Ascensiunea extremei drepte în Germania și Austria

Întrucât oricare extremă violează ideea de echilibru social, obligatoriul proces de reechilibrare se realizează prin apariția contraponderii sale. Istoria contemporană ne oferă un elocvent exemplu în acest sens: spre sfârșitul primei conflagrații mondiale, mai exact în octombrie 1917, Lenin și ciracii săi instaurează în Rusia bolșevismul (extrema stângă), ceea ce face ca în mai multe state europene (Italia, Ungaria, Germania, Portugalia, Spania) să fie îmbrățișată extrema dreaptă, aproape la fel de dictatorială ca și cea bolșevică, fie ea de orientare fascistă, hortistă, hitleristă sau salazaristă, fie de tip carlist, ultimul regim dictatorial din Europa interbelică, impus de regele Carol al II-lea în România.

            În acest mod arbitrar și esențialmente unipersonal, s-a realizat un precar echilibru în politica europeană, chipurile pentru prevenirea unui nou război planetar, dar care, în realitate, a fost înlesnit și grăbit tocmai de jocurile și alianțele politice nestatornice dintre cele două lighioane, în principal dintre Germania nazistă și Rusia stalinistă. Spun Germania nazistă și nu hitleristă, pentru că astăzi, după mai bine de 70 de ani de la încheierea războiului mondial și contrar oficialelor scorneli din istoria învățată la școală, se știe că ascensiunea partidului nazist și declanșarea conflagrației nu se datorează doar lui Adolf Hitler, ci este opera temeinic plănuită și apoi generos finanțată de către concernul chimico-farmaceutic I.G.Farben, care urmărea ca prin agresiune să-și extindă profitabilul imperiu economico-financiar în teritoriile cotropite de nemți...

            Mai înainte de a intra în chestiunea de fond a prezentului articol, anume avântul politic al extremismului de dreapta în Germania și Austria zilelor noastre (poziția a treia, respectiv a doua în preferințele electoratului germano-austriac), cuvine-se să precizez că, direct au ba, Austria se află la originea celor două conflagrații mondiale: asasinarea la Sarajevo în iunie 1914 a arhiducelui Franz Ferdinand de către un sârb, a constituit pretextul pentru declanșarea primului război mondial, iar nașterea lui Hitler pe 20 aprilie 1889 în localitatea austriacă Braunau am Inn, poate fi socotită principala cauză genetico-istorică pentru începerea celui de-al doilea război mondial.

            Vasăzică, Germania și Austria se înrudesc nu numai prin limbă, cultură, osânză (untul german  de care amintea cugetătorul Constantin Noica) și năravuri imperialisto-jecmănitoare, cel puțin în ceea ce ne privește pe noi, românii (de pildă, se știe că potrivit contractelor încheiate în timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a rămas datoare României cu circa 30 de miliarde mărci-aur și că, suntem informați de profesorul prahovean Eugen Stănescu, Imperiul habsburgic a stors 858 tone aur în cei aproximativ 200 de ani de dominație asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei, respectiv asupra Olteniei între 1718-1739, bașca jaful postdecembrist prin bănci, OMV, măcelărirea pădurilor etc.), dar se mai înrudesc și prin îngrijorătoarea pondere a extremismului dreptist în politicile lor actuale.

            Diferența dintre extremismul german și cel austriac este următoarea. Cu toate păcatele ei în politica europeană, cu precădere cele care au încurajat pătrunderea musulmanilor în Europa, Angela Merkel le-a insuflat nemților o atare încredere în capacitățile ei cârmuitoare, încât în toamna acestui an a câștigat al patrulea mandat de cancelar. E drept, doar cu scorul de 35%, ceea ce face ca merkeliana alianță Uniunea Creștin-Democrată (CDU) – Uniunea Creștin-Socială (CSU) să piardă multe locuri, totuși, suficient ca împreună cu social-democrații (SPD) lui Martin Schulz, ori poate cu verzii și liberalii, să formeze cabinetul, lăsând extremiștii pe dinafară.

            Nu la fel se prezintă lucrurile în Austria, unde oferta electorală intens antiislamistă și, ca atare, eminamente populistă, a dat cîștig de cauză tandemului conservatori-extrema dreaptă, făcându-l pe Sebastian Kurz (îmbibat de idei rasist-aristocratice, cu studiile superioare nefinalizate și, cu toate astea, ministru de externe la 27 de ani) cancelar cu caș la gură, adică la doar 31 de ani.

            Mă rog, e treaba occidentalilor că prin democrație au ajuns să înțeleagă un soi de competiție copilărească între națiunile lor. Așa că propulsează în față politruci din ce în ce mai tineri, încât nu m-ar mira ca vârsta unor astfel de aflători în treabă (desigur, văzuți drept copii minune de către compatrioții lor cu discernământ de galinacee) să coboare în scurt timp sub 20 de ani. Pesemne că la ora asta mulți dintre austrieci sunt mândri nevoie mare că prin noul lor cancelar au izbutit să-l „detroneze” pe necoptul președinte al Franței și cu certitudine că doar unii dintre ei își pun problema competenței. Da, căci competența nici măcar nu mai reprezintă o problemă atunci când junele ajuns în vârful piramidei sociale este zdravăn susținut și strunit din spate – de Rothschild și ai lui în cazul lui Emmanuel Macron, de gașca oligarhico-aristocratică în cazul lui Sebastian Kurz.

            La urma urmei, noul Kur(z) austriac prezintă niscaiva interes pentru noi, cetățenii României, numai întrucât el este pregătit de acasă să lovească în drepturile celor 300.000 de români stabiliți în Austria, mulți dintre aceștia cu dublă cetățenie, și numai pentru faptul că această țară lacomă, împreună cu Germania și Olanda, se opune intrării noastre în spațiul Schengen.

            Sighetu Marmației,                                                      George  PETROVAI

                18 nov. 2017