Am participat -- vineri, 17.11.2023, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” -- alături de mai tinerii mei colegi din Cenaclul Scriitorilor din Maramureș, la lansarea cărții de poezie: „Parfum masculin & alte feminisme”, semnată, Ioana Chiș, elevă a Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Lansarea s-a desfășurat într-o atmosferă tinerească. Au prezentat-o pe tânăra poetă: prof. dr. Monica Cândea, doamna Dana Gagniuc Buzura, manager, Revista „Nord Literar”, conf.dr.Nicolae Iuga, conf.dr.Mihai Gheorghe Bârlea, poetul Gheorghe Pârja, redactor șef, Revista „Nord Literar”. A moderat evenimentul eleva Camelia Nistor. Momentele lirice au fost dublate de corul Colegiului Național „Mihai Eminescu” condus de prof. Alina Andrecuț. Alături de colegi, scriitori și profesori a fost prezentă familia Ioanei și cei apropiați ai săi. Talentată și dăruită scrisului, proaspăta premiată a „Serilor de la Desești”, Ioana Chiș are toate șansele să devină o voce distinctă a poeziei tinere românești. Mult succes Ioana Chiș!
Câteva gânduri despre cartea,
„Parfum masculin & alte feminisme”
„Ce se întâmplă de fapt cu mine
în adâncul sufletului meu?
ce voiam cu adevărat să spun
în fața întregii lumi?”
„Am întrebat despre mine”(Ioana Chiș)
Adolescenți fiind, ne putem întreba în grup ori fiecare în parte: Cine sunt eu? În ce oglindă să mă privesc? Este o oglindă sinceră ori este una mincinoasă. Care este scopul venirii mele pe lume? „Quo vadis, Domine?” Cine îmi va purta, ori măcar dirija, pașii și încotro? Care este rostul meu, de unde să știu care este țelul meu. Ne place ori nu, suntem ființe duale. Yin și Yang(două concepte de natură spirituală, semnificând echilibrul. Yin este și Yang, în fiecare Yang este și Yin. Yin nu este fără Yang și nici Yang fără Yin. Ne întrebăm adolescentin: Cine va câștiga, femeia din mine, ce dorește să iasă în lume, ori bărbatul pitit într-un colț al creierului meu, ce mă împinge să fac acte necugetate. Așadar cum lucrurile decurg cum vor ele, nu cum vreau eu, deschid cartea de poezii semnată de Ioana Chiș, convinsă, fiind, că voi fi atrasă într-un război copilăresc, așa cum doar tinerii poeți știu să-l provoace. Uneori războiul este un război într-o lingură de apă, ori cel mult într-un pahar de apă. Alteori, tu cititorul, vei fi fiind salvamarul autorului, gata să fie înghițit de însăși oceanul planetar. Citesc, recitesc, merg mai departe. Notez câte un vers care îmi place, ori o idee pe care risc altfel să o pierd. Uit de feministe. Cuvântul antipatic mie este înlocuit cu altul, plăcut auzului, feminitate, care este cu totul altceva. Las bătăioasele atotștiutoare în toate, să calce peste trupurile și sufletele domnilor și mă întorc de unde am plecat. Cine va fi câștigat războiul intern auctorial? Găsesc răspunsuri încă din poezia, „Parfumul meu, imaginea ta”, poezia ce deschide „Capitolul Unu”: „eram plină de poezia mea feminină,
ce-mi cădea ușor / spre al meu parfum masculin.”
Acum să încep, așa cum ar fi trebuit să încep. Volumul Ioanei Chiș are patru capitole: „Capitol Unu: momentul realizării depline”, „Capitolul Doi: femeia copilă”, „Capitolul Trei: desprindere astrală”, iar ultimul, Capitolul Patru: „generația condeiului”. Aleg versuri la întâmplare:
1.„Sângele meu,/apa și violența, erai, tu, oglinda ce-mi diseca/ credința/”( Vindecare naturală).
2.„ A fi și mă întrebam dacă eram cu adevărat/
……………………………….
eram ceva ce doar tu înțelegeai
……………………………………
o lume în care adâncurile /
erau locurile noastre cele mai de preț./”( Eram eu ceea ce doream?)
3 „În ce univers paralel m-am pierdut pe mine/
și am regăsit inconștiența deplină, alături de tine./”( Am intrebat despre mine)
4
„Purtam albastru
când te simțeam aproape,
dar puțin mai departe,
a mea veșnic catifelată
ocazional manifestată
poezie.”( Catifea sau artă poetică)
5.„ Si ce ce ce
să fac cu zilele
atunci când sunt
puțin mai senine”( O fată niciodată femeie)
Cu ajutorul titlurilor sale, atât de incitante, i-am făcut Ioanei o strofă: „Iubeam această artă”, „Această femeie”, „Veșnic vie”, „Amintirea mea ultima cină”, „Ziua trecutului”, „Camera nașterii mele”, „Oglindire”.
Dragă Ioana, dragă „generație a condeiului”, suntem mereu sfătuiți să ne exploatăm conștientul și subconștientul, să învățăm să ne iubim, căci, spun sfătuitorii: „Dacă noi nu ne iubim, nu ne va iubi nimeni.” Este bine și sănătos să ne cunoaștem, dar autocunoașterea este de lungă durată și ar trebui să meargă în paralel cu cunoașterea lumii și a celorlalte ființe, care sunt și ele duale și își pun întrebări, la care așteaptă răspunsuri. Autocunoașterea nu înseamnă înstrăinarea de ceilalți și izolarea în propria cochilie. Orice grozăvenie am găsi în interiorul sufletului și a minții nu ne poate împiedica să încercăm să ieșim din labirintul propriu, să constatăm uimiți că alții sunt și mai înspăimântați ca noi. Poate chiar mai lipsiți de șanse, de căi de cunoaștere, mijloace de existență, chiar de noroc. Viața poate fi o privire în sus, unde unii par a trăi în rai, ori o privire în jos, unde alții chiar trăiesc în iad. Desigur este ușor să cazi în ispita nemulțumirii , spunându-ți: eu nu am asta, eu nu pot să merg acolo, vreau în raiul lor. Este mai comod decât să-ți spui: Pot să ajut, am resurse, am puterea, ce ar fi să las la o parte autocompătimirea, și iubirea de sine, pentru o zi o oră un minut, ca să ofer, nu voi rosti iubire, nici milă. Între cele două sentimente trebuie să mai existe și chiar există alte căi-sentimente de comunicare om-om. Nu pot să mă cunosc într-o zi ori câte oglinzi aș consulta. Dar pot să mă modelez ori să mă construiesc, încet să mă compun la început din cuvinte, apoi din gesturi apoi din fapte. Cândva în adolescență îmi plăcea și mie să afirm bombastic: „Deșertăciunea deșertăciunilor și totul este deșertăciune”. Slavă Domnului, mi-a trecut. Dacă omenirea ar fi gândit negativ, de la Adam și Eva, atunci urmași lor ar locui tot în păduri, dezbrăcați și primitivi. Până la urmă toți suntem muritori, în aparență viața fiecăruia dintre noi este fără sens. Sensul vieții este tocmai nonsensul ei. Murim câte un pic, dar nu degeaba. Da, Ioana are multe întrebări poetice, multe încă fără răspuns. Are iubire de dat și iubire de primit. Și dacă, poate se crede neînțeleasă și oarecum fără repere, nu are dreptate. Dragă Ioana, când la vârsta ta, ai două cărți tipărite este pentru că ți-ai învins măcar un demon și ți-ai ales un drum constructiv. Le place, grozav, tinerilor poeți să vorbească și să scrie despre moarte, inutilitatea vieții, a nonsensul zbaterilor ei. Din păcate unii cad sub povara greutății unor întrebări, dar majoritate înțeleg în timp că există atâtea lucruri, mici în aparență, pentru care merită să trăim, Mai există boli de eradicat, case de construit, tablouri de pictat, cărți de scris, biblioteci de citit. Și apoi dragă Ioana, dacă trăiești cu ideea că nu semeni cu nimeni, că ai putea fi o ciudată neînțeleasă, nu îți face griji, fiecare dintre noi am trecut prin teama aceasta. Nu îți fă probleme. Există o armată de psihologi care abia așteaptă să dea sfaturi. Când te vei hotărî să te programezi, la unul dintre ei, să ne programezi și pe noi, căci și noi suntem copiii neînțeleși ai Domnului!
„Adam & Evele subconștientului”, „Ioana & Adamii Eu-lui său”, „Eva & Adamii fantasmagorici”, iată cum aș putea redenumi cartea Ioanei Chiș. În mod normal aș trece cu indiferență peste o carte cu acest titlu, fără să o deschid, nefiind dispusă să mă la atrasă în tenebrele unui subiect ce pare a se lăsa dezvăluit cu ușurință. Mi-aș spune, această carte se adresează feministelor. Nu numai că nu sunt feministă dar, nici nu sunt de acord cu ele, nici cu Domniile Lor, nici cu distinsele Sufragete, ale lor străbune. Din punctul meu de vedere, ele nu au adus ceva notabil pentru umanitate, doar au grăbit desfășurarea unor evenimente, obținând în schimb beneficii pentru ele. Sub nicio formă, când mă gândesc la feministe nu le suprapun amazoanelor moderne. Feministele luptă pentru egalitatea femeii cu bărbatul, în ciuda evidențelor, o femeie nu poate fie egală cu un bărbat, nici viceversa. Din nefericire, Domniile Lor nu vor o egalitate de bun simț, ci vor acea „supraegalitate”, discriminare pozitivă, prin orice mijloace, chiar călcând pe cadavre. Privite la rece, ele, de fapt, prin lozincile aruncate în lume, vor să atragă atenția bărbaților asupra lor. Feministele, cu încrengături și sub încrengături, par a fi mai degrabă devoratoare de bărbați, născute ori doar de ocazie, ultimele devorând bărbații doar pentru aș atinge scopuri profesionale, culturale, civice. Dar, să le lăsăm în voia Domnului, avem noi cu ce să luptăm.
P.S. Cartea Ioanei Chiș îmi aduce aminte de romanele: „Accidentul”, „Orașul cu salcâmi”, ale lui Mihail Sebastian. Adolescența suavă își descoperă rotunjimile. Diferența este, lipsa totală a carnalului, la Ioana. Rotunjimile sunt abia ghicite, și sunt mai mult ale minții decât ale trupului.
P.S1. Trebuie să îmblânzim oglinzile, să le punem la locul lor. Ele sunt făcute să ne spună că „look-ul” nostru este „ok, că putem să ieșim cu capul sus în lume, nicidecum să ne inducă stări de neîncredere. Oglinzi interioare ori oglinzi de Veneția -- să nu le transformăm adolescentin în ape alunecoase în care să ne aruncăm suicidal!
Felicitări, Ioana și mult succes! Feminitate nu Feminism!
Florica Bud, Baia Mare, 1 noiembrie 2023.
Foto: Gelu Dragoș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu