În țara în care cei care zic că ne conduc, distrug tot ce-i românesc, conform ordinelor venite de la cei care-i plătesc, nouă, celor de jos, de la talpă, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne luptăm, fiecare în felul nostru, pentru a ne păstra identitatea de român.
Identitate mea
Eu sunt țăran și am identitate,
Să știți, și moșul meu le-avea pe toate
De la un dac, pe care eu nu-l știu.
Când m-am născut mama mi-a spus
Ceva-ntr-o limbă care mi-a plăcut,
C-am sufletul din chinul Domului Iisus
Și trupul tot mi-e plămădit din lut.
Și mi-a mai zis, cu patimă, că am o țară,
Aicea, între munți și râuri curgătoare
Și că de dragul ei toate-o să mă doară,
Atunci când învăța-voi să umblu în picioare.
Când am crescut, cămașa mea albă de in
Îmi era lungă până la opinci, aproape,
Dar am știut că, de acolo, de unde ai mei vin,
Și geți, și traci s-au botezat cu ape.
Cântul de dor pe care-l glăsuiam la oi
Era un fel de doină ce se jelea cu duioșie
În versu-n care ai mei, ai tăi sunt uniți în Noi
Așa cum sunt uniți românii pentru glie.
Pieptaru, traista, sumanu, toate-s românești
Și le îmbrac cu drag în zi de sărbătoare
Și când aduc ofrandă minunilor cerești,
Căci obștea noastră e din viță de neam mare.
Identitatea mea îmi este și steagul tricolor
Și crucile străbunilor ce zac pe vechi morminte,
Pricesnele cântate de credincioși în cor,
Când ne cinstim eroii în lăcașuri sfinte.
Autor: Iacob Oniga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu