ALEXANDRU FLORIN ȚENE: „ Cultura se păstrează cu sfințenie și se cucerește pe meridianele mapamondului“
Întrebare: Cine este Alexandru Florin Țene pentru sine?
·
Răspuns: Sunt un om ca
toți semenii noștri care de când am început să înțeleg mediul înconjurător, pe la
doi ani, încărcat cu frumusețea naturii, fără să știu descoperisem Poezia. Le spuneam,
c-am peltic fumos.Pentru mine sunt un meridional nordic, sentimental, iubitor de
natură și poezia ei.Sunt un poet ieșit dintr-o “Spanie” oltenească. Sunt și am
fost un liric, solidar cu originile și semnificația biografiei mele literare de
care nu mă pot despărții. Îmi este “pielea”,
ca atare, chiar dacă trăiesc în Ardeal. Magia semnificației cu pământul natal a
triumfat. Pentru mine Câmpia Olteniei, și Dealurile Subcarpatice împovărate de
viile ce mustesc vinurile, sunt un istm mediteranean cu ecou grav .Poate de aceea am
iubit poeziile lui Federico
García Lorcape care l-am citit la vârsta de 10 ani,
găsind cartea în biblioteca părinților.
Acum
la vârsta înțelepților ardeleni-olteni mă simt un dascăl ce-și revarsă
cunoștiințele către colegii de condei în cenaclurile pe care le-am înființat și
le conduc.Mulțumindu-mă să scriu opt ore pe zi și să public două cărți pe an.
Răspuns:
La început a fost iubirea pentru cărți cu desene.Nu știam să citesc. Prima carte
de acest gen a fost “Aventurile Baronului
Munchausen”. Priveam la desenele, alb-negru, din carte, ce-mi stimulau imaginația,
iar povestirea se închega în gândul meu... Pe la vârsta de 14 ani când, deja,
citeam poezii de Eminescu, George Coșbuc și Octavian Goga, am
început să însăilez versuri influențat de poezia eminesciană “Somnoroase păsărele.
“.Mă impresiona imaginea feerică ce-mi încolțea în minte. Îmi apărea în“ochii”minții imagini deosebite
cu înserări de un albastru stelar.Pe la vârsta aceea am scris prima poezie pe un
carnețel în care desenasem schema unui aparat de radio cu o diodă,
condesator variabil, o bobină și un difuzor. Aparat pe care l-am construit pe o
placă de traforaj. A doua poezie, pe care am scris-o a fost despre circul Berna care
venise în orașul nostru, Drăgășani. Această poezie o păstrez și acum. O redau: Cupola albastră şi cu ringul luminate feeric
Sub
care s-au împlinit visele ne visate de noi,
Acrobaţi,
pantere, fachiri, toate cuprinse sferic,
În
ochii noştri inundaţi de imagini adunate roi.
...Şi
fete frumoase dansând pe sârmă zâmbind
Sfidând
gravitaţia zboară sub cupola albastră
Până
în speranţe, până în clipa în alb levitând
Până
în emoţia inimii şi în privirea noastră.
Am scris aceste două catrene cu regretul că pleca circul
într-o toamnă în care tot orașul mirosea a must.
Răspuns: Modelul
meu au fost poeziile lui ZahariaStancu. Tatăl meu a fost coleg de școală la
Turnu Măgurele cu Zaharia Stancu. Jucau fotbal. Tata era fundaș și Zaharia Stancu, fiindcă avea
o defecțiune la picior, juca portar. Erau fotbaliști la echipa “Vulturii negri”. În biblioteca părinților erau cărțile Poeme simple, apărute la
București, în 1927; Antologia
poeților tineri, București, 1934; Tălmăciri din Serghei Esenin,
București, 1934;Albe, poeme, București, 1937;Clopotul de aur,
versuri, București, 1939;Iarba fiarelor, București, 1941;Ani de fum,
versuri, București, tipărită în 1944; Pe toate le-am citit. Poeziile de
iubire îmi plăceau foarte mult. Apăruse primele semne ale acestui sentiment uman.
După
ce am terminat liceul l-am cunoscut la București, personal, făcându-i o vizită
acasă împreună cu tata. A rămas surprins când i-am recitat câteva poezii ale
dânsului. Atunci i-am citit și câteva poezii de-ale mele pe care le-a publicat
în “Gazeta Literară”, după ce și-a publicat
dânsul, aproape un an, romanul “Rădăcinile sunt amare”.Pe atunci era la acea revistă
redactor cu poezia Nina Cassian, pe care am cunoscut-o în redacția de pe
bulevardul Ana Ipătescu. Fiind elev la Școala Tehnică Tipografică “Dimitrie Marinescu” din București,
înainte de a urma cursurile facultății, i-am luat un interviu lui Mihai Beniuc
pentru „Informația Bucureștiului”. Stătea pe strada Grădina Bordei. Înainte de a
mă duce la dânsul am cumpărat de la anticariatul din Piața Unirii volumele Cântece de pierzanie, apărutîn1938 și Cântece noi, 1940, pe
care a scris câteva cuvinte. Însă,îmi plăceau poeziile de dragoste ale poetului.
Întrebare: Când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
Răspuns: În caietele mele în
care scriam poezii, prin anii 1966 se adunaseră câteva sute de poezii. Colegii de
la cenaclul “Gib I. Mihăescu”, pe care l-am înființat în anul 1958, m-au
încurajat să trimit un volum la o editură. Urmarea cestui fapt, m-am hotărât să fac o
selecție din aceste poezii. Astfel, am fost nevoit să le recitesc pe fiecare, să le
mai modific .Astfel, am bătut la mașina mea de scris marca Kappet 50 de poezii, am
dat titlul volumului “Ochi
deschis “ și am plecat cu el
la București, la Editura Litera, ce se afla la Casa Scânteii. Mi-a preluat volumul
Radu Albala, editor cu state vechi, fost propietar de editoră înainte de a veni
la putere comuniștii. După ce a citit poeziile, într-un birou înțesat cu cărți și
manuscrise, mi-a spus: tinere sunt bune, din cele 50 de poezii îți aleg 30 și
așteaptă acasă, vei primi volumele la Drăgășani.
Când am ieșit din Casa Scânteii,
simțeam că zbor. Mă uitam la oamenii care treceau pe lângă mine și aveam
impresia că și ei se bucură de fericirea mea. Atunci, în eforia aceea care m-a
cuprins, mi-a venit ideia să trec pe la Editura “Cartea
Românească” unde era redactor cu poezia Mircea Ciobanu. L-am așteptat puțin, a
venit la redacție pe la prânz. În perioada de așteptare am stat de vorbă cu
doamna Luculescu, secretara editurii. Când a venit poetul Mircea Ciobanu m-a
luat în biroul său, aflat, pe un culoar, și m-a întrebat ce poezii i-am adus. Am
scos din geantă cele 20 de poezii rămase de la Editura “Litera”
și i le-am dat. Le-a citit, a făcut câteva observații și mi-a spus: acestea rămân aici, du-te acasă și mai adu! M-am dus la Gara de
Nord și, bucuros, am visat tot
drumul până acasă privind secvențele drumului pe fereastra vagonului.
Întrebare: Prima critică literară din partea cui a
venit?
Răspuns: Primul
articol despre cartea” Ochi deschis”, care a apărut la
aproximativ șase luni, a fost al profesorului Emil Istocescu din Drăgășani, un
mare exeget al prozei lui Gib I. Mihăescu, membru al cenaclului pe care îl
înfințasem. Era o cronică cu o analiză profesionistă, din care nu lipseau și
câteva observații. A doua cronică a fost a lui Laurențiu Ulici în cartea sa “Prima
Verba”. Toate au fost încurajatoare.
Întrebare: Ce tematică abordați?
Răspuns: O
tematică diversă. Fiindcă diversă este și viața noastră, trăirile noastre. Eul
poetului vibrează la toate sincopele prin care trece. Vă dau un exemplu: Amurg de întoarcere
După somnu-ţi, pe-o jumătate de frunză,
Jumătate-n apă,
a coborât în inimă-ţi amurgul însângerat
şi te-ai trezit femeie.
O, nu-ţi place chipul meu
în vreme săltat
Şi inima, în sânge iscodind;
Cuprinde-mă
în rarele tale întoarceri
şi rob adu-mă
nucului din vie
să ne bucurăm
de primăverile
cu glas
înduioşat de muguri...
Răspuns: În pleiada
de poeți care umplu paginile revistelor și internetul am descoperit și
poeții foarte talentați, culți, fără să exagereze în experimentalism. Dar, din păcate,
s-a încurajat poezia pornografică, scrisă de poetese. Chiar s-au acordat premii din
partea Uniunii Scriitorilor unor astfel de poezii.
Citesc cu plăcere poeziile unor poeți,
care au crescut sub ochii mei, și care au ajuns la maturitatea biologică și
intelectuală. Majoritatea sunt din Cluj-Napoca, unde se scrie o poezie
echilibrată, cu talent și fără epatări exagerate. Scriu în spiritul proglomodernului,
noul curent ce a apărut după mâzga postmodernistă a opzeciștilor, în care nu
spuneau nimic. Noul curent proglomodern se caracterizează la întoarcerea, pe
jumătate, la poezia clasică, eliminând experimentalismul exagerat în care nu se
spunea nimic. Acest curent l-am botezat eu și teoretizat de mine. Evidențiez
următorii poeți: Dumitru Cerna,
Sandra Cibicenco, Victor Constantin Măruțoiu, Victor Țarină, Ionuț Țene, Marius
Țion etc.
Întrebare: Ce proiecte ați avut în această perioadă
și ce vă propuneți pentru viitor?
Răspuns: În ultimii zece ani
am scris o serie de romane despre viața poeților din închisorile comuniste. Am scris despre Radu
Gyr,Vasile Militaru, Traian Dorz și Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor. Însă,
înainte de acestea, am publicat romane despre Gib I.Mihăescu, Ion Minulescu și
Alexandru Macedonski. A fost o muncă titanică. Acum cu puțină relaxare am adunat
documentele și articolele despre sărbătorirea Zilei Naționale a Limbii Române,
manifestare ce are loc în fiecare an pe 31 august, la demersurile făcute de
Al.Florin Țene, Corneliu Leu și Ligya Diaconescu la Parlamentul României în
anul 2011.Cartea despre acest demers a apărut cu titlul “Gloria
Limbii Române”.
Până
în prezent am publicat 94 de cărți de poezie, proză, romane, teatru, eseuri și
critică literară.
Întrebare: Un gând pentru românii din diaspora.
Răspuns: Dragi
concetățeni, în primul rând vă doresc sănătate și putere de muncă. Voi sunteți
avangarda promovării culturii noastre pe mapamond. În condițiile fenomenului de
globalizare, cultura noastră trebuie promovată pe meridianele lumii. Ea se
cucerește. Fiindcă există riscul ca alte
culturi să estompeze pe a noastră. Nu uitați, datorită vitezei practicată de
avioane, Pământul a devenit un sat.Poate fi parcurs în câteva ore de la un pol
la celălalt, atât cât face o căruță cu boi de la un capăt de sat în celălalt
capăt de sat.
Nu trebuie să vă fie rușine că sunteți
români. Cu cât promovați mai mult cultura noastră cu atât sunteți apreciați de
popoarele în care trăiți .Închei cu ce spunea Albert
Camus: ”Fără cultură şi relativa libertate pe care o implică, societatea,
chiar dacă pare perfectă, nu este decât o junglă. De aceea,
orice creaţie autentică este un dar către viitor.”
Mulțumesc doamnă
Cristina Oprea pentru faptul că mi-ați mijlocit acest dialog.
Cristina
Oprea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu