miercuri, 16 noiembrie 2022

Guvernul Nicolae Ciucă a ajuns deja la a 178 -a ordonanță de urgență


 Adrian Toni Neacșu: "România nu mai este o republică predominant parlamentară, ci o republică executivă, a președintelui și Guvernului"

Constituția se repune în drepturi nu prin lamentări, bocete suveraniste și mutre triste pe live-uri, ci prin acțiuni concrete și folosirea inteligentă a mecanismelor instituționale și politice.

 Guvernul Nicolae Ciucă a ajuns deja la a 178 -a ordonanță de urgență emisă de la învestirea sa din 25.11.2021.

 Guvernul a emis practic o ordonanță de urgență la fiecare 2 zile de guvernare, incluzând aici și zilele libere.

 Cum potrivit art . 115 din Constituție ordonanțele de urgență nu pot fi emise de către Guvern decât în „situații extraordinare”, dar și atunci numai dacă reglementarea „nu poate fi amânată”, înseamnă că România trăiește de un an de zile o continuă situație extraordinară!

 În exact ultimii ani 10 ani (12.11.2012-12.11.2022) guvernele României au emis 1.246 de ordonanțe de urgență, adică una la 3 zile, incluzând zilele libere.

 De 10 ani cel puțin, ca să nu merg mai în spate, România trăiește aparent o neîntreruptă situație extraordinară.

 Da, așa e, dar situația extraordinară e de fapt siluirea permanentă a principiilor Constitutiei noastre!

 Orice ordonanța de urgență emisă de Guvern încalcă de principiu suveranitatea națională, întrucât, potrivit art. 61 alin 1 din Constituție Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării și organul reprezentativ suprem al poporului român. De facto, România nu mai este de multă vreme o republică predominant parlamentară, în care voința poporului este exprimată prin legi ale Parlamentului, ci o republică executivă, a președintelui și a Guvernului.

 Trăim, constituțional vorbind, o adevărată „dictatură” a executivului, care s-a substituit cu forța Parlamentului, singurul titular legitim a dreptului de a legifera.

 Referendumul din 2019 a arătat voința poporului român de a se limita reglementarea legislativă prin ordonanțe de urgență, inclusiv prin extinderea dreptului ca acestea să fie atacate pentru neconstituționalitate la Curtea Constituțională.

 Rezultatul referendumului poate fi pus oricând în aplicare, fără modificarea Constituției, așa cum cetățenii au fost amăgiți de politicieni până acum. Da, partidele și politicienii ne-au mințit, iar noi am crezut că numai printr-o revizuire a Constituției se poate face asta. Nimic mai fals, printr-o simplă lege ordinară adoptată de Parlament. Sau ca, ironia să fie supremă, chiar printr-o extraordinară ordonanță de urgență a Guvernului!

 Oricând poate fi emisă o Lege cu privire la regimul ordonanțelor de urgență, prin care acestea să fie reglementate strict, atât în ce privește domeniile în care pot fi emise, cât și și în ce privește definirea clară a situațiilor extraordinare și a condițiilor de emitere. Toate acestea rezultă dintr-o jurisprudență vastă a CCR și nu ar trebui decât sistematizate într-o lege pentru a opri sau măcar limita hemoragia ordonanțelor de urgență. Nu intru în amănunte tehnice, dar și extinderea celor ce pot ataca ordonanțele de urgență la Curtea Constituțională se poate face tot prin simplă lege, fără modificarea Constituției.

 Legea privind ordonanțele de urgență este o obligație politică și civică în același timp, a politicienilor dar și a noastră a tuturor celor ce credem în supremația Constituției.

 Cine are obligația să facă asta? Partidele politice reprezentate în Parlament, dar și cetățenii care și-au exprimat voința la referendumul din 2019, în acest fel fiind sancționate și ipocrizia și populismul Președintelui Iohannis care l-a promovat din interese pur electorale.

 

PS: Ca să nu par eu însumi populist, am scris acest mesaj doar după ce am redactat aproape integral un proiect al unei legi privind regimul ordonanțelor de urgență. Îl voi pune după finalizare la dispoziție oricui dorește să-l promoveze. Până atunci trebuie să înțelegem că partidele ne-au mințit atunci când au spus că voința poporului rezultată din ultimul referendum nu poate fi realizată decât prin modificarea Constituției.

 

Autor: Adrian Toni Neacșu

 Sursa: anonimus.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu