Îmi potolesc inima
vorbesc cu tine aşa cum aş vorbi
cu mine însămi despre satul
fără prihană
liniştea scobită adânc
în tăcerea pietrelor
mă ţine aici
cu speranţe
îmi luminează
amintirile
e sfârşitul lui august
şi toamna
bate la uşă cu fructe coapte
şi miere cu arome
de mentă
şi cimbrişor
să aprindem
o lumânare îţi zic
pentru sufletele
celor ce odihnesc
din mijlocul satului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu