vineri, 18 august 2017

Martorii lui Iehova, întruniți în cel mai mare congres internațional

În acest weekend, 18-20 august 2017, peste 1.200 de americani vor fi prezenți la Cluj Napoca. Nu este vorba de vreun festival sau un alt eveniment de acest gen, ci despre un congres religios, al Martorilor lui Iehova, care se va desfășura pe stadionul Cluj Arena. De precizat că evenimentul se desfășoară, simultan, în 8 țări, printre care și România.


Organizatorii Congresului transmit că este un moment istoric pentru cei peste 40.000 de membri ai acestei comunități din România, care au asistat la un congres similar în urmă cu două decenii, tot la Cluj Napoca, pe vechiul stadion municipal “Ion Moina”.

Congresul internațional de la Cluj Napoca a fost promovat în întreaga țară printr-o campanie specială de distribuire de invitații, timp de o lună, și va fi transmis în direct, parțial, în alte 11 localități din țară – în Arad, Botoșani, Brașov, Odorheiu Secuiesc, București, Constanța, Negrești-Oaș, Piatra-Neamț, Râmnicu Vâlcea, Târgu Secuiesc și Turda. Programul începe în fiecare zi la 9.20 iar intrarea este liberă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu