Pe parcursul anilor care au trecut, chiar și contestatarii vehemenți ai lui Iulian Vlad din interiorul fostei
Securități au înțeles că nu este bine să îl critice și să îl combată pe generalul Iulian Vlad, ci le este tuturor
util să susțină Mitul Iulian Vlad. Prin
logica elementară, opinia publică înțelege
că dacă Iulian Vlad a fost un erou și a
acționat cu mult patriotism, atunci
întreaga instituție a Securității, cu toate efectivele ei, eventual cu
câteva excepții/uscături, merită tot
respectul și multă cinstire din partea
poporului român, merită și pensiile
foarte mari pe care le au, merită și
averile pe care le dețin, merită și controlul asupra societății pe care îl dețin prin copiii lor, prin alți
aparținători și prin susținătorii lor
din aparatul de stat și din statul
paralel acoperit.
În spatele Mitului
Iulian Vlad se află mari interese. Toți
cei legați de aceste interese sunt mulți și
susțin acest mit, blocând cu determinare
adevărul despre activitatea Securității
din timpul regimului trecut și mai ales
din zilele agresiunii străine împotriva României, petrecută în decembrie 1989,
cu complicitatea și cu sprijinul direct
al Securității condusă de generalul
Iulian Vlad. În acest sens, unii dintre cititorii acestor rânduri își aduc aminte de corul asurzitor cu care s-a
încercat combaterea adevărurilor cuprinse în cartea mea menționată mai sus, inclusiv cu atacuri la
persoană proferate de gl. Aurel Rogojan.
Mitul Iulian Vlad
cuprinde unele adevăruri, ocolește alte adevăruri și prezintă distorsionat cursul
unora dintre evenimente.
Între Ceaușescu și Securitate a existat un conflict
îndelungat. Ceaușescu a dorit ca
Securitatea să fie un instrument supus și
disciplinat al României, implicit al său, el identificându-se cu țara, în viziunea oficială de atunci. După
părerea lui Ceaușescu, declarată într-o
plenară a C.C. al partidului unic, „Securitatea este un cal nărăvaș care nu a fost bine călărit”. Ca urmare,
Ceaușescu a călărit Securitatea și a controlat-o în măsura maximă în care a
putut să o facă un conducător. Control absolut asupra serviciilor secrete nu
are nici un lider de pe glob, nu a avut nici Stalin, nici alți lideri puternici și, începând cu epoca contemporană, acest lucru nu este posibil.
Serviciile secrete s-au scufundat în adâncurile societății și ale statului,
cooperează între ele pentru a-și
conserva puterea și controlul asupra
guvernărilor, schimbă informații
importante pentru a convinge conducerile politice de indispensabilitatea lor,
dețin imperii economice și elimină din joc conducătorii care le devin
adversari. Marele Stalin a murit de mâna lui Beria… Kennedy, alt conducător
care a dorit să „călărească” serviciile secrete, a murit tot de mâna lor, iar
exemplele de acest fel sunt multe.
Generalul Iulian Vlad a ajuns la conducerea D.S.S. în 1977,
fiind numit de Ceaușescu secretar de
stat în M.I. și adjunct al șefului Securității, șeful
departamentului fiind activist de partid, ceea ce făcea ca Vlad să conducă de
fapt întreaga Securitate din punct de vedere operativ, al alegerii și promovării cadrelor, al controlului asupra
societății românești și
inclusiv asupra legăturilor cu alte servicii străine de profil. Când a devenit șef al D.S.S., în 1987, el a continuat
practic să desfășoare aceeași activitate. Mitul Iulian Vlad accentuează
că el a condus departamentul doar doi ani de zile și este străin de poliția
politică și de represiunea anterioară,
ceea ce nu este adevărat. Dar, după părerea mea, nu poliția politică și
represiunea sunt vinovăția principală a
generalului Vlad. Aceste vinovății menționate anterior sunt învederate de obicei de
oamenii de rând. Poliție politică și represiune s-a făcut și se face și
astăzi, în toată lumea, inclusiv în „patriile libertății”, inclusiv în România euro-atlantică (fără brutalitatea
fostei Securități, dar cu mijloace mai
acoperite și mai perfide), dar ele nu
deranjează omul de rând, fiind îndreptate împotriva rivalilor în lupta pentru
putere, împotriva adversarilor sistemului, împotriva revoltelor, împotriva
personalităților care prezintă risc de
securitate și a familiilor tuturor
acestora.
Principala vinovăție
a generalului Iulian Vlad, care, desigur, este contestată de securiști,
colaboratorii lor și de profitorii noului regim, poate fi
prezentată telegrafic în următoarele puncte:
Sabotarea subtilă și
bine ascunsă a conducătorului României,
Protejarea unor reprezentanți
ai opoziției internaționalist-comuniste din P.C.R. (în frunte cu
Ion Iliescu și Silviu Brucan),
Securitate (în frunte cu Virgil Măgureanu) și
Armată (în frunte cu Nicolae Militaru) și
sprijinul dat de Securitate pentru accesul lor la conducerea României;
Racordarea Securității
la proiectul și acțiunea de generare de nemulțumiri în rândul populației, alături de trădătorii internaționaliști
pro-sovietici din Partidul Comunist, în scopul creării de condiții favorizante pentru revolta populară
necesară destabilizării țării și înlăturării lui Ceaușescu (în primul rând inducerea crizei
alimentare, energetice și de bunuri de
larg consum),
Racordarea Securității
la acțiunea C.I.A. de denigrare a
lui Nicolae Ceaușescu
și a regimului din România,
prin Radio „Europa Liberă” (vezi Dosarul Cummings),
Permisiunea, cu bună știință și
rea intenție, în anul 1989, de
pătrundere în România a unui mare număr de agenți
acoperiți ai unor servicii secrete
străine care să acționeze pentru
catalizarea loviturii de stat,
Acțiunea agenturii Securității pentru declanșarea
revoltei populare de la Timișoara,
Nerespectarea de către Securitate a regulamentelor militare și a legislației
României privitoare la munca de prevenire și
apoi de restabilire și de menținere a ordinii publice, începând din faza
inițială a revoltei populare (începută
cu 10-12 oameni, după câteva ore 50-60, iar la sfârșitul primei zile de revoltă, 100 de oameni; ulterior, după alte
acțiuni trădătoare, în 20 decembrie în
stradă erau zeci de mii de oameni) și
până la arestarea comandantului suprem,
Implicarea directă a unor cadre de securitate în asasinarea
generalului Milea (în primul rând garda de corp de la Direcția a V-a), comandantul Comandamentului
Militar Unic al României și, din 21
decembrie 1989, șeful generalului Vlad,
care a refuzat „oferta”/propunerea lui Vlad de a-l aresta pe Ceaușescu și
a dispus represiune cu toată energia),
Ordinul dat de Iulian Vlad de retragere în cazărmi a trupelor de
securitate care păzeau sediul C.C. al P.C.R. și
de a se deschide poarta „B” a sediului C.C. al P.C.R. și permisiunea dată oamenilor din stradă de a
pătrunde în sediul puterii de stat,
Împiedicarea lui Ceaușescu
de a-și exercita autoritatea de stat
(blocarea accesului Ceaușeștilor în buncărul prezidențial, împiedicarea lui Ceaușescu de a se adresa mulțimii prin stația
care a fost blocată, întreruperea legăturilor telefonice de la cabinetele 1 și 2, împiedicarea lui Ceaușescu de a vorbii mulțimii prin portavoce de la balconul sediului C.C. al P.C.R.),
Ordinul ilegal dat de gl. Vlad de retragere a trupelor de securitate
care păzeau Televiziunea Română și
Radio România și
punerea acestor instituții
la dispoziția uzurpatorilor
Iliescu-Brucan-Roman-Militaru-Măgureanu (toți
cinci minoritari etnici și
adversari înrăiți
ai naționalistului român Ceaușescu), echipă pregătită din timp să preia
conducerea țării,
Toate acțiunile
Securității din zilele agresiunii
străine împotriva României și a
loviturii de stat din decembrie 1989, au fost racordate integral la acțiunea serviciilor secrete străine și a trădătorilor din Armată,
Arestarea mascată a lui Nicolae Ceaușescu
și a Elenei Ceaușescu în sediul C.C. al P.C.R., ridicarea lor
de către opt luptători ai Direcției
a V-a a D.S.S. și
evacuarea lor forțată
cu liftul și elicopterul (aducerea lor
târâș fiecare de către doi
luptători, de subsuoară – declarația
col. Vasile Maluțan,
ulterior asasinat; Ceaușescu
la proces: „noi nu am vrut să plecăm din C.C.”),
Ducerea lui Ceaușescu
de către ofițerii de Securitate ai
Direcției a V-a, prin metode care să
poată sugera opiniei publice că ar fi vrut să fugă, în cazarma de la Târgoviște (unde a fost păzit până la execuție și
de lt. col. de securitate Dinu, ulterior și
el asasinat),
Contribuția
decisivă a unor comandanți
din Securitate, care ascultau orbește
doar de ordinele generalului Vlad, la asasinarea comandanților din Ministerul de Interne care au rămas
loiali legislației
în vigoare, jurământului depus și
ordinelor comandantului suprem (gl. Constantin Nuță,
gl. Velicu Mihalea, col. Petre Moraru, lt. col. Gheorghe Trosca și alții
mai puțin importanți),
Participarea directă a reprezentanților Securității
(Măgureanu și Gelu-Voican Voiculescu)
la asasinarea Ceaușeștilor.
Generalul Vlad, ca și
subordonații săi au jurat să lupte să
apere România, chiar cu prețul vieții. În decembrie 1989 a avut loc o intervenție străină acoperită împotriva României.
Generalul Vlad a ales să nu respecte jurământul dat.
Aș putea să-i întreb
retoric pe toți avocații gălăgioși
ai Mitului Iulian Vlad, ce ar fi mai trebuit să facă Iulian Vlad ca să i se
recunoască calitatea de trădător???
Pentru mine ca și
cercetător al evenimentelor, neimplicat politic, nesusținător al regimului ceaușist,
nesusținător al regimului colonial
actual, Mitul Iulian Vlad este o ofensă adusă minimei inteligențe a opiniei publice, cu deosebire a
cunoscătorilor evenimentelor.
Dumnezeu să-l ierte pe generalul Iulian Vlad, că are pentru
ce!
Prof. univ. dr.
Corvin Lupu – Justițiarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu