În perioada 8-13 noiembrie a.c. se desfășoară la Cottbus, în landul Brandeburg, din Germania, la doar 100 km de capitala Berlin, Festivalul de Film de la Cottbus, unul din cele mai importante festivaluri de film din lume care pun accentul pe filme din Europa de Est.
Ajuns la a 32-a ediție, FilmFestival Cottbus https://www.filmfestivalcottbus.de/en/ aduce
anul acesta în prim-plan însuși filmul românesc. Sub denumirea Spotlight
Romania se prezintă în festival atât filme de lungmetraj, cât și filme de scurt
metraj, menite să arate diversitatea de genuri care caracterizează
cinematografia românească actuală, și totodată să „exploreze” între mediul
urban și mediul rural în România zilelor noastre, precum și între trecut și
prezent, după cum anunță organizatorii festivalului într-un comunicat oficial
de presă. Multe din aceste filme sunt prezentate în premieră, fie premieră
internațională, ca de exemplu Swamp City (Bogdan Puslenghea/Ovidiu Zimcea), fie
în premieră în Germania: Vulturii din Țaga (Adina Popescu/ Iulian Manuel
Gharvas), Imanculat (Monica Stan/ George Chiper-Lillemark), Spioni de ocazie
(Oana Giurgiu), R.M.N (Cristian Mungiu), Metronom (Alexandru Belc) ș.a. (v. mai
jos lista completă a filmelor românești din festival). De asemenea, Oana
Giurgiu este membră în juriul internațional al festivalului alături de alți
trei cineaști din Austria, Rusia și Albania, lor revenindu-le
responsabilitatea de a stabili și clasamentul filmelor care intră anul acesta
în competiția oficială FFC.
Departamentul de limba română la Universitatea BTU
Cottbus-Senftenberg este și el prezent în festival cu un eveniment menit să
ofere o platformă de dialog intercultural româno-german. Programul bilingv cu
dublă diplomă germană-română
https://www.b-tu.de/soziale-arbeit-ba-fh/binationales-studium/deutsch-rumaenischer-studiengang
din specializarea Asistență Socială la BTU Cottbus-Senftenberg, o oază de limbă
și cultură română în Germania, își prezintă oferta de studiu – cursuri de limbă
și cultură română https://www.ploiestii.ro/sprechen-sie-rumanische-warum-nicht/,
excursii tematice, workshopuri interculturale, program de tandem lingvistic cu
Institutul Goethe
https://www.b-tu.de/news/artikel/18861-deutsch-rumaenisches-sprachtandem-programm-in-der-sozialen-arbeit
ș.a., precum și parteneriatele și colaborările cu universități și instituții
din România. Totodată, cu această ocazie, va fi lansată în Germania cartea
recent apărută, 33 (eseuri și articole de corespondență culturală din
străinătate, editura Eikon, București 2022), a Dr. Cătălina Ene Onea, profesor
de limba și cultura română / interculturalitate la BTU Cottbus-Senftenberg,
care analizează numeroase evenimente culturale româno-germane din ultimii
ani. Întâlnirea poartă numele „Rumänisch
in Cottbus/ Limba română în Cottbus” https://www.filmfestivalcottbus.de/de/festival/programm2022/rahmenprogramm/program/1228.html
și are loc în data de 10 noiembrie 2022, la ora 15.30 (ora Germaniei), fiind organizată în regim hibrid: în Campusul
central al Universității BTU: Informations-, Kommunikations- und Medienzentrum (IKMZ)
– Foyer, et 7, Platz der deutschen Einheit 2 și online, prin intermediul
platformei Webex (detalii de acces pe afis).
Colaborarea dintre Universitatea BTU și Festivalul
de Film Cottbus a început anul acesta încă în data de 10 iunie, când cele două instituții
au invitat la conferința online „Scurtă istorie a filmului românesc/ A Short
History of the Romanian Moving Pictures” https://berlin.mae.ro/local-news/1510
a îndrăgitei Irina-Margareta Nistor, critic și interpret de film din Romania,
un eveniment desfășurat sub patronajul Ambasadei României la Berlin, respectiv
cu sprijinul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” și al Filarmonicii
„Paul Constantinescu” din Ploiești și care s-a bucurat de o rezonanță foarte
bună la publicul din Germania. Echipa de limba română de la Universitatea BTU
îi mulțumește pe acestă cale încă o dată doamnei Irina-Margareta Nistor pentru
frumoasa colaborare, și își exprimă regretul că nu vor fi împreună și personal
la Cottbus, pe durata festivalului.
Festivalul de Film de la Cottbus 2022 începe oficial
marți, 8 noiembrie, ora 20, cu ceremonia de deschidere din sala mare a
Teatrului de Stat (Staatstheater), urmând ca ceremonia de închidere și totodată
gala de decernare a premiilor să aibă loc sâmbătă, 12 noiembrie, la Stadthalle
Cottbus.
Cătălina
Ene Onea
UZPR Prahova
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu