vineri, 11 noiembrie 2022

„Joc de lăsatu’ secului” la Cluj-Napoca

 

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT), instituție subordonată Consiliului Judeţean Cluj, continuă proiectele educative menite să-i apropie pe tineri de tradițiile și obiceiurile populare.

Astfel, mai mulți elevi de la Școala Gimnazială ,,Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca vor fi inițiați luni, 14 noiembrie 2022, în frumusețea jocurilor tradiționale de pe Valea Someșului Mic de consultantul artistic Cubleșan Claudiu și Săbăciag Tania, proaspătă absolventă a secției de Etnologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Fondul muzical necesar exemplificării pașilor de joc a fost extras din arhiva Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, de pe albumul „Muzicanții din Sâmboieni”- Varga Laszlo – Balogh (primaş), Varga Marinel (ceteră), Rostaş Izidor (contră pă tri), Rostaş Izidor jr. (gordună), editat în anul 2008.

Manifestarea, intitulată „Joc de lăsatu’ secului”, va debuta la ora 12:00, la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga”, sala Media, et. VII, și face parte din cadrul proiectului „Educație prin cultură”, derulat în această perioadă de instituția clujeană de cultură.

Atelierul de joc tradițional este derulat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” și Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca.

Sursa: NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu