Crearea lumii „din NIMIC” este admisă și de religie și de știință

 

19.02.2025                        Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

 

„Sunt două excese la fel de periculoase:

a exclude rațiunea, a nu admite decât rațiunea.”

(Blaise Pascal)

 

„Nimicul”  este admis și de religie și de știință ca fiind „punctul comun” de pornire în crearea Universului. Diferențele, ireconciliabile, sunt cu privire la ceea ce a fost înainte de acest „nimic”.

 

Oamenii de știință susțin că Universul a început după Big Bang, adică după „marea explozie”, numită și „Marea Explozie Inițială”.

Cosmologia este „știința cosmosului”, este studiul istoriei Universului, mai ales al originilor și al destinului său.

Istoria Universului este studiată în astronomie, filozofie și religie.

Piatra de încercare pentru un model cosmologic este modul în care tratează:

1) Începutul Universului, inclusiv a condițiilor inițiale,

2) ce a existat înainte de Începutul Universului și

3) Sfârșitul Universului, dacă acesta este posibil să aibă și un sfârșit .

Aceste probleme sunt abordate

1) din punct de vedere al Teoriei Creației (TC), bazată pe Biblie, care consideră că Universul și toate formele de viață au fost create de Dumnezeu, acum circa 6.000 de ani[1], și

2) Teoria evoluției (TE), numită și Teoria Creaționismului științific, teorie promovată de oamenii de ştiinţă care susțin că nașterea Universului a avut loc astfel: prin Big Bang (cu 13,8 miliarde de ani în urmă), după care s-au format stelele (cu Soarele), galaxiile (cu Calea Lactee), apoi Pământul (în urmă cu circa 4,50 – 5,0 miliarde de ani), după care au apărut primele forme de viață (în urmă cu circa 4 miliarde de ani), supuse evoluției prin selecție naturală (conform teoriei lui Charles Darwin) unui proces îndelungat în urma căreia au apărut, acum aproximativ 2,5 milioane de ani, și primele animale asemănătoare cu oamenii actuali.[2]

La începutul secolul XX, „teoria Big Bang” s-a impus în lumea științifică drept cel mai probabil model al nașterii universului.

Noțiunea de „Big Bang” a început să se folosească numai din anul 1950, de când astronomul englez Fred Hoyle a dat numele teoriei „nașterii universului prin «marea explozie»” prin „Big Bang”.

Big Bang-ul este modelul cosmologic care explică condițiile originii, nașterii Universului și ale dezvoltării sale ulterioare.

Termenul de Big Bang, în general, se referă la ideea că Universul a început și s-a extins de la „o singularitate primordială fierbinte și densă” acum aproximativ 13,8 miliarde de ani.

Noțiunea „singularitate primordială fierbinte și densă” este destul de greu de înțeles de noi oamenii simplii.

Se crede că „Universul avea dimensiunea zero”, adică era „un Punct”, „un Nimic”, „o Singularitate”, dar care era „infinit de mic, de fierbinte și de dens”, Big Bang-ul fiind compatibil cu „crearea lumii din NIMIC”.

„Teoria Big Bang” este modelul care explică cum din „Nimic” a apărut materia, energia, spațiul și timpului, adică a luat naștere și există Universului.

În zilele noastre s-a ajuns ca religia și știința să aibă ca „punct comun” acceptarea (de către fiecare) a „Teoriei creării lumii din NIMIC”[3].

Cel care a întemeiat (pentru prima dată) „teoria asupra originii Universului” (dar fără a folosi noțiunea de „Bin Bang”, necunoscută și nefolosită până în anul 1950) este preotul și fizicianul belgian Georges Henri Lemaître (n. 17 iulie 1894 – d. 20iunie 1966).

În 1951, Papa Pius al XII-lea a declarat că teoria lui Lemaître validează științific catolicismul.

Totuși, preotul și fizicianul Lemaître s-a opus acestei proclamații[4], afirmând că „teoria Big Bang este neutră” și că nu este nici legătură și nici contradicție între religie și teoria sa.

Deși Georges Lemaître era catolic convins, el a fost contra amestecării științei cu religia, deși considera că „teoria științifică asupra Big Bang” și „teoria religioasă asupra Big Bang” nu se află în conflict.

Când Lemaître și Daniel O'Connell, consilierul științific al Papei, l-au sfătuit pe Papă să nu mai menționeze cosmogonia în public, el a fost de acord.

Oamenii de știință explică numai ceea ce s-a întâmplat după ce Big Bang-ul a avut loc, dar nu au putut să determine (să stabilească) ce s-a întâmplat înainte de producerea acestuia.

În ceea ce privește teoria Big Bang, trebuie spus că și asupra acesteia nu există unanimitate nici între oamenii de știință.

Așa că, atât știința, cât și religia merg în comun numai până la un anumit punct, numai până în momentul în care a avut loc „Marea Explozie Inițială”.

Pe de altă parte și mințile luminate ale bisericii recunosc ca fiind reale marile descoperiri științifice, acceptând discuții inclusiv despre posibila realitate a teoriei Big Bang.

Edificator în acest sens sunt și următoarele consemnări ale ilustrului fizician Stephen W. Hawking[5] (sublinierea îmi aparține):

Biserica Catolică, în anul 1981, când Papă era Ioan Paul al II-lea, „a hotărât să invite mai mulți experți cu care să se consulte în probleme de cosmologie. La sfârșitul conferinței participanții au avut o audiență la Papă. El ne-a spus că era bine să se studieze evoluția universului după Bin Bang, dar nu ar trebui să facem cercetări în ceea ce privește Big Bang-ul însuși deoarece acela a fost momentul Creației și deci lucrul Domnului.”

Altfel spus, papa Ioan Paul al II-lea a spus:

1) că „Dumnezeu a conceput Universul din «nimic», înainte de Big Bang, dar l-a creat în momentul producerii acestuia”,

2) că „era bine să se studieze evoluția Universului după Big Bang, dar nu ar trebui să facem cercetări în ceea ce privește Big Bang-ul însuși deoarece acela a fost momentul Creației și deci lucrul Domnului.”

S-a ajuns astfel ca, atât religia, cât și știința, să considere că „nimicul” a stat la baza creării Universului:

1) religia consideră că Dumnezeu a făcut lumea din „nimic”, și că înainte de a face lumea era numai Dumnezeu, iar

2) știința susține și ea că tot din „nimic” (care era „un punct infinit de mic, de fierbinte și de dens”) a fost creată lumea, prin „Marea Explozie Inițială”, numită Big Bang, dar fără să poată explica (a) de unde a provenit acest „punct”, cum a luat naștere el, și (b) ce a fost mai înainte de acest „punct”.

S-a ajuns astfel ca „nimicul” să fie admis și de religie și de știință, ca punctul comun „de pornire” în crearea Universului.

Nici atunci, și nici de atunci până acum, elitele lumii științifice nu au reușit vreodată să contrazică (pe bază de argumente științifice) această teorie a Papei, respectiv să elaboreze o teorie, cât de cât credibilă, prin care să explice (a) de unde a provenit acest „punct”, cum a luat naștere el, și (b) ce a fost mai înainte de acest „punct”.

Știința bâjbâie, inclusiv prin a considera că „nu a fost nimic înainte de acest „punct al nimicului”, şi că „mult timp nimic nu s-a întâmplat nimicului”, după care „acel nimic a explodat” fără nici o raţiune, creând întregul Univers prin Big Bang.

Teoria „creării Universului din nimic” vine în contradicție cu adevărurile axiomatice (cu putere de lege) conform cărora „nimic nu poate fi creat din nimic”, respectiv că „energia, materia, spațiul și timpul nu poate fi creată din nimic” și cu atât mai mult că nu a fost posibil ca „din nimic” să se creeze o asemenea energie fantastică, așa cum a fost cea a Bin Bang-ului, care a creat un Univers (1) fără margini în spațiu și (2) fără început și fără sfârșit în timp.

Chiar și pentru cei mai raționali oameni este greu să mai înțeleagă ceva din asemenea afirmații.

Religia a oferit primul răspuns prin Sf. Augustin[6] care, când a fost întrebat „Ce-a făcut Dumnezeu înainte de a crea universul?”, acesta a răspuns, fără ezitare: „El pregătea Iadul pentru oamenii care pun astfel de întrebări”[7], după care a mai adăugat că timpul era o proprietate a universului pe care L-a creat Dumnezeu și că timpul nu a existat înainte de începutul universului.”

În condițiile în care în Iad ar fi ajuns toți oamenii care au pus (și-au pus) întrebări despre ce a fost „înainte de crearea Universului”, este ușor de înțeles că Raiul ar fi ajuns gol, iar Iadul ar fi neîncăpător.

În condițiile unor asemenea răspunsuri, și a tuturor celorlalte „soluții” ca răspuns la această întrebare, pentru omul de rând (și nu numai pentru acesta) este mai ușor să creadă că, în răspunsul la această întrebare, se înșeală și religia și știința și că într-un Univers (1) fără margini în spațiu și (2) fără un început și un sfârșit în timp, și pentru știință și pentru religie va domni un etern „mister plin de mistere”.

Am subliniat aceste aspecte pentru a se înțelege cât mai bine faptul că totul este neclar, discutabil, interpretabil diferit, chiar contradictoriu în ceea ce privește Nașterea Universului, atât din punctul de vedere al ateismului, cât și al credinței în Dumnezeu.

Problema se complică foarte mult în cazul în care abordăm credința în Divinitate prin luarea în considerare a celor circa 4.300 de religii câte cunoaște omenirea, cu aproape tot atâtea divinități.

 

Momente de reflecție:

 

După facerea lumii, mii de ani a existat teoria religioasă geocentrică, care considera că Pământul este o planetă fixă, plată, amplasată în centrul Universului, în jurul căreia se rotesc toate celelalte planete şi Soarele. Această teorie datează, de peste 2.000 de ani, începând cu primele scrieri Sacre, preluate în Sfânta Scriptură (Biblie), în care se găsesc şi astăzi.

Galileo Galilei a fost condamnat de biserică, în anul 1633, pentru susţinerea teoriei heliocentrice, considerată de inchiziţie ca erezie, de care savantul s-a dezis în faţa autorităţilor religioase pentru a-şi salva viaţa, dar de care, în convingerile sale, nu s-a dezis niciodată cu adevărat. Cu toate acestea, el a fost obligat să stea în arest la domiciliu până la sfârșitul vieții.

Giordano Bruno (n. ianuarie 1548– d. 17 februarie 1600, italian, erudit filozof, teolog, umanist, matematician, poet și teoretician al universului), a fost condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru concepția sa heliocentrică şi asupra infinității universului, idei considerate eretice.

În urma acestei condamnări nedrepte și criminale, numele lui Giordano Bruno a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului. „Pe mine mă puteţi arde, dar adevărul spuselor mele nu-l puteţi distruge. Secolele viitoare mă vor înţelege şi mă vor preţui !” au fost ultimele cuvinte ale lui Giordano Bruno pe data de 17 februarie 1600 înainte de a fi ars pe rug de criminala inchiziţie în Piața Campo dei Fiori la Roma.

Nicolaus Copernic (n. 19 februarie 1473 – d. 24 mai 1543) este considerat cel care a dat o fundamentare temeinică (în anul 1543) teoriei heliocentrice, potrivit căreia Pământul se rotează în jurul Soarelui, care se află în centrul Sistemului Solar, care la rândul său face parte din Calea Lactee, una dintre numeroasele galaxii din Univers, teorie care ulterior a fost dovedită ştiinţific.

 

Citate

 

„Ştiinţa poate să purifice religia de erori şi superstiţii. Religia poate să purifice ştiinţa de idolatrie şi false absolutisme”. (Papa Ioan Paul al II-lea)

 „Universul este asemenea unei sfere infinite care are centrul peste tot şi circumferinţa nicăieri.” (Blaise Pascal, în Cugetări, 1669)[8]

„Ce este omul în mijlocul naturii? Un neant faţă de infinit, un tot faţă de neant: o mijlocire între nimic şi tot.” (Blaise Pascal, în Cugetări, 1669)

„Funcţia supremă a raţiunii este să arate omului că unele lucruri sunt dincolo de raţiune.” (Blaise Pascal)

„Ateismul dovedeşte puterea minţii, dar numai până la un anumit punct.” (Blaise Pascal).

 „Prin spaţiu, Universul mă cuprinde, mă înghite ca pe un punct; prin gândire, îl cuprind eu.” (Blaise Pascal, în Cugetări, 1669).

„Tot ce este făcut perfect prin progres, dispare tot prin progres.” (Blaise Pascal).

„Există doar două feluri de oameni: oameni sfinţi care se consideră păcătoşi şi oameni păcătoşi care se consideră sfinţi.” (Blaise Pascal).

„Sus - un cer îndepărtat, albastru. / Sub mine - un astru. / În mine - universul reflectat. / Infinitul - mister plin de mistere. / Moartea - printre ere. / În mine - infinitul reflectat.” (Din volumul de versuri „Noapte de iarnă” de Vavila Popovici).

 

Bibliografie

 

Big Bang https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang#Din_punct_de_vedere_religios

https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang 

https://www.emag.ro/ce-a-fost-inainte-de-big-bang-martin-bojowald-9789735048594/pd/DV6D03BBM/

Biblia, Vechiul Testament, capitolul Geneza (Facerea).

Stephen W. Hawking. „Scurtă istorie a timpului”. De la Big Bang la găurile negre. Editura Humanitas, București, 2018, pg. Este și pe https://theologika.files.wordpress.com/2009/10/stephen-w-hawking-scurta-istorie-a-timpului.pdf. O carte excepțională.

Yuval Noah Harari. „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”. Editura Poliom, 2017.

Karen Armstrong. „Istoria lui Dumnezeu 4000 de ani de căutare a Divinităţii în iudaism, creştinism şi islam”. Editura Nemira, ediția a II-a, 2001. Traducere din limba engleză, titlu original „A History Of God”. O carte excepțională.

Einstein despre religie. Dintre zecile de Site-uri a se vedea fie și numai https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/divertisment/ce-spunea-einstein-despre-dumnezeu-cu-un-an-inaintea-mortii-sale-1008105

https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/divertisment/scrisoarea-lui-einstein-despre-dumnezeu-vanduta-cu-3-milioane-dolari-ce-spunea-fizicianul-despre-biblie-1043159

https://facerealumii.ro/einstein-universul-dumnezeu/

 Spinoza despre religie. Dintre zecile de Site-uri a se vedea fie și numai https://ro.sainte-anastasie.org/articles/miscelnea/cmo-era-el-dios-de-spinoza-y-por-qu-einstein-crea-en-l.html

 

---

[1] A se vedea fie și numai: https://creation.com/pamantul-6000-ani , https://www.aparatorul.md/ce-varsta-are-pamantul-conform-datelor-din-biblie/ https://www.gotquestions.org/Romana/varsta-pamantului.html etc.

[2] Yuval Noah Harari. „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”. Editura Poliom, 2017, cel puțin pg. 13 - 26.

[3] Pentru religie a se vedea în acest sens Biblia, Vechiul Testament, cartea Geneza/Facerea.

[4] Vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang#Din_punct_de_vedere_religios

[5] Vezi Stephen W. Hawking. Scurtă istorie a timpului, Editura Humanitas, București, 1994, pg. 1) că „Dumnezeu a conceput Universul înainte de Big Bang și l-a creat în momentul producerii acestuia”.

[6] Sfântul Augustin (n. 13 noiembrie 354 - d. 28 august 430,) a fost un Învățător al Bisericii. A fost un episcop, filozof, teolog și unul dintre cei patru părinți ai bisericii latine. În scrierile sale, utilizează argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creștine.

[7] Stephen W. Hawking. Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la găurile negre. Editura Humanitas, București, 2018, pg. 21

[8] Blaise Pascal, care a trăit între 1623 și 1662, a fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei. În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei și teologiei.