Luni, pe 29 august,
credincioşii ortodocşi prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan
Botezătorul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Cei care vor să se
spele de păcate ar trebui să ţină post negru. Şi, potrivit credinţelor
populare, ar trebui să mănânce struguri şi să evite varza şi alimentele de
culoare roşie.
Cine a fost Sfântul
Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în
familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama să, era descendentă a seminției lui
Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui
Iisus. Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp
ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul
Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său, potrivit
crestinortodox.ro.
Există o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul
despre care nu avem informații. Cunoaștem că s-a retras în pustiu, unde a dus o
viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă
să predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru
venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii că Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Ce nu ai voie să faci
Iată care sunt interdicţiile care, dacă sunt respectate,
ajută la uşurarea de păcate:
• nu se folosesc farfurii sau alte blide (pentru că, după ce
a fost tăiat, capul sfântului a fost pus pe o tipsie);
• nu se taie bucatele cu cuţitul (tot în legătură cu metoda
prin care a fost ucis Sfântul Ioan Botezătorul), tot ce se mănâncă se rupe cu
mâna;
• în memoria sângelui vărsat de către Sântion sau Sântion de
toamnă (cum mai e numit, în popor, Sfântul Ioan Botezătorul), tradiţia cere să
nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi
culoare (pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie – nici atât,
pentru că e zi de post etc.).
• nu se foloseşte mătura, ca să nu fie tulburată liniştea
morţilor;
• nu mânca fructe și legume cu formă rotundă (de exemplu
pepene)
• nici varză nu se mănâncă, pentru că această legumă are o
conotaţie negativă în această zi: legendele spun că Sfântului i s-a tăiat capul
pe varză de 7 ori şi tot de atâtea ori a înviat; aşa se face că sărbătoarea de
azi mai este numită şi „Sfântul Ioan taie capul pe curechi”.
Tăierea Capului
Sfântului Ioan Botezătorul. Posteşte, dacă ai blestemat
Cândva, postul de Sântion se ţinea „de la cruce până la
cruce”: din 29 august, până la
Ziua Crucii (14 septembrie). Credincioşii mâncau, o dată pe
zi, o turtă de grâu sau de mălai, coaptă chiar de către ei. Doar cei care nu
săvârşiseră păcate foarte grele aveau voie să mănânce şi poame. Dormeau pe
pământ (dacă se putea, fără aşternut) şi, la sfârşitul postului, făceau pomană
la biserică.
Azi, Biserica
recomandă post (dar negru) doar pe 29 august (tradiţia populară „îndulceşte”
acest post, permiţând să se mănânce struguri).
Cei care au tăria să-l ţină îşi uşurează propriile suflete
sau ajută sufletele unor rude să se mântuiască de cele mai grele păcate: avort,
crimă, furt, blesteme aruncate în special asupra propriilor copii.
Ce înseamnă Tăierea
capului Sfântului Ioan Botezătorul
Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de
sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la
cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui
Irod de la Maherus. Ioan
îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția
fratelui sau. În ură ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiică ei,
care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta
capul Botezătorului ca răsplată.
Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o
istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Prima și a
două aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar A treia aflare a
capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai.
Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui
Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea
Irodiadei și l-a îngropat la
Ierusalim , în muntele Eleonului, într-un vas de lut.
După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în
Hristos, și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a
făcut monah, luându-și numele de Inochentie. Că monah, el s-a sălășluit chiar
la locul unde se află îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-și zidească
o chilie și o bisericuță, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în
care se află un cap. Prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan
Botezătorul. Când s-a apropiat însă de trecerea la cele veșnice, spre a nu fi
găsit și pângărit de păgânii ce se înmulțiseră în zonă, el l-a luat și l-a
ascuns din nou în pământ, în același loc.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în
vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când Sfântul Ioan Botezătorul
s-a arătat unor doi călugări și le-a poruncit să dezgroape cinstitul sau cap.
Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.
În vreme ce călugării călătoreau cu capul sfântului într-un
sac, au întâlnit un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul. Din cauza lenevirii
lor, Sfântul Ioan i-a cerut olarului să fugă de cei doi călugări. Ajuns acasă,
olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorită prezenței capului prorocului.
Când și-a simțit sfârșitul, olarul a pus capul sfântului într-o raclă și l-a
dăruit surorii sale. Racla va ajunge în grija lui Eustațiu, un monah arian,
care locuia într-o peșteră. Multe minuni se vor petrece la această peșteră. Din
nefericire, Eustațiu spunea că datorită puterilor sale sunt prezente minunile,
oamenii neștiind ce ascunde în peștera să. După un timp, Eustațiu, știind că va
fi trimis în exil, îngroapă capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Preluare http://www.crestinortodox.ro/sarbatorile/taierea-capului-sfantului-ioan-botezatorul-121005.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu