1.Enigmaticul zero (nul)
Se
știe foarte bine că anticii (sumerieni,
babilonieni, egipteni, fenicieni, chinezi) posedau rețete empirice și o
avansată tehnică de calcul a suprafețelor de pământ, ei cu toții utilizând
irigațiile și înclinația spre monumental, după cum la fel de bine se știe că,
în pofida comerțului foarte dezvoltat prin care au adunat averi uriașe, nici
egiptenii și nici fenicienii n-au avut o activitate teoretică din care să
rezulte adevărata știință (matematica, fizica sau hidrostatica).
Iată
de ce, ne înștiințează P.P.Negulescu în tratatul Geneza formelor culturii, Platon nu doar că în dialogul lui despre Legi a sesizat această situație, dar
chiar a ajuns să deplângă faptul că, în general, „oamenii nu caută înțelepciunea,
ci abilitatea”, că, adică, ei nu urmăresc să înțeleagă lucrurile, ci, conduși
de pofta înavuțirii, se mulțumesc să se folosească de ele.
Prin
separarea numărului (entitate psihică, respectiv noțiune abstractă) de
lucrurile numărate (entități concrete), grecii antici vor izbuti să pună bazele
unei veritabile științe a mărimilor și figurilor, care odată cu Pitagora, ne
spune același Negulescu, „ia o existență independentă”.
Se
subînțelege că tot pe-atunci a demarat aventura simbolurilor sau semnelor
grafice întrebuințate de grecii antici pentru desemnarea cifrelor de la 1 la 10
și mai departe: un bastonaș vertical (׀) pentru cifra 1, forma arhaică a
caracterului Γ (pi) pentru cifra 5, Δ (inițiala de la deka) pentru 10.
Vasăzică, până la pătrunderea cifrelor arabe, un sistem zecimal fără zero, care
– aidoma atâtor creații grecești – va fi preluat și nițel ajustat de către
romani.
Cifra
zero, intrată în limba română pe filieră germano-franceză și sub forma
flexibilului nul (admite masculinul și
femininul la singular și plural, neutrul plural „nuluri”, termen de bază pentru
electricieni, ba chiar și verbul „a anula”), zero, prin urmare, pare a fi creația
indienilor. Spre această concluzie ești împins atât de sugestivul semn grafic
întrebuințat pentru redarea respectivei cifre, clară aluzie la oul cosmic
primordial din care a ieșit lumea, cât mai ales conotația de gol sau nimic ce
i-a fost atribuită.
N.B.Unii sunt de părere că cifra zero ar
fi de origine babilioniană și că prin intermediul grecilor ar fi intrat în
patrimoniul indian. Punct de vedere deloc riscant, dacă – așa cum ne avertizează
Negulescu - ținem cont de faptul că în acele vremuri prehesiodice, când încă nu
era nici lumea și nici zeii „care au întocmit-o”, pentru gânditorul grec
de-atunci nu putea să existe decât „spațiul gol în care urmau să se așeze toate
cele ce aveau să ia ființă”.
Mai
mult de-atât. Nimicul va suscita o asemenea atracție printre cugetători, încât
neoplatonicul Damascius va fi în măsură să efectueze o preasubtilă distincție
între neființă și nimic: Neființa este o negare, totodată o depășire a ființei
în ambele sensuri (atât în sens superior, spre Unul situat dincolo de ființă,
cât și în sens inferior, spre materia lipsită de formă și de ființă, dar care
mai păstrează caracterul Unului), pe când nimicul se situează dincolo de aceste
limite ale neființei, asta deoarece el este o negare și o suprimare a Unului,
atât în sens superior (trece înspre nimicul inefabil), cât și în sens inferior
(nu mai păstrează caracterul Unului, ci devine pur neant de inferioritate).
Întrucât
în pasajul de mai sus am făcut cunoștință cu Unu, cel care la Plotin apare în
triplă ipostază principială (unul absolut și transcendent, unul-multiplu
corespunzător intelectului și unul corespunzător sufletului), se impune
precizarea că aritmetica se întemeiază în primul rând pe intuiție și abia pe
urmă pe elementul logico-analitic (în Scrieri
logico-filosofice, carte apărută în anul 1977 la Editura Științifică și
Enciclopedică, Gottlob Frege chiar respinge ideea că „pentru matematician
imposibil este numai ceea ce se contrazice pe sine”). Iar dacă prin semnul 1
„facem să se desemneze unul dintre obiectele numărate” (E. Schröder), adică
transformăm numărul într-un semn în care se reflectă imaginea unui obiect,
atunci orice număr trebuie conceput fie ca o structură/desfășurare de
semne-unități (3=1+1+1), fie, mai simplu, ca numărul anterior plus unitatea
(3=2+1)...
Zero
nu numai că sugerează golul sau nimicul, dar mai are particularitatea de a
„fraterniza” atât de strâns și paradoxal cu infinitul matematic redat prin
simbolul ∞ (însuși golul trebuie văzut ca un concept avid de infinit: spre el
converge infinitul negativ al inexistentului și din el pornește infinitul
pozitiv al creatului), încât pricinuiește acele dureri de cap pentru
matematicieni, cunoscute sub numele de nedeterminări (la fel de bine puteau fi
numite nedumeriri, buimăceli sau
capricii ale nulei).
Astfel,
dacă orice număr diferit de zero, tinde – funcție de semn – la plus sau minus
infinit atunci când este împărțit la zero și dacă orice număr diferit de zero
sau infinit (infinitul matematic este simbolul care ne salvează de
monstruozitatea cantitativului), ridicat la puterea zero este egal cu unitatea,
nulul nu ține cont de aceste reguli, la fel cum nu se sinchisește nici de
autoritatea semnelor (nimicul nu este nici pozitiv și nici negativ, el pur și
simplu nu este, mai bine spus este doar ca entitate abstractă, ilustrată
printr-un simbol convențional).
Tocmai
de aceea, de nimeni dintre muritori cunoscute în taina lor sfidătoare la adresa
rațiunii umane, operațiile de felul ∞˗∞, ∞/∞, 0*∞, 0/0, ∞º, 0º, 0 la infinit,
infinit la infinit și 1 la infinit sunt pretutindeni cu grijă evitate,
îndeosebi în analiza matematică.
Și
încă ceva. În matematică, zero „știe” că degeaba s-ar înghesui să stea în fața
altor cifre. Doar așezat în spatele lor, el le mărește valoarea de atâtea zeci
de ori, câte zerouri vin la rând (un zero înzecește, două zerouri însutesc
etc.). Invers stau lucrurile cu zerourile de după virgulă: în coada zecimalelor
sunt inutile, în fața lor micșorează de zece ori, o sută de ori sau o mie de
ori, după cum în fața zecimalelor (imediat după virgulă) sunt una, două sau
trei zerouri...
2.Concretețea nulității
Dacă
nulul sau nula este o entitate abstractă, nu la fel stau lucrurile cu
nulitatea, rudenia sa logico-matematică, nulitatea fiind proiecția nimicului în
plan social, adică o concretețe bipedă înzestrată cu toate belșugurile trupești
(adeseori chiar în chip mai generos ca mulți dintre semenii săi), dar cu totul și
cu totul lipsită de însușiri intelectuale. Astfel de creaturi constituie mostre
vii ale golului uman, parcă desprinse în momentul împerecherii părinților din
neantul primordial și apoi azvârlite de capriciile creației printre oamenii cu
scaun la cap.
Baiul
nu-i că apar în lume atari avortoni intelectuali sau erori ale naturii (mama
natură are nevoie de mai multe încercări până când izvodește un exemplar de
soi), ci acela că taman ei, retardații congenitali, țin cu tot dinadinsul să
iasă în față. Vasăzică ăștia nu vor să știe de regula bunului simț după care se
conduc zerourile în matematică...
Dar
și mai grav este atunci când (taman ceea ce se întâmplă în România
postdecembristă!) neantul mental fraternizează cu cel moral-spiritual al
neomeniei, ipocriziei, minciunii și trădării, oribilă cârdășie din care rezultă
cu necesitate antiistorică partidele politice și cârmuitorii de haram ai unei țări
pusă pe butuci pentru o lungă perioadă de timp.
Cum
mai înainte de reforma instituțiilor (în urma modificării Constituției și a
elaborării unui nou Cod Penal) ar trebui să aibă loc o reformă generală a cetățenilor,
în mod deosebit a candidaților la posturile decizionale, și cum acest lucru
nici pomeneală să fie agreat într-un stat ticăloșit până în măduva oaselor (câți
mai speră în gâtuirea corupției, confiscarea averilor nelegiuite și revenirea
nației la normalitate?), românii uniți au la îndemână două variante: ori
revolta generală, urmată de măturarea întregului putregai postdecembrist, ori
soluția mai blândă, dar descalificantă în exprimarea ei conștient-democratică,
a neprezentării în masă la un scrutin inerțial, ca atare nedispus să elimine
viciul de fond al falsei reprezentativități.
Da,
căci cu câteva excepții total nesemnificative pentru actualul dezastru național,
în cei 27 de ani scurși de la Decembriadă, aleșii ne-au dovedit cu vârf și
îndesat că știu să-și apere doar interesele lor și ale clanului din care fac
parte. De unde consecința logică a acestei anormale stări de lucruri: mai bine
de jumătate din cei aproape șase sute de șparlamentari sunt penali cu acte în
regulă! Și când te gândești că mulți dintre aceștia vor candida din nou și că
în noul mandat așijderea vor proceda, ba poate și mai și. Păi da, că partidelor
le crapă măseaua după lichele cu experiență (cică oameni pe care se pot bizui),
iar politica pe la noi se face mai ales cu bani murdari.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu