După Inițiativa
celor Patru Mări, care reia o mai veche preocupare poloneză, o altă idee
interbelică pare să fi fost reeditată cu ocazia recentei reuniuni de la Varna.
România, cel puțin,
a cunoscut recent o reorientare pe cât de discretă pe atât de spectaculoasă.
Căci, într-adevăr, a anunța o reuniune
la Varna cu liderii din Balcani nu atrage atenția,
toată lumea fiind cu ochii pe marile capitale. Românii întorseseră de mai bine
de un deceniu spatele Bulgariei (ca probă, al doilea pod peste Dunăre s-a
construit mai mult în pofida intențiilor
românești, iar vechiul pod stătea cu
becurile sparte pe jumătatea proprie), în schimb se croiau planurile cele mai
îndrăznețe pentru schimbarea
raporturilor de putere în Marea Neagră. Desigur, relațiile ”mari” sunt necesare, dar nu poți aspira la o relație
mare dacă nu poți întreține una mai mică. De aceea, reorientarea din
ultimul timp a politicii externe românești
pare inspirată, căci ea exprimă o revenire la firesc și la o modestie realistă. Pe termen lung aceste atitudini dau
întotdeauna roade după modelul micilor hărnicii însumate.
Acum să privim lucrurile mai îndeapropare. Subiectul
energiei a părut să stea în centrul acestei reuniuni cvadrilaterale, așa cum a reieșit
din declarația premierului Tudose:
”Suntem patru țări care formăm Balcanii
de Vest, Balcani care pot fi în egală măsură o poartă de intrare în UE, o
poartă de ieșire din UE sau un zid care
să apere UE. (…) Este important ca toate cele patru țări să acționăm ca un
singur partener în ceea ce privește
relațiile energetice cu restul UE și să evităm dependența de un singur furnizor.”(gov.ro)
Ultima fraza este desigur cea mai interesantă, căci ea
amintește aventurile și eșecurile
proiectelor Nabucco și South Stream,
care divizaseră dramatic țările din
regiune. România juca pe cartea americană, iar bulgarii pe cea rusească, iar în
cele din urmă ambele au pierdut, căci marii jucători găsiseră alte debușee. Acum rămâne puțin neclar la ce proiecte se referă această declarație, deși
ea pare să vizeze ceva precis. În orice caz, există două proiecte mai bine
conturate, ambele susținute de Turcia.
Unul dintre ele este un proiect în principal rusesc
sprijinut de Turcia, care vine de fapt să ia locul mai vechiului South Stream și care va aduce gaz în zona europeană a
Turciei, printr-o conductă în curs de construire pe fundul Mării Negre (Turkish
Stream). Un alt proiect, mai amplu, este asumat în principal de Turcia și își
propune să trasporte gazul din Marea Caspică până în sudul Italiei, traversând
Anatolia de la est la vest, apoi nordul Greciei, Albania și Marea Adriatică. Este vorba de așa numitul Coridor Sudic care este susținut și
de Statele Unite, așa cum declara
secretarul de stat Rex Tillerson cu ocazia vizitei sale din luna iulie la
Ankara.
Prin urmare, cele două proiecte pot fi concurente sau
complementare, după caz. Faptul că ambele sunt asumate de Turcia este însă o
circumstanță favorabilă de natură să
resoarbă vechiul război al gazoductelor. Ministrul energiei de la Ankara
preciza de altfel cu ocazia Congresului Mondial al Petrolului ținut la Istanbul în vara acestui an că
politicile energetice ale Turciei nu sunt dictate de interese pur comerciale:
”Vom continua – spune el, să sprijinim proiectele regionale de infrastructură și în măsura în care ele contribuie la pace și la stabilitate, la bunăstarea și securitate tuturor părților”.
Dar indiferent de evoluția
geopolitică a regiunii se pare că România și
țările din Balcani au convenit să nu se
mai lase divizate de rivalitățile
globale și să rămână unite în fața noilor oportunități și riscuri
deopotrivă.
Autor: Horațiu
Pepine
Sursa: Deutsche Welle
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu