CHIUZBAIA, CHIUZBĂIENII ȘI HORA UNIRII

24 ianuarie 2018

... celor 159 de ani de la MICA UNIRE ... sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza ...

Hai să-ntindem hora mare,

Ca-ntr-o zi de sărbătoare,

Pe acest străbun pământ,

Sub cerul senin și sfânt.

Să gândim cu bucurie,

La a lui Cuza domnie.

Cuza mândru, brav bărbat,

Care-ntâi ne-o adunat,

Numa-odată ce-o strigat:

,,- La unire drag fârtat!”.

Azi că-i mare sărbătoare,

Toți întindem hora mare,

Din Carpați și Subcarpați,

Haideți să trăim ca frați,

Să nu ne lăsăm, lăsați!

Și să nu ne dușmănim,

Ba în pace să trăim,

Să nu vină cel străin,

Să ne spună că-i stăpân,

Pe pământul nost străbun!

De aici, din Chiuzbaia,

Hai să-ncepem noi hora,

S-o jucăm întâi în sat,

Cum strămoșii ne-o-ndemnat

Și cum Cuza ne-o-ndemnat!

Din Chiuzbaia, cu mult iureș,

Hai să trecem în Maramureș,

Pe la poale de Gutâi,

Tot ținându-ne de mână,

Jucăm hora cea română.

Gutâiul dacă l-om trece,

Ne-om opri la apă rece,

La izvorul lui Pintea

Și-apoi, să pornim spre Moldova,

Prin Câmpulung și Suceava!

De acolo la Cernăuți

Și de-om ajunge desculți,

În horă ne-om învârti

Și de rușine n-om fi,

Cu frații noșt(r)i, de-aci!

Iașiule, Putnă, Bacău,

Acum vine rândul tău,

Hai în horă, că nu-i greu.

Iar din Bacău, la Focșani,

Să moară ai noșt(r)i dușmani,

N-aivă zile, n-aivă ani!

Din Focșani, în Dobrogea,

Toți cu toți, ne-om aduna,

Jumate din Românie,

Suntem prinși într-o frăție,

Cine-o vrea, cu noi să vie!

Prin Agigea-n București,

Românie, să trăiești!

Bucureștiul l-om lăsa

Și-om merge-n Oltenia.

Duce-ne-om la oltencuțe,

Să ne coase opincuțe

Și-om mai fa un pas și-o cruce

Și-n Severin om ajunge!

De-acolo în Timișoara

Și-am jucat cu toată țara!

Aiciuca mult n-om sta,

Vom veni-n Oradea.

În mijlocul Bihorului,

Credeți c-om sta locului?

Din Oradea, din Bihor,

Venim și într-un picior,

Spre mijlocul Clujului,

La statuia Iancului

Și-apoi, după ce ne-om învârti,

Spre Baia Mare-om porni,

Pe cărările Pinti!

Iar următoarea plecare,

A fi chiar spre Satu Mare,

Cu oșenii ne-om întâlni,

La mijlocul cărării

Și-om începe-a țâpuri,

Sub grumazul ceterii!

Și-apoi hai pe văi în jos,

Spre Codrul nostru frumos,

Ce ne-o dat răcoarea lui

Și apa izvorului

Și umbruța fagului.

Dacă noi ne zicem frați,

Până dincolo de Carpați,

Din Ardealul nostru sfânt,

N-am cedat deloc pământ

Și nici nu ne-am vrut lăsa,

Ignișul sau țarina,

Nici sfântă biserica!

Ignișule falnic munte,

Peste tine-om fa noi punte

Și-om merge tot înainte.

Și-om ajunge în Gutâi,

La frații noștri dintâi,

Pe-aici pe cărarea ta,

Umblat-o și domn Pintea,

Frică-n boieri ce băga,

Făr-de-avere că-i lăsa.

Moșii noștri s-or jertfit,

Cât au trăit pe pământ

Și mult sânge o vărsat,

Dar din pământ n-or cedat,

Nici o palmă, că-i păcat.

Țara noastră-i România,

Pământul de-aici, ori glia,

Să sărim, s-o apărăm,

La alții să n-o lăsăm,

Că de nu înjug noi stăm.

Odată ce ne-om lăsa,

Ei ne-or lua tot ce-or putea,

Țarina, biserica,

Ogorul – sfântul ogor

Și ne-or scoate din odor,

Zice-or că îi tot al lor,

Dumnezeii mamii lor!

În frunte cu bănățeni,

Ne-am unit, unit, olteni,

Ardeleni și moldoveni,

Sub a lui Cuza domnie,

Ne-am făcu, noi, Românie!

Ne-am unit, ne-am adunat,

Precum Cuza o strigat,

În gerarul lui 1859,

Iată, veacuri, aproape două,

Doamne dă, s-ajungem nouă!

Să rămânem daci, aici,

Încă-un veac și încă cinci

Și-ncă cinci și iarăși cinci,

Să ne creștem mândri prunci,

Care de noi or cota,

Or cinsti biserica, or lucra și țarina

Și țara și-or apăra,

Biserica și glia,

Doamne dă, să fie-așa!

Și-or lucra sfântul ogor

Și-or avea haznă și spor.

Doamne dă, așa să fie,

Să ne trăiești, Românie!