Când, cum m-am e-cunoscut
cu Gelu Dragoș nu mai știu, dar ne cunoșteam, din scris, de dinainte. Din una,
din alta, curând ne-am pus pe e-sfadă, eu fiind pe post de agresor, dar, prin
firea înțelegătoare a lui Gelu, am ajuns la o interesantă e-împrietenire.
Cum nimic pe pământ nu e
veșnic, nici „e-” n-a fost și, într-o senină seară, m-am trezit (la realitate
și în realitate) în ograda lui Gelu Dragoș. Eram cu fiul meu, preconizaserăm o
întâlnire de o secundă, două, în stradă, dar de data aceasta n-am mai găsit
clemență, a fost musai să intrăm. Apoi... greu ne-am dat duși!
Gazdele (l-am cunoscut și
pe fiul lor cel mic ‒ frumos, discret, binecrescut, radiind bunăvoință) au
creat o atmosferă extraordinar de prietenească și de primitoare. Pe Doamna Ani
o știam din câteva fotografii și din poezii ale soțului ei, iar acum am văzut
și ce prezență plăcută poate să fie. Parcă ne cunoșteam de când lumea, dar îi
cunoșteam pe amândoi abia acum în mărimea românilor dintotdeauna, bucuroși de
oaspeți... până la pusul în straiță! Din minut în minut, își aminteau că mai au
ceva de dat! Am primit. Cam încurcată, dar totul îmi spunea că nu am cuvânt de
refuz, vedeam că gestul e din toată inima lor. La un moment, am zis hai să
plecăm, până nu le ducem toată casa. Ași! Până s-ajungem la poartă, a mai
observat Doamna Ani un delicat-înflorit și viteaz cactus (simbol de adaptare la
condiții vitrege) străjuindu-i trotuarul și... ni l-a pus în portbagaj! Numai
bun exemplu pentru mine, care curând va trebui să mă adaptez la noi condiții de
viață. Stă acum pe un balcon clujean, cu fața spre răsărit.
Amândoi sânt profesori
pentru învățământul primar. Pun pentru prima oară condeiul în mâna micului
școlar, i-l poartă, strâns stângaci în pumnișor, până la siguranța rotunjirii
literei. Îi deschid pagina de citire, îi descoperă frumusețile limbii, îl
conduc până la a mlădia el însuși limba, îl confruntă cu opinii de cenaclu și
îl și publică. Îi deschid mintea în abstracțiunea cifrei, îndrumându-l, de la
număratul și socotitul pe degete, până la rezolvarea de probleme. Îl trec, de
la nativa curiozitate omenească, pe treapta superioară a explorării științifice
(pădurea Bavna, între altele, oferind bogat material natural de cercetare). Îl
învață cine sântem, unde și de când. Îi pun la îndemână valori morale sigure.
Îi valorifică talente și aptitudini. Îl pun în față. Îi dau aripi.
Pentru reușita de acum și
de mai târziu a altora, Doamna Ana și
Domnul Gelu lucrează la școală și acasă și individual, și împreună (din multe,
menționez doar două colaborări soț-soție, profesor-profesor: proiectul „Europa,
casa noastră” și volumul „Valenţe pedagogice în activităţi ecologice”).
Se afirmă și în rândul
oamenilor de cultură, crescând astfel nivelul global al profesorului în general
și al școlilor din Lucăcești sau Mireșu Mare în special, îmbunătățind
considerabil „imaginea în lume” a dascălului.
Cumva (nu știu cum și
când!) profesorii își fac timp să cultive ei înșiși pământul strămoșesc. Nu
înstrăinează nici terenul, nici deprinderea muncii căpătate de la părinți,
bunici, străbunici. Au mai multe locuri, plus grădina de lângă casă. Țin vacă
și vițel, porci, orătănii. Nu le mai trebuie și cățel. În fond, ce să le păzească,
dacă ei dau tot?!
Angela-Monica Jucan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu