Compania soțului Ursulei von Der Leyen care a primit 320 milioane de euro de la UE a fost inactivă!
Le Courrier du Soir a promis cititorilor săi să le
aducă noutăți în scandalul imens legat de conflictul de interese în care este
implicată Ursula von der Leyen, al cărei soț a beneficiat (prin intermediul
companiei sale, Orgenesis Inc) de o finanțare de 320 milioane de euro de la
Comisia Europeană condusă de Ursula.
Afacerea, devoalată în urmă cu două zile zguduie
clasa politică italiană și stârnește un interes deosebit al mass-media de
investigație din această țară. Trebuie reamintit că, cele 320 milioane de euro
menționate aici se referă la finanțarea unui proiect de terapie genetică la Universitatea
din Padova din Italia. Un proiect care îl include pe Heiko von Der Leyen (soțul
Ursulei). Laboratorul său american, Orgenesis, a fost selectat.
Până de curând, Heiko von Der Leyen a făcut parte
din Consiliul de supraveghere al acestui proiect ambițios, în care sunt
implicate mai multe laboratoare, inclusiv Pfizer. Dar cazul este mult mai
scandalos decât credem din cele mai recente informații furnizate de jurnaliștii
de investigație.
Potrivit cotidianului on line PressKit.it, care
preia o informație exclusivă a jurnalistului italian Maddalena Roy, deficiențe
grave au fost observate atunci când a fost selectată compania soțului Ursulei
von Der Leyen. Dar, atunci, care este problema? Jurnalistul dă un răspuns clar
și precis la această întrebare.
Într-adevăr, potrivit Maddalena Roy, cel mai
scandalos fapt din această istorie este că firma Orgenesis Italia, care a fost
selectată în acest proiect finanțat de Comisia Europeană, este filiala
laboratorului Orgenesis Inc, cu sediul în Statele Unite, și condusă de Heiko
von Der Leyen. Și scandalul este aici: filiala italiană a companiei Orgenesis
America a fost creată în orașul Udine din Italia la 14 ianuarie 2022.
Cu toate acestea, între 14 ianuarie și 14 octombrie
2022, Orgenesis Italy a deținut o licență de constituire care a fost inactivă
și nu a putut emite acte oficiale. Cu toate acestea, în ciuda inactivității
sale, compania a putut participa la licitația în urma căreia chiar a fost
selectată.
Prin urmare, lucrurile sunt clare: pentru
jurnalistul italian, compania Orgenesis Italy a fost creată special doar pentru
a participa la acest proiect finanțat cu 320 milioane de euro. Într-un
documentar publicat pe 25 octombrie de publicația italiană MediasInfinity, un
jurnalist a reușit să ajungă la Rosario Rizzuto, fostul rector al Universității
din Padova și unul dintre responsabilii proiectului finanțat de UE. Întrebat
despre cazul lui Heiko von der Leyen, răspunsul său este uluitor: „Nu știam că
este soțul lui Ursulei von der Leyen. Am aflat mai târziu”, spune el.
(ziuanews.ro)
Când eu am spus că la Bruxelles există cea mai mare
corupție din lumea asta am fost nebun? Am fost de trei ori acolo plus la
Strasbourg. Aparatul UE este de peste 40.000 de oameni. Nu vă vine să credeți?
S-au făcut de către diverși oameni politici apeluri repetate pentru
simplificarea lui, pentru reducerea birocrației. Nu vrea nimeni. E burdușit de
sorosisti.
O penală, în accepție #rezist, conduce UE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu