a.c., în urma unor discuţii derulate de reprezentanţii ICR Beijing şi conducerea catedrei de limba română din cadrul Universităţii de Limbi Străine din Beijing, domnul Constantin Lupeanu a sugerat ca variantă de lucru, în vederea Târgului Internaţional de Carte de Beijing 2016, traducerea volumului „Pas cu Pas”. La acel moment, lucrarea nu se afla în lista de volume propuse de partea chineză, care avea în vedere fie literatura clasică, fie literatura contemporană românească. „Pas cu Pas” se număra, la acea vreme, între lecturile profesorului şi traducătorului Dong Xixiao.
La insistenţele directorului ICR Beijing, lucrarea preşedintelui Iohannis a devenit o prioritate în relaţia de cooperare bilaterală. Sursele chineze ne-au informat că directorul ICR Beijing a fost şi cel care a dus tratativele pentru ca China Translation and Publishing Corporation să accepte tipărirea volumului pe cheltuială proprie(…) ICR Beijing a încercat să boicoteze eforturile de informare cu privire la acest proiect. ICR Beijing nu doar că a refuzat să răspundă solicitărilor instituţionale primite, ci a cerut în mod imperativ colaboratorilor chinezi să nu ofere interviuri sau informații pe acest subiect.
De ce? Poate pentru a nu se afla că, în realitate, iniţiativa promovării în China a volumului lipsit de valoare semnat de Klaus Iohannis aparţine Institutului Cultural Român, chiar dacă totul se face pe cheltuiala chinezilor, care, aici la Beijing, sunt tot mai nedumeriţi pentru ce partea română nu asumă nicio implicare în acest proiect în care este vorba de preşedintele ţării”.
De aici, de la aceste acuzații explozive, dacă se dovedesc a fi reale, pornesc cîteva mari semne de întrebare:
1) Este volumul ”Pas cu pas”, mai mult decît o simplă carte, un mijloc mascat prin care președintelui României i se îngrașă conturile cu sprijinul instituțiilor statului? În SUA, un președinte care a avut proasta inspirație să folosească instituții ale statului în beneficiul propriu, Richard Nixon, a trebuit să demisioneze, după scandalul Watergate.
2) Va reacționa opoziția, dar, mai ales antesteziatul PSD, la acest mega-scandal cu implicații dintre cele mai serioase, cu o poziție pe măsură, sau va continua să tacă mîlc, așa cum o face de cînd e condus de penalul Liviu Dragnea?
3) Cum se face că dezvăluirile vin de la un angajat al statului chinez, fie el și român, adică un ziarist care lucrează după regulile unui stat nu tocmai libertin în materie de presă? Cumva acuzațiile lui Tomozei au girul discret al autorităților chineze, iritate de minciunile răspîndite de partea română și de speculațiile pe care acestea le-au generat?
În fine, bomba de final.
Dacă dezvăluirile lui Tomozei se dovedesc reale, acesta capătă statutul de sursă demnă de încredere, responsabilă și bine informată. Spre comparație, recentul scandal al armelor nucleare americane din România nu ar fi existat dacă siteul Euractiv.com, care l-a amorsat, nu ar fi fost ”aureolat” de unele informații grele dovedite, anterior, a fi reale.
Ori, Tomozei este ziaristul, sibian de origine, care, în toamna anului electoral 2014, a lansat pe piață o altă informație incendiară, care a trecut, atunci, neobservată în condițiile în care presa mioritică avea altă agendă privindu-l pe noua vedetă a politicii Klaus Iohannis.
”Câți dintre românii care au ales președintele ar mai fi votat la fel știind că trimit în fruntea țării un candidat suspectat a fi gay? Că anturajul acestuia, din mediul economic, politic și mass-media, este constituit din membri ai comunității gay?
Câtă vreme este președintele tuturor românilor, în fața cărora nu ar trebui să aibă secrete, președintele Klaus Iohannis ar trebui să ofere un răspuns public și simplu la întrebarea: dacă este sau nu gay? (…) Este o problemă pe care președintele Iohannis trebuie să o lămurească, la fel de simplu și de clar cum trebuie să lămurească problema implicării în adopțiile de copii și afacerile imobiliare” scria, pe atunci, corespondentul China International, pe blogul propriu.
Confirmarea informațiilor din scandalul cărții poate atrage după sine relansarea – sau, mai corect, lansarea – scandalului ”Iohannis – gay”, care ar pune capăt în mod categoric carierei politice a șefului statului.
Nu pentru că a fi gay ar fi o problemă la modul general, Doamne ferește!
Ci pentru că e o problemă la modul particular, într-o Românie încă retrogradă sub acest aspect, și pentru că, de asemenea, ar apărea ca o mare miciună la adresa electoratului, mascată de o relație conjugală de formă etc.
Controversele de acum doi ani au reizbucnit după aflarea veștii: de ce ar trebui tradusă cartea proastă a președintelui în limba chineză, cînd alte lucrări de valoare nu sunt luate în seamă? Și pe banii cui?
La aceste întrebări firești, răspunsul oficial a fost că lucrarea a fost cerută de partea chineză, o editură de stat din China, care își asumă și costurile. Grigore Arsene, patronul editurii Curtea Veche, unde a apărut cartea lui Klaus Iohannis, a confirmat pentru ”Gândul” că negocierea traducerii în limba chineză s-a făcut direct între editurile din China şi România, la iniţiativa chinezilor.
Institutul Cultural Român a anunțat, și el, într-un comunicat de presă, că „ICR nu a avut nicio contribuţie financiară sau de alt tip la acest proiect; iniţiativa traducerii şi a lansării în cadrul târgului de carte aparţin editorului chinez”.
Jurnaliști de calibru, precum Ion Cristoiu, au scris ulterior că în spatele acestei povești ar putea sta o mare afacere de corupție, dat fiind că nu se știe cîți bani ar putea încasa Klaus Iohannis de pe urma drepturilor de autor într-o țară care, oricum, nu plătește, ca în Occident, funcție de numărul de exemplare vîndute, ci de cu totul alte criterii.
De aici pînă la suspiciunea că între traducerea cărții lui Iohannis și decizia luat în CSAT privind încredințarea către chinezi a lucrărilor de la centrala nucleară Cernavodă ar exista o legătură nu a fost decît un pas.
Unul firesc, am spune.
Azi, a picat, cum spuneam, o bombă de proporții: potrivit unui angajat al postului de radio China International, de la secția română, partea română a mințit cu nerușinare în legătură cu afacerea respectivă.
Dan Tomozei, care lucrează de ani de zile în presa chineză, a scris pe blogul propriu acum cîteva zile următoarele:
”Comunicatul emis de Institutul Cultural Român, în care se încearcă delimitarea instituţiei prin respingerea oricărei implicaţii în apariţia în China a volumului “Pas cu Pas”, semnat de preşedintele Iohannis, conţine o serie de inexactităţi, dacă nu chiar neadevăruri grosolane. Datele din teren arată că iniţiativa traducerii volumului a aparţinut ICR Beijing, prin intermediul directorului C. Lupeanu, cel care a sugerat şi ulterior intermediat cu partenerii chinezi apariţia acestei lucrări.
Concret, în luna ianuarie a.c., în urma unor discuţii derulate de reprezentanţii ICR Beijing şi conducerea catedrei de limba română din cadrul Universităţii de Limbi Străine din Beijing, domnul Constantin Lupeanu a sugerat ca variantă de lucru, în vederea Târgului Internaţional de Carte de Beijing 2016, traducerea volumului „Pas cu Pas”. La acel moment, lucrarea nu se afla în lista de volume propuse de partea chineză, care avea în vedere fie literatura clasică, fie literatura contemporană românească. „Pas cu Pas” se număra, la acea vreme, între lecturile profesorului şi traducătorului Dong Xixiao.
La insistenţele directorului ICR Beijing, lucrarea preşedintelui Iohannis a devenit o prioritate în relaţia de cooperare bilaterală. Sursele chineze ne-au informat că directorul ICR Beijing a fost şi cel care a dus tratativele pentru ca China Translation and Publishing Corporation să accepte tipărirea volumului pe cheltuială proprie(…) ICR Beijing a încercat să boicoteze eforturile de informare cu privire la acest proiect. ICR Beijing nu doar că a refuzat să răspundă solicitărilor instituţionale primite, ci a cerut în mod imperativ colaboratorilor chinezi să nu ofere interviuri sau informații pe acest subiect.
De ce? Poate pentru a nu se afla că, în realitate, iniţiativa promovării în China a volumului lipsit de valoare semnat de Klaus Iohannis aparţine Institutului Cultural Român, chiar dacă totul se face pe cheltuiala chinezilor, care, aici la Beijing, sunt tot mai nedumeriţi pentru ce partea română nu asumă nicio implicare în acest proiect în care este vorba de preşedintele ţării”.
De aici, de la aceste acuzații explozive, dacă se dovedesc a fi reale, pornesc cîteva mari semne de întrebare:
1) Este volumul ”Pas cu pas”, mai mult decît o simplă carte, un mijloc mascat prin care președintelui României i se îngrașă conturile cu sprijinul instituțiilor statului? În SUA, un președinte care a avut proasta inspirație să folosească instituții ale statului în beneficiul propriu, Richard Nixon, a trebuit să demisioneze, după scandalul Watergate.
2) Va reacționa opoziția, dar, mai ales antesteziatul PSD, la acest mega-scandal cu implicații dintre cele mai serioase, cu o poziție pe măsură, sau va continua să tacă mîlc, așa cum o face de cînd e condus de penalul Liviu Dragnea?
3) Cum se face că dezvăluirile vin de la un angajat al statului chinez, fie el și român, adică un ziarist care lucrează după regulile unui stat nu tocmai libertin în materie de presă? Cumva acuzațiile lui Tomozei au girul discret al autorităților chineze, iritate de minciunile răspîndite de partea română și de speculațiile pe care acestea le-au generat?
În fine, bomba de final.
Dacă dezvăluirile lui Tomozei se dovedesc reale, acesta capătă statutul de sursă demnă de încredere, responsabilă și bine informată. Spre comparație, recentul scandal al armelor nucleare americane din România nu ar fi existat dacă siteul Euractiv.com, care l-a amorsat, nu ar fi fost ”aureolat” de unele informații grele dovedite, anterior, a fi reale.
Ori, Tomozei este ziaristul, sibian de origine, care, în toamna anului electoral 2014, a lansat pe piață o altă informație incendiară, care a trecut, atunci, neobservată în condițiile în care presa mioritică avea altă agendă privindu-l pe noua vedetă a politicii Klaus Iohannis.
”Câți dintre românii care au ales președintele ar mai fi votat la fel știind că trimit în fruntea țării un candidat suspectat a fi gay? Că anturajul acestuia, din mediul economic, politic și mass-media, este constituit din membri ai comunității gay?
Câtă vreme este președintele tuturor românilor, în fața cărora nu ar trebui să aibă secrete, președintele Klaus Iohannis ar trebui să ofere un răspuns public și simplu la întrebarea: dacă este sau nu gay? (…) Este o problemă pe care președintele Iohannis trebuie să o lămurească, la fel de simplu și de clar cum trebuie să lămurească problema implicării în adopțiile de copii și afacerile imobiliare” scria, pe atunci, corespondentul China International, pe blogul propriu.
Confirmarea informațiilor din scandalul cărții poate atrage după sine relansarea – sau, mai corect, lansarea – scandalului ”Iohannis – gay”, care ar pune capăt în mod categoric carierei politice a șefului statului.
Nu pentru că a fi gay ar fi o problemă la modul general, Doamne ferește!
Ci pentru că e o problemă la modul particular, într-o Românie încă retrogradă sub acest aspect, și pentru că, de asemenea, ar apărea ca o mare miciună la adresa electoratului, mascată de o relație conjugală de formă etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu